SIMONA HALEP – KAROLINA PLISKOVA 6-0, 2-1 şi cehoaica abandonează. Titlul de la Roma revine Simonei

Simona Halep a câştigat prima dată turneul de la Roma, după abandonul Karolinei Pliskova. Câştigătoarea turneului va primi 205.190 de euro şi 900 de puncte WTA.  
Filip Stan
21 sept. 2020, 11:49
SIMONA HALEP - KAROLINA PLISKOVA 6-0, 2-1 şi cehoaica abandonează. Titlul de la Roma revine Simonei

Simona Halep, locul 2 WTA şi cap de serie numărul 1, a câştigat turneul de la Roma pentru prima dată în carieră, după ce jucătoarea cehă Karolina Plsikova, locul 4 WTA şi cap de serie numărul 2, a abandonat, la scorul de 6-0, 2-1. Acesta este trofeul cu numărul 22 din cariera jucătoarei române, al treilea la rând în 2020. 

Simona Halep a început meciul la fel ca pe cel cu Garbine Muguruza, din semifinale. Cu agresivitate şi cu un joc stânga-dreapta care a făcut prăpăd în defensiva imobilei jucătoare cehe.

Pliskova nu a fost în apele ei. Sportiva de pe locul 4 mondial a intrat pe teren cu un mare bandaj la coapsa stângă şi aproape nu a avut replică în faţa jocului Simonei Halep. Problemele medicale au făcut-o să fie o aşa pradă uşoară. Nu este mai puţin adevărat că şi Halep, atunci „când simte sânge e de neoprit”, după cum remarca duminică Marca.

Numai că românca s-a oprit după ce a câştigat şapte ghemuri la rând şi i-a făcut cadou adversarei un ghem pe propriul seviciu, cu două duble greşeli, la 6-0, 1-0.

Primul set, de numai 20 de minute, a fost fără istoric.

După primul set, Pliskova a cerut intervenţia fizioterapeutului, acuzând dureri la spate.

Apoi, la 2-1 pentru Halep, în setul secund, deţinătoarea trofeului a abandonat cu ochii în lacrimi.

Calificarea în finală este recompensată cu un premiu de 150.000 de euro şi cu 585 de puncte WTA. Câştigătoarea turneului va primi 205.190 de euro şi 900 de puncte WTA.

Finalele jucate până acum de Simona Halep sunt următoarele:

Titluri WTA de simplu: 22 – Roma (Premier 5) Praga (WTA International), Dubai (Premier) – 2020, Wimbledon (Grand Slam) – 2019, Montreal (Premier 5), Roland Garros (Grand Slam), Shenzhen (WTA), toate trei în 2018, Madrid (Premier Mandatory), în 2017, Montreal (Premier 5), Bucureşti (WTA), Madrid (Premier Mandatory), toate trei în 2016, Shenzhen (WTA), Dubai (Premier 5), Indian Wells (Premier Mandatory), toate trei în 2015, Doha (Premier 5), Bucureşti (WTA), ambele în 2014, Nurnberg (WTA), ‘s-Hertogenbosch (WTA), Budapesta (WTA), New Haven (Premier), Moscova (Premier) şi Sofia (turneul „mic” al campioanelor), toate cele şase în 2013;

Finale WTA de simplu: 17 – Madrid (Premier Mandatory), Doha (Premier) – 2019, Cincinnati (Premier 5), Roma (Premier 5), Australian Open (Grand Slam) – în 2018, Beijing (Premier Mandatory), Cincinnati (Premier 5), Roland Garros (Grand Slam), Roma (Premier 5) – în 2017, Rogers Cup (Toronto), Cincinnati (ambele de categorie Premier 5) – în 2015, WTA Finals – Singapore (Turneul Campioanelor), Roland Garros (Grand Slam), Madrid (Premier Mandatory) – toate trei în 2014, Bruxelles (Premier), în 2012 şi Fes (WTA), în 2011 şi 2010.

La Roma, Halep a fost finalistă în 2017 şi 2018, pierzând de fiecare dată în faţa ucrainencei Elina Svitolina, scoruri 6-4, 5-7, 1-6, respectiv 0-6, 4-6.

SIMONA HALEP – KAROLINA PLISKOVA live score

SIMONA HALEP – KAROLINA PLISKOVA 6-0, 2-1 şi cehoaica abandonează. 

SIMONA HALEP – KAROLINA PLISKOVA 6-0, 1-1, două duble greşeli Simona!

SIMONA HALEP – KAROLINA PLISKOVA 6-0, 1-0, 7 din 7 pt Simona!

SIMONA HALEP – KAROLINA PLISKOVA 6-0, game si set!

SIMONA HALEP – KAROLINA PLISKOVA 5-0, singura pe teren românca

SIMONA HALEP – KAROLINA PLISKOVA 4-0, Siomna a revenit de la 0-40

SIMONA HALEP – KAROLINA PLISKOVA 2-0, start perfect de finală!

SIMONA HALEP KAROLINA PLISKOVA LIVE STREAM VIDEO ONLINE FINALA ROMA 2020Simona Halep, numărul 2 mondial şi principala favorită a competiţiei din capitala Italiei, s-a calificat la rândul ei în ultimul act după ce a trecut greu, în trei seturi, 6-3, 4-6, 6-4, de pe spaniola Garbine Muguruza, în prima semifinală. Karolina Pliskova (locul 4 WTA) a învins-o duminică în două seturi, 6-2, 6-4, pe compatrioata sa Marketa Vondrousova, finalistă anul trecut la Roland Garros. DIGI SPORT transmite, luni, de la ora 15:30, SIMONA HALEP KAROLINA PLISKOVA LIVE STREAM VIDEO ONLINE.

SIMONA HALEP KAROLINA PLISKOVA LIVE STREAM VIDEO ONLINE FINALA ROMA 2020. „Mereu e un meci greu cu Karolina Pliskova, e foarte greu să returnezi serviciul ei. Știu cum să joc contra ei, sper să fac un meci bun și să câștig, pentru că îmi doresc trofeul foarte mult. Contează că sunt bine, sunt în formă și mă simt bine fizic. Va fi un meci extraordinar de greu. Mă concentrez mai mult pe mine și sper să joc un meci frumos. A fost bine că m-am odihnit după Praga, am venit foarte fresh aici. Faptul că am condus în toate meciurile îmi dă încredere. Sunt bine, sunt încrezătoare”, a spus Simona Halep. DIGI SPORT transmite, luni, de la ora 15:30, SIMONA HALEP KAROLINA PLISKOVA LIVE STREAM VIDEO ONLINE.

SIMONA HALEP KAROLINA PLISKOVA LIVE STREAM VIDEO ONLINE FINALA ROMA 2020. „Nu pot să spun că aveam starea psihică de acum, pentru că atunci, când o întâlneam pe Simona Halep pe zgură, exista sentimentul că nu am nicio şansă. Acum, aş fi mai curajoasă şi aş crede că o pot învinge. Am avut multe confruntări bune. Când am învins-o prima dată, cred că în Fed Cup, suprafaţa era lentă, şi atunci am început să cred. La Paris aproape am câştigat şi ea juca foarte bine în acea zi. Simt că încă este suprafaţa ei, nu a mea, dar am învins-o pe zgură înainte. Este cu totul altceva pe hard, simt mai mult că este suprafaţa mea. Va fi foarte greu, pentru că ea luptă mult, a câştigat turneul de la Praga şi este în finală aici. Nu va fi niciodată uşor cu ea, indiferent de turneu, dar va fi un meci mare”, a declarat Karolina Pliskova. SIMONA HALEP (28 de ani, 2 WTA) şi KAROLINA PLISKOVA (28 de ani, 4 WTA) se întâlnesc, luni, de la ora 15:30, în finala turneului Premier 5 de la Roma, LIVE STREAM VIDEO ONLINE DIGISPORT.

SIMONA HALEP KAROLINA PLISKOVA LIVE STREAM VIDEO ONLINE FINALA ROMA 2020. SIMONA HALEP şi KAROLINA PLISKOVA se luptă şi pentru premiul de 205.190 de euro, plus 900 de puncte WTA. Învinsa din finală va primi doar 150.000 de euro. SIMONA HALEP KAROLINA PLISKOVA FINALA ROMA 2020 se joacă, luni, de la ora 15:30, LIVE STREAM VIDEO ONLINE DIGI SPORT.

SIMONA HALEP KAROLINA PLISKOVA LIVE STREAM VIDEO ONLINE FINALA ROMA 2020SIMONA HALEP (28 de ani, 2 WTA) şi KAROLINA PLISKOVA (28 de ani, 4 WTA) se întâlnesc, luni, de la ora 15:30, în finala turneului Premier 5 de la Roma. Partida SIMONA HALEP – KAROLINA PLISKOVA se va desfăşura cu 1.000 de spectatori în tribunele de la Foro Italico. DIGI SPORT transmite, luni, de la ora 15:30, SIMONA HALEP KAROLINA PLISKOVA LIVE STREAM VIDEO ONLINE.

DailyBusiness
Iunie 2025 aduce odihna binemeritată. Zile libere extinse și drepturi sporite pentru angajați
Spynews
Violeta Bănică și-a sărbătorit iubitul! Fiica Andreei Marin a postat imagini superbe cu partenerul ei | FOTO
Bzi.ro
Delia a încins internetul filmându-se în ipostaze sexy! „Ți-ai pus silicoane!“
Fanatik.ro
Fructul care e în pericol să dispară. Românii îl adoră și abia așteaptă promoțiile de la Lidl, Kaufland, Auchan, Carrefour sau Mega Image
Capital.ro
Călin Georgescu nu mai are nicio șansă de scăpare. Anunțul venit chiar azi: Trebuie să treacă la următorul nivel
Playtech.ro
Orașul din România unde se trăiește cel mai bine în 2025. Ce salariu mediu au locuitorii
DailyBusiness
AUR, anunţ de ultimă oră pentru susţinătorii săi: „Refuzăm să girăm o farsă. Suntem într-un punct mai grav decât în noiembrie”
Adevarul
Un jurnalist britanic a petrecut noaptea alegerilor cu „populiștii învinși ai României”. Cum l-a perceput pe George Simion
wowbiz.ro
Gigi Becali, interviu tăios după acuzațiile lui George Simion. Mesajele secrete pe care cei doi și le-au transmis în privat: "Îl iert, dar nu am ce discuta cu un om ca ăsta"
Spynews
O româncă a fost dată dispărută în Toscana! Mașina Denisei a fost găsită abandonată | FOTO
Spynews
”Rămâi surd la insulte”. Jador, mesaj cu subînțeles după ce s-a confirmat că a condus drogat
Evz.ro
O nouă manipulare face victime. Anunț oficial de la MAI
Ego.ro
Cine este și cum arată singura soră a lui Klaus Iohannis. Acum s-a aflat! FOTO
Prosport.ro
Ce a postat Mădălina Ghenea în ziua în care noua iubită a milionarului Grigor Dimitrov, fostul partener al româncei, a scris că adoră „fiecare centimetru” din el
kanald.ro
Tinerii între 11 și 26 de ani se pot vaccina gratuit împotriva HPV. Legea a fost adoptată de Parlament
Cancan.ro
DOLIU în lumea filmului! Celebrul actor a murit în somn
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Nu se opresc problemele pentru Călin Georgescu. Parchetul General dă decizia finală. Ce se întâmplă cu fostul candidat
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta campioană e însărcinată! Vedeta Survivor s-a afișat cu iubitul
stirilekanald.ro
Autobuz școlar, spulberat de un sinucigaș. Cel puțin 6 copii au murit, alți 44 sunt răniți grav
Mioara Velicu și Steliana Sima au primit distincții de la Ilie Bolojan. Cum au reacționat când au fost sunate chiar de președintele interimar: ”Eu am rămas încremenită. Am zis că cine știe cine își bate joc de mine” / EXCLUSIV
MediaFlux
Lista scurtă de premieri a lui Nicușor Dan. Se caută cea mai bună variantă și un semn de la PSD
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Mega-fraudă imobiliară în Ploiești: 14 persoane și firme, trimise în judecată pentru înșelăciune de aproape 9 milioane de euro