SFÂNTUL MINA. Superstiţii şi obiceiuri de Sfântul Mina, sărbătorit pe 11 noiembrie

SFÂNTUL MINA. Miercuri, 11 noiembrie, este sărbătoarea Sfântului Mina, considerat protectorul păgubiţilor. Cei care au pierdut bani sau bunuri, dar și cei care vor să îndepărteze gândurile şi faptele rele ale duşmanilor îi pot cere ajutorul.
Iulian Tudor
11 nov. 2015, 08:42
SFÂNTUL MINA. Superstiţii şi obiceiuri de Sfântul Mina, sărbătorit pe 11 noiembrie

SFÂNTUL MINA. Sfântul Mina este de origine egipteană. S-a născut în apropiere de Memphis, străvechea capitală a faraonilor. A trăit în timpul împăraţilor români Diocleţian şi Maximian. Rămâne orfan pe când era copil. Tatăl i-a murit când avea 11 ani, iar mama sa a murit la doar trei ani după acesta, scrie crestinortodox.ro.

Sfântul Mina ajunge în armata imperială, însă, pe 23 februarie 303, când Diocleţian a emis primul edict de persecutare a creştinilor, părăseşte armata şi se retrage în deşert, dedicându-se vieţii ascetice. După puţin timp, Dumnezeu i-a dat puterea de a face minuni.

În vremea petrecută în pustiu l-a întâlnit pe Sfântul Macarie Egipteanul care i-a spus: „Ce cauţi Mina, de unul singur, între cer şi pământ? Locul tău este printre oameni, ca aceştia să ia aminte la cuvintele şi faptele tale. Dacă ai schimbat o haină de ostaş cu alta, atunci sfărşeşte pe câmpul de luptă, ca să înviezi că un invingător fără sabie”.

Prezent în Cotyaeum la celebrarea unei sărbători păgâne, mărturiseşte fără ezitare că este creştin. Este luat de soldaţi şi dus înaintea prefectului Pyrrhus. Pentru că a refuzat să se lepede de credinţa în Hristos, i s-au tăiat mâinile şi picioarele, apoi capul.

La biserica Sfântul Mina-Vergu din Capitală, unde se și păstrează fragmente din moaștele Sfântului, femeile merg pe 11 noiembrie cu lumânări și le lipesc de sfeşnice cu capătul pe care de obicei îl aprind. Se crede că astfel vor schimba gândurile duşmanilor.

Fetele urmează şi ele acelaşi ritual în speranţa că inimile celor doriţi se vor întoarce spre ele. Credincioşii se pot închina la moaştele Sfântului Mucenic Mina în Bucureşti, Iaşi şi Suceava.

Citeşte şi SFANTUL MINA: Astăzi se plătesc acatiste pentru măritiş

DailyBusiness
Petrișor Peiu: Criza politică va continua până în 2028 sau până la alegeri anticipate. „Majoritățile nu mai pot fi construite în culise”
Spynews
Scandal la Evaluarea Națională. Ce s-a întâmplat după ce lucrările au fost predate. Dezvăluirile făcute de un profesor
Fanatik.ro
Prețurile abonamentelor din SuperLiga. Ce echipă vinde cel mai scump și cine e campioană la ticketing
Capital.ro
ANAF poate bloca conturile și pune sechestru pe bunuri. Se recuperează banii chiar și după 5 ani: Obligațiile fiscale nu dispar
Playtech.ro
La ce vârstă se pensionează militarii în România vs cei din statele NATO. Diferențe majore între sistemele de pensii. Cum le sunt calculate pensiile
Adevarul
SUA intră în era cuantică. Trump vrea să aibă super-computerul care poate sparge codurile lumii până în 2028
wowbiz.ro
Afecțiunea de care suferă Cheloo. Rapperul a dezvăluit chiar el ce problemă are
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Cod portocaliu și galben de vijelii și furtuni cu grindină! Județele vizate de avertizarea meteo imediată
iamsport.ro
Viorel Păunescu și Victor Pițurcă ar fi vrut să-l țepuiască pe Gigi Becali: ”Hai să-l ardem pe gâscanul din Pipera!”
MediaFlux
Sânzienele sau Drăgaica 2026. Obiceiuri și tradiții populare care trebuie respectate
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?