Shaorma de casă. Rețeta specială a lui Joseph Hadad: „Este bună pentru o masă de prânz uşoară, sănătoasă şi săţioasă”

Bucătarul chef Joseph Hadad a dezvăluit o rețetă delicioasă de shaorma de casă. Spre deosebire de ce se găseşte în comerţ, chef Hadad adaugă un ingredient special din bucătăria arabă
Alina Costache
16 aug. 2022, 11:29
Shaorma de casă. Rețeta specială a lui Joseph Hadad:

Shaorma de casă. Chef Joseph Hadad împărtășește pe blogul său personal diferite rețete sau trucuri din bucătărie, pentru toți pasionații din acest domeniu. De la cele mai complicate rețete, până la cele mai simple, acesta explică pas cu pas modul lor de preparare, astfel încât cititorii să se bucure de o experiență culinară cât mai perfectă. Una dintre cele mai recente rețete distribuite în mediul online de acesta este rețeta de shaorma de casă, un aliment de tip fast-food extrem de îndrăgit de toată lumea,  care acum poate fi preparat chiar în propria noastră bucătărie, dar într-o manieră mult mai sănătoasă.

Cum se prepară sosul tzatziki, ideal pentru shaorma, kebab, gyros și grill. Secretul castraveților

„Este o rețetă pe care eu o mâncam acasă când eram mic. În zona noastră mamele făceau frecvent așa ceva în casă și o puteți face și voi cu ușurință. Este bună pentru o masă de prânz ușoară, sănătoasă și sățioasă.”, a scris celebrul chef pe blogul său personal.

Shaorma de casă. Ingrediente (pentru o porție):

  • 130 g pulpă de pui dezosată
  • 1 ceapă mică
  • 1/2 castravete proaspăt
  • 1 castravete murat
  • 1 lingură de pătrunjel
  • 1 roșie
  • piper negru zdrobit
  • sumac
  • sare
  • chimion
  • ulei de măsline
  • 3 linguri humus
  • 1 lipie (pită)

Shaorma de casă. Mod de preparare:

„Se taie puiul cuburi medii, se toacă ceapa julienne, roșiile în cuburi mari, castraveții felii și pătrunjel tocat grosier. Se încinge bine tigaia cu ulei de măsline, se pune puiul și se sotează 2-3 minute, până devine auriu închis. Se adaugă ceapa și se sotează până devine auriu deschis. Se pune sare, chimion și sumac si se amestecă bine, astfel încât să se întrepătrundă aromele.

Shaorma „cu de toate” nu mai este la modă. Cât costă ultima fiţă de shaorma la Dristor

Se pune humusul pe farfurie, ca un pat. În mijlocul lui se adaugă puiul gătit și deasupra se pun legumele tocate și pătrunjelul. Peste marginea de humus se presară sumac. Farfuria se stropește cu ulei de măsline. Separat se pune pita sau lipia.”, a continuat Joseph Hadad.

De ce nu este bine să păstrezi vinetele în frigider

Într-o altă postare făcută pe blogul său personal, celebrul bucătar chef a explicat motivul pentru care nu este bine să depozităm vinetele în frigider. Extrem de multe gospodine fac această greșeală însă, în loc să le păstreze intacte pentru cât mai mult timp, acest obicei nu va face decât să le strice și mai tare, explică acesta.

„Vinetele se păstrează cel mai bine la temperatura camerei, fiind foarte sensibile la frig. Așa că țineți-le departe de frigider pentru a preveni deteriorarea lor din cauza temperaturilor scăzute de acolo. Adică pur și simplu, ajung să sufere de degerături, coaja să se deschidă la culoare, iar miezul să devină maro.

Și poate că vi se va părea surprinzător, dar și roșiile, care sunt rude apropiate cu vinetele, ar trebui păstrate tot la temperatura camerei.”, a scris chef Joseph Hadad, pe blogul său personal.

Dacă totuși alegi să ții vinetele în frigider, celebrul bucătar spune că acestea ar trebui să fie consumate într-un interval de maximum trei zile.

„Dacă totuși vreți să păstrați vinetele în frigider, atunci timpul maxim de ținere a lor acolo nu ar trebui să depășească 3 zile. Locul cel mai potrivit este sertarul de legume și, pentru a preveni și mai bine deteriorarea lor, este recomandat să le țineți înfășurate în prosoape de hârtie.

Însă și temperatura camerei poate fi înșelătoare. Vara, de multe ori bucătăriile ajung să fie foarte încinse, așa că dacă aveți posibilitatea să păstrați vinetele într-un loc mai răcoros și departe de razele directe ale soarelui, atunci aceasta este soluția. O cămară, un dulap sau poate chiar o pivniță, pentru cei care se bucură de așa ceva, sunt locurile ideale.”, a continuat acesta.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Cristiano Ronaldo s-a retras OFICIAL de la naționala Portugaliei. Prima reacție a selecționerului Jorge Jesus. Update
Capital.ro
Premierul Luca Niculescu confirmă: Va exista o mărire de pensii în 2027. Ce spune despre procentul majorării
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Putin nu mai are încredere în Trump și vrea să intensifice atacurile asupra infrastructurii energetice a Ucrainei
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Bani pentru chirie. Se dau până la 600 de lei pe lună pentru tineri
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT