Situaţia din Germania ar putea bloca demersurile privind reforma Uniunii Europene

Uniunea Europeană a sperat că alegerile desfășurate duminică în Germania vor debloca principalele dosare europene, dar, în loc să rezolve necunoscutele, rezultatul acestui scrutin prefigurează un scenariu al incertitudinii care s-ar putea prelungi pentru mult timp, se arată într-un comentariu publicat marți de cotidianul spaniol ABC.
Iulian Tudor
26 sept. 2017, 17:47
Situaţia din Germania ar putea bloca demersurile privind reforma Uniunii Europene

Obiectivul prioritar acum este minimizarea efectelor febrei populiste asupra viitoarelor alegerile europarlamentare din anul 2019, întrucât un rezultat cum a fost cel obținut de extrema-dreaptă la scrutinul german ar putea conduce la un blocaj instituțional.

Deocamdată, planurile pentru reactivarea construcției și a structurilor instituționale în zona euro rămân în așteptare. Mai ales că una dintre necunoscute este dacă actualul ministru german de finanțe, influentul Wolfgang Schauble, își va păstra postul. Dar Manfred Weber, liderul grupului europarlamentar al Partidului Popular European (PPE), este unul dintre cei care insistă ‘să se încheie cât mai repede capitolul’ zero-dobânzii și al cumpărării de datorii — politică promovată de președintele Băncii Centrale Europene, Mario Draghi — și ‘să se revină cât mai repede la o situație normală’, informează Agerpres.

Citeşte şi Ungaria va bloca demersurile Ucrainei de apropiere de Uniunea Europeană

Dar problema imediată cea mai presantă este criza refugiaților, elementul care a cântărit cel mai mult în votul exprimat de cetățenii germani. Înaintea discuțiilor privind reforma zonei euro sau al celor legate de Brexit, popularii germani cred că trebuie transmis un mesaj clar că problema refugiaților va fi soluționată.

Iar implicațiile pe care le-ar avea asupra Europei o viitoare coaliție ‘Jamaica’ (referire la culorile negru-galben-verde ale celor trei partide care ar urma să formeze noua coaliție a cancelarului Merkel) nimeni nu le cunoaște în acest stadiu. Liberalii germani nu sunt antieuropeni, dar se opun unei aprofundări a integrării zonei euro. Verzii susțin emiterea de datorie europeană și doresc o integrare sporită în zona euro. Așadar, în fața acestui tablou complex, speranțele la Bruxelles sunt că Merkel va reuși să manevreze în așa fel încât să împace în final abordările ambilor parteneri care îi pot asigura majoritatea în Bundestag.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Fanatik.ro
Sfatul cel mai de preţ pe care i l-a dat Kimi Antonelli românului-minune din motorsport!
Capital.ro
Nu ai folosit tot concediul de odihnă din 2026? Ce obligație are angajatorul pentru zilele rămase
Playtech.ro
TABEL. Câți bani ar primi pensionarii în plus în 2027. Sunt două variante de majorare, calcule pentru pensii de 3.000, 4.000 și 5.000 de lei
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Nicușor Dan a promulgat legea! Avem o nouă Zi Națională în România
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT