Silvio Berlusconi candidează la preşedinţia Italiei la 85 de ani

Fostul premier Silvio Berlusconi va candida la preşedinţia Italiei, anunţă joi presa internaţională, pe surse, întrucât candidaturile oficiale nu au început încă să fie depuse.
Filip Stan
09 dec. 2021, 15:18
Silvio Berlusconi candidează la preşedinţia Italiei la 85 de ani

În ciuda problemelor de sănătate, a scandalurilor sexuale şi a vârstei înaintate (85 de ani), el vrea să îşi ţină promisiunea făcută mamei sale: că într-o bună zi va ajunge preşedinte.

Parlamentul de la Roma va alege un nou şef al statului la începutul anului viitor, iar Berlusconi este primul care s-a înscris în cursă, deşi deocamdată nu există candidaturi oficiale, informează Reuters.

„M-am întâlnit cu el de două ori în ultimele două săptămâni şi era foarte înflăcărat”, a declarat sub rezerva anonimatului un deputat din Forza Italia, partidul lui Berlusconi.

Miliardar şi mogul de presă, fostul premier cu cei mai mulţi ani în funcţie în Italia postbelică îşi face reclamă cu acelaşi entuziasm care l-a dus la trei victorii în alegerile parlamentare. El rămâne, totuşi, o personalitate foarte controversată.

I s-a interzis temporar accesul la funcţii publice după o condamnare pentru fraudă fiscală, în 2013. Este încă judecat pentru mituirea unor martori într-un dosar de prostituţie a unor minore, legat de petrecerile sale de acum peste un deceniu, cunoscute sub numele de Bunga Bunga.

Analiştii cred că va fi greu pentru o astfel de personalitate să întrunească sprijinul necesar. Preşedintele are în politica Italiei rolul de a rezolva probleme şi de a debloca situaţii care privesc guvernul, aşa cum a trebuit să facă de multe ori actualul şef al statului, Sergio Mattarella. Consensul între toate partidele este foarte important; s-a reuşit întrunirea acestuia pentru coaliţia de unitate naţională a premierului Mario Draghi, creată în contextul luptei împotriva epidemiei de coronavirus.

Citeşte şi: Klaus Iohannis discută azi cu Joe Biden şi ceilalţi aliaţi din estul Europei după convorbirea cu Vladimir Putin legată de tensiunile cu Ucraina

Enrico Letta, liderul Partidului Democrat, de centru stânga, a exclus deja posibilitatea de a-l sprijini pe Berlusconi, afirmând că alegerea preşedintelui „trebuie să se bazeze pe o mare majoritate altfel guvernul se va destrăma imediat”.

Silvio Berlusconi îşi continuă însă campania neoficială, prezentându-se ca un bărbat de stat cu experienţă în politica europeană.

Candidaţii la preşedinţie nu îşi anunţă de obicei intenţiile înainte de alegerile parlamentare. Presa a vehiculat însă deja de mai multe ori numele fostului prim-ministru, iar acesta nu a încercat să pună capăt speculaţiilor că ar putea candida.

Întrebat la o conferinţă din octombrie despre perspectivele sale prezidenţiale, el a răspuns: „Cred că Silvio Berlusconi poate fi util ţării (…) Nu voi renunţa şi voi face ceea ce are nevoie ţara”.

În noiembrie el le-a trimis aproape tuturor celor 1000 de parlamentari o antologie a discursurilor şi priorităţilor sale politice, promiţând să respecte o listă de valori liberale.

Berlusconi şi-a schimbat cu 180 de grade poziţia faţă de schema de asistenţă socială propusă de vechiul său rival politic, Mişcarea 5 Stele, pe care în trecut o comparase cu Partidul Comunist.

Preşedintele trebuie ales cu două treimi din voturile parlamentarilor, dar dacă după trei runde niciun candidat nu întruneşte acest barem, se cobară la 50% plus un vot. Berlusconi ar avea deci nevoie de încă 50 de voturi pe lângă cele ale blocului de centru-dreapta – dar nici măcar de acestea nu este sigur.

Unii analişti cred că obiectivul său este doar de a obţine puterea de a fi cel care desemnează câştigătorul. După cum apreciază Lorenzo De Sio, şeful centrului italian de studii electorale LUISS, Berlusconi „nu are putere de negociere dacă el însuşi nu e considerat plauzibil”.

Citeşte şi: Bătaie generală în Parlamentul Turciei între deputaţii opoziţiei şi cei ai puterii VIDEO

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un copil din New York a murit după ce a făcut rujeolă! Este primul deces din ultimii 30 de ani
Fanatik.ro
Danny Armstrong, legătură specială cu fiica sa, care a fost prima dată pe stadion: „Acesta e visul meu în fotbal”
Capital.ro
Plafonarea prețurilor la gaze ar putea fi prelungită. Ministrul Energiei anunță noi măsuri și pentru carburanți
Playtech.ro
Cât mai ține frigul în România. ANM anunță când revin temperaturile normale și unde va fi mai cald
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Arbitrul care a dezavantajat-o pe FCSB și-a prezentat scuzele: ”Vă rog, spuneți-i lui Gigi Becali să mă ierte, am greșit!”
MediaFlux
Nicușor Dan a promulgat legea! Avem o nouă Zi Națională în România
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT