Simona Halep, victorie zdrobitoare la Indian Wells. Adversar greu în semifinale!

Simona Halep, a patra oară în semifinalele turneului de la Indian Wells, după o victorie în 53 de minute cu Petra Martici. Halep va evolua în faza următoare cu poloneza Iga Swiatek.
Filip Stan
17 mart. 2022, 09:38
Simona Halep, victorie zdrobitoare la Indian Wells. Adversar greu în semifinale!

Simona Halep, locul 26 WTA şi cap de serie numărul 24, s-a calificat a patra oară în semifinalele turneului de categorie WTA 1.000 de la Indian Wells, după ce a învins-o, joi, cu scorul de 6-1, 6-1, pe croata Petra Martici, locul 79 WTA.

Petra Martici, sportivă de 31 de ani şi 1,81 metri înălţime, a fost de nerecunoscut în meciul de pe arena centrală a Indian Wells Tennis Garden. În ciuda înălţimii ei, croata este mai degrabă o jucătoare tehnică decât una puternică, deşi poate pune multă forţă în loviturile sale. Însă evoluţia ei se bazează în special pe o variaţie foarte mare a loviturilor, însoţită de accelerări ale jocului, cu care poate poate pune probleme oricărei adversare.

Simona Halep a câştigat duelul româncelor la Indian Wells: 6-1, 6-4 cu Sorana Cîrstea VIDEO

La meciul cu Halep, Martici a intrat pe teren cu un bandaj mare la coapsa dreaptă şi probabil o accidentare ar putea fi explicaţia jocului slab făcut. Ea a pierdut serii de 14-15 mingi la rând, a reuşit numai opt puncte în setul I şi puţine au fost momentele în care şi-a arătat valoarea.

De partea cealaltă, Halep a cules cu sârguinţă toate cadourile primite, dar a şi punctat spectaculos, punând şi ea multă variaţie în joc. Sportiva română a servit foarte bine, a căutat să o mişte cât mai mult pe longilina ei adversară pentru a nu-i da şansa de a-şi plasa suprinzătoarele ei lovituri, a pasat-o ori de câte ori a vrut să atace la fileu şi a dominat clar tot jocul.

Setul I a fost unul scurt, 6-1, în 24 de minute şi în care Martici a luat primul ghem, pe propriul serviciu, şi le-a pierdut pe următoarele nouă.

La 2-0 în setul secund, după un break în ghemul al doilea, Halep a avut primele probleme la serviciu, fiind nevoită să salveze două mingi de rebreak. Ea a reuşit şi a dus scorul la 3-0, înainte ca jucătoarea croată să mai pună un ghem pe tabelă, tot cu serviciul. Fostul lider WTA a continut să acumuleze ghemuri în contul ei şi s-a distanţat la 5-1. Cu serviciul, românca a irosit un 40-15, dar a încheiat partida la a treia minge de meci, scor 6-1, după 53 de minute de joc.

Halep va evolua în faza următoare cu poloneza Iga Swiatek, care a trecut în două seturi, 6-1, 6-0, de americanca Madison Keys, locul 29 WTA şi cap de serie numărul 25.

Moment halucinant între Simona Halep și Sorana Cîrstea înainte de meciul direct. „Nu ne fac cinste!” FOTO
Calificarea în semifinale este recompensată cu un premiu de 343.985 de dolari şi cu 390 de puncte WTA.

După succesul de joi, Halep ocupă locul 19 în clasamentul WTA live.

La ediţia trecută, Halep a fost eliminată în turul al treilea, de Aliaksandra Sasnovici din Belarus. Românca a câştigat turneul din deşertul californian în 2015 şi a mai fost semifinalistă în 2014 şi 2018.

DailyBusiness
Salariile președintelui și premierului României ar putea crește MULT odată cu noua lege a salarizării
Spynews
Mihaela și Dani Stoian, fiul lui Florin Salam, se căsătoresc astăzi! Informații în timp real despre nunta anului 2026
Fanatik.ro
Ce lovituri fabuloase pregătește Dan Șucu la Rapid. Transferurile care îi pot face campioni pe giuleșteni
Capital.ro
Schimbare importantă pentru întreținerea la bloc. Cum vor plăti în continuare proprietarii costurile. S-a decis în Parlament
Playtech.ro
Ce salariu va avea un profesor cu 23 de ani vechime după noua lege a salarizării. Diferența față de venitul actual este uriașă
Adevarul
Iisus la doză. Cum au ajuns mesajele creștine să fie folosite pentru promovarea băuturilor energizante
wowbiz.ro
Scena sfâșietoare cu soția polițistului din Piatra Neamț, ucis de propriul fiu. S-a așezat pe jos, la căpătâiul lui, împietrită de durere
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
S-a stins din viață Marjane Satrapi! Celebra scriitoare și-a găsit sfârșitul la scurt timp după ce și-a pierdut soțul
iamsport.ro
Prunea spune că FCSB ar trebui ”să ascundă” un fotbalist în momentul interviurilor: ”Te faci de râs, nu îl mai trimiteți!”
MediaFlux
A riscat totul pentru funcția de premier. Decizia luată de Eugen Tomac cu o zi înainte de desemnare
stirilekanald.ro
(P) Fibre și bacterii bune: care este diferența și cum le alegi corect pentru tranzitul intestinal  
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți