Situaţie disperată în Harghita şi Bistriţa: spitalele nu mai dispun de niciun loc în secţiile ATI. Probleme şi cu sursele de oxigen

În secţiile ATI destinate pacienţilor infectaţi cu coronavirus din spitalele din Odorheiu Secuiesc şi Miercurea Ciuc nu mai există niciun pat disponibil, au precizat pentru AGERPRES reprezentanţii celor două unităţi medicale.
Romania TV
05 nov. 2020, 13:49
Situaţie disperată în Harghita şi Bistriţa: spitalele nu mai dispun de niciun loc în secţiile ATI. Probleme şi cu sursele de oxigen

Managerul Spitalului Municipal Odorheiu Secuiesc, Lukács Antal, a anunţat că, în unitatea pe care o conduce, există zece paturi la ATI, iar în acest moment toate sunt ocupate.

De asemenea, mai există două paturi rezervate pacienţilor COVID-19 care necesită dializă, potrivit sursei citate.

La spitalul din Odorheiu Secuiesc există 208 paturi pentru pacienţii infectaţi cu noul coronavirus şi se fac eforturi pentru mărirea capacităţii de internare. În acest scop, se efectuează lucrări la Centrul de Sănătate de la Cristuru Secuiesc, secţie exterioară a spitalului din Odorheiu Secuiesc, unde se vor suplimenta 45 de locuri care vor fi rezervate celor infectaţi.

În spitalul din Odorheiu Secuiesc sunt internaţi, în prezent, 139 de pacienţi bolnavi de COVID-19.

O altă problemă cu care se confruntă cadrele medicale din Odorhei o reprezintă stocurile de oxigen. În prezent, se fac demersuri pentru creşterea capacităţii de stocare a oxigenului, ţinând cont că vine iarna şi s-ar putea să existe probleme de aprovizionare. În plus, va creşte şi numărul paturilor care dispun de oxigen şi, prin urmare, şi consumul va fi mai mare.

„Urmează iarna, s-ar putea ca acele cisterne de transport să nu poată circula ca în timp de vară şi ne facem loc să stocăm nişte oxigen. Şi, în afară de asta, vom monta prize de oxigen la mai multe paturi. Avem o soluţie, am luat legătura cu firma, avem un rezervor de 6 mii de litri, acesta îl mutăm la Cristur iar la Odorhei aducem un rezervor de 11 mii de litri şi atunci vom avea capacitate de depozitare„, a spus Lukács Antal pentru Agerpres.

Citeşte şi Ce se întâmplă cu parada de 1 decembrie. Anunţul ministrului Apărării Naţionale

O situaţie similară se întâlneşte la Spitalul Judeţean de Urgenţă Miercurea Ciuc. Cele patru paturi din secţia ATI pentru bolnavii de coronavirus sunt ocupate, a precizat pentru AGERPRES purtătorul de cuvânt al unităţii, Kiss Edit.

Potrivit sursei citate, spitalul are 78 de paturi cu reţea de oxigen pentru pacienţii COVID-19 cu forme medii şi grave, 30 de paturi pentru pacienţii cu forme uşoare şi alte 26 de paturi dotate cu reţea de oxigen, pentru cazurile suspecte de infectare.

Kiss Edit a mai menţionat că, la nevoie, mai multe paturi pot fi dotare cu aparate de oxigenare.

În prezent, la SJU Miercurea Ciuc sunt internaţi 62 de pacienţi cu COVID-19, patru sunt la ATI, iar în zona tampon se află şase persoane care prezintă suspiciune de infectare.

Spitalele nu mai au paturi libere la ATI și nici Remdesivir pentru pacienții cu Covid

Șeful Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Radu Moldovan, a declarat, joi, într-o conferință de presă la sediul central al PSD, că autoritățile centrale trebuie să ia măsuri urgente pentru a stopa creșterea epidemiei, pentru că altfel sistemul sanitar intră în blocaj.

Moldovan a prezentat situația din mai multe județe unde nu mai sunt locuri la Terapie Intensivă pentru pacienții cu Covid, dar care nu au nici Remdesivir pentru a trata bolnavii.

Radu Moldovan a spus că Bristrița-Năsăud a primit în total doar 300 de doze de Remdesivir pentru a trata 50 de pacienți din cei peste 1400 din județ. „Dacă nu se iau măsuri de urgență pentru a întrerupe transmiterea în masă a virusului, în maximum o săptămână nu mai avem unde primi bolnavii. Degeaba e obligația de a primi toți bolnavii, pentru că paturile de la UPU sunt arhipline de suspecți Covid, iar pacienții care vin pe cod roșu din accidente, cu infarct sau accident vascular nu au unde să fie tratați, pentru că paturile sunt ocupate de suspecții Covid. Se impune de urgență ca la nivelul conducerii țării, împreună cu specialiștii să se pună la masă pentru a găsi soluții ca să întrerupă creșterea. În maximum 10 zile, sistemul sanitar intră în blocaj și vom vedea și în România ce am văzut în alte țări”, a afirmat președintele Consiliului Județean Bistrița Năsăud.

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, declara marți că România are stocuri de Remdesivir, unul dintre medicamentele folosite în tratarea cazurilor de COVID-19, şi că dozele sunt alocate în funcţie de numărul de pacienţi care au nevoie de terapie cu acest medicament. Tătaru recomanda managerilor spitalelor care tratează pacienţi cu COVID-19 să facă din timp solicitări şi să nu aştepte terminarea stocurilor, potrivit News.ro.

Situatia paturilor din secțiile ATI COVID și a stocurilor de Remdesivir din spitalele din 15 județe

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Momente de cumpănă pentru un fotbalist celebru din Liga 1! Tatăl său a suferit un infarct și două stopuri cardiace
Fanatik.ro
Gigi Becali a anunțat viitoarea destinație a lui Aymen Boutoutaou: „3 milioane de euro aruncate în foc!”
Capital.ro
Un val de aer rece aduce ploi și ninsori în România. ANM anunță cum se schimbă vremea la începutul săptămânii
Playtech.ro
Firmele renunță la angajați, dar un domeniu face recrutări. Cine are cele mai mari șanse să se angajeze
Adevarul
Razie în centrul Moscovei. Sute de tineri au fost luați din parc, duși la secție și presați să semneze contracte cu Armata
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Autorul atacului armat din Cracovia și-a pierdut viața la spital
iamsport.ro
Fotbalistul de 8.000.000 de euro a refuzat convocarea lui Gică Hagi: ”Asta e opțiunea lui”
MediaFlux
Modificări privind indemnizaţia pentru creşterea copilului. Un proiect de lege pentru părinți a fost avizat în Senat
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT