Sindicaliştii din poliţie şi penitenciare au protestat în faţa Parlamentului

Sindicaliştii din poliţie şi penitenciare, precum şi rezerviştii militari, au continuat vineri protestele în faţa Parlamentului pentru salarii echitabile, condiţii de lucru mai bune şi oprirea discriminării pensionarilor militari.
Romania TV
08 feb. 2019, 08:50
Sindicaliştii din poliţie şi penitenciare au protestat în faţa Parlamentului

Sindicaliştii din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională vor continua protestele, deoarece presiunea socială faţă de Guvern trebuie să fie constantă, a afirmat, vineri, preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor (FSANP), Sorin Dumitraşcu, la protestul organizat în faţa Palatului Parlamentului.

„După aceste proteste, evident că vom continua acţiunile. La acest moment am profitat de întâlnirea în România a miniştrilor europeni de Interne şi Justiţie, ştiind că este un subiect de interes şi sperând că, odată ce aceste probleme ajung şi la urechile oficialilor europeni, Guvernul României va lua ceva măsuri. Nu ne aşteptăm la rezultate spectaculoase, ştim că presiunea socială trebuie să fie continuă ca să însemne ceva. O să continuăm acţiunile de protest, o să mergem în continuare în instanţele de judecată şi sperăm că până la urmă decidenţii politici se vor trezi. Acum sau la alegeri”, a declarat liderul sindical.

Şeful sindicaliştilor din penitenciare a reiterat solicitările protestatarilor, şi anume: condiţii de lucru mai bune, salarizare echitabilă şi încetarea discriminării pentru pensionarii militari.

„Problemele în sistemul penitenciar – şi în general în acest sistem de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională – sunt extrem de multe, dar am încercat să sintetizăm şi să avem o listă scurtă, pentru că politicianul român are atenţia destul de îngustă. Sunt trei mari revendicări: condiţii de lucru mai bune, salarizare echitabilă şi încetarea discriminărilor pentru pensionarii militari. Cerem condiţii de lucru mai bune, cerem dotări şi logistică, în aşa fel încât să putem să ne facem datoria în condiţii bune. Am cerut o salarizare echitabilă: cerem, practic, Guvernului să pună în aplicare legea aşa cum a fost ea aprobată de Parlamentul României, deoarece de doi ani salarizarea este îngheţată pentru acest sector de activitate – pentru poliţişti, pentru angajaţii din penitenciare şi pentru militari. Or, aşa ceva nu poate fi acceptat, mai ales în condiţiile în care inflaţia creşte, iar puterea de cumpărare scade. O a treia şi ultimă revendicare este cea legată de sistemul pensiilor militare: anul trecut, în 2017, acestea au scăzut cu peste 30% printr-un artificiu, printr-o scamatorie legislativă care le-a eliminat militarilor drepturile obţinute în vederea pensionării”, a explicat Sorin Dumitraşcu.

În jur de 200 de sindicalişti reprezentând angajaţi din poliţie, din penitenciare şi pensionari militari au protestat vineri în faţa Parlamentului pentru salarii echitabile, condiţii de lucru mai bune şi oprirea discriminării pensionarilor militari.

Alături de reprezentanţii FSANP, la manifestaţie au participat membri ai Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual (SNPPC), ai Forumului Structurilor Asociative din Sistemul de Apărare, Ordine Publică şi Siguranţă Naţională şi ai Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate (SCMD).

Sindicaliştii au ales să organizeze acest protest în faţa Palatului Parlamentului, întrucât miniştrii Justiţiei şi ai Afacerilor Interne din statele membre UE au participat în acea clădire la o reuniune informală desfăşurată în contextul exercitării de către România a Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene.

Peste 100 de sindicalişti au protestat şi joi în faţa Ministerului de Interne.

La manifestaţie au participat reprezentanţii Federaţiei Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor (FSANP), ai Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual (SNPPC), ai Forumului Structurilor Asociative din Sistemul de Apărare, Ordine Publică şi Siguranţă Naţională şi ai Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate (SCMD).

Sindicaliştii s-au declarat nemulţumiţi de faptul că salariile personalului din sectorul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională au fost îngheţate prin ordonanţe de urgenţă, care au suspendat în mod repetat aplicarea Legii-cadru de salarizare a personalului plătit din fonduri publice (Legea 153/2017) şi care au dezechilibrat cadrul unitar al salarizării în sectorul public prin discriminarea acestui domeniu de activitate.

În timpul protestului, manifestanţii au cerut, în repetate rânduri, demisia ministrului de Interne, Carmen Dan, şi a ministrului Justiţiei, Tudorel Toader.

Sindicaliştii din penitenciare au protestat faţă de inechităţile salariale. Reacţia ministrului Justiţiei

DailyBusiness
VIDEO ALERTĂ pe Aeroportul Băneasa. Un avion de mic dimensiuni a ieșit de pe pista de aterizare. Traficul aerian a fost blocat
Spynews
Fiica Alinei Pușcaș va fi operată astăzi. Motivul pentru care Melissa va fi supusă intervenției. Fetița ei va fi anesteziată general
Fanatik.ro
Exclusiv. Ce i-a spus, de fapt, Florin Tănase lui Gigi Becali despre Darius Olaru: „Patroane…”
Capital.ro
Ce făcea Ion Iliescu la 45 de ani. Ceaușescu n-a văzut cu ochi buni pornirile sale: Nu mai văzuse nimeni așa ceva!
Playtech.ro
Cât primește la pensie un român cu salariul minim. Diferența față de cei care câștigă peste 5.000 de lei
Adevarul
Reducerea trupelor americane în România aprinde spiritele pe Reddit: „Ca și cum România nici nu contează”
wowbiz.ro
Percheziții în lanț după moartea Ștefaniei Szabo! Anchetatorii au ridicat mașina doctoriței, dar și mai multe obiecte găsite în camera de gardă. Solicitarea importantă făcută de familia sa
Economica.net
Alertă în România după o mutare "perversă" a Rusiei
kanald.ro
„Mi-e greu să cred că nu și-ar fi dorit să se mai trezească a doua zi”. Asta a fost ULTIMA DORINȚĂ a Ștefaniei Szabo! A apelat la un coleg cu doar câteva ore înainte să moară... mesajele au ieșit la suprafață!
iamsport.ro
Dezlănțuit! Fostul fotbalist de la Dinamo l-a numit ”sluga securiștilor” pe jucătorul care s-a îmbogățit după retragere: ”Mai bine sărac ca mine decât milionar ca el!”
MediaFlux
Ninsorile lovesc țara! Alertă meteo de ultim moment
stirilekanald.ro
„Am probleme mari!” Ștefania Szabo ascundea un secret care i-a adus moartea! Un preot i-a spus-o direct: „Tu nu prinzi sfârșitul anului!”
substantial.ro
Primul complex cu jocuri de cazinou din Emiratele Arabe Unite va avea conexiune rutieră cu Dubai