Strategia PSD pentru dărâmarea Guvernului Orban. Olguţa Vasilescu: Depunem moţiune de cenzură. Negociem cu toată lumea pentru voturi

Liderii PSD au decis, luni, să depună moţiune de cenzură împotriva Guvernului Orban ca urmare a cererii guvernului de angajare a răspunderi pe proiectul de lege privind alegerea primarilor în două tururi de scrutin. Lia Olguţa Vasilescu a declarat că demersul social-democraţilor "se va axa nu doar pe sancţionarea unui abuz, ci si pe necesitatea demiterii Guvernului PNL ca urmare a proastei guvernări". "PSD este pregătit să-şi asume inclusiv riscul anticipatelor. Orice partid politic trebuie să îşi propună să intre la guvernare, mai ales în situaţii de criză cum este aceasta, din păcate", a mai spus ea.
Romania TV
20 ian. 2020, 07:25
Strategia PSD pentru dărâmarea Guvernului Orban. Olguţa Vasilescu: Depunem moţiune de cenzură. Negociem cu toată lumea pentru voturi

„PSD va depune o moţiune de cenzură, moţiune care se va axa nu doar pe sancţionarea unui abuz al Guvernului Orban, care doreşte să schimbe regulile în timpul jocului, ci şi pe necesitarea demiterii ca urmare a proastei guvernări. Să nu uităm că de la învestire Guvernul Orban s-a împrumutat cu suma de 20 de miliarde de lei fără ca aceşti bani să fie direcţionaţi către investiţii, din moment ce şantierele de autostrăzi sunt subfinanţate, din moment ce nu au mai fost alocate fonduri pentru dezvoltarea comunităţilor locale, nu se mai măresc nici veniturile românilor şi se taie toate programele de sprijin pentru intreprinderile mici şi mijlocii sau pentru fermieri care fuseseră introduse de guvernarea PSD”, a declarat Lia Olguţa Vasilescu, după şedinţa PSD.

Vasilescu a mai spus că premierul Ludovic Orban a recunoscut că nu va majora punctul de pensie la 1.775 de lei din luna septembrie şi că nu doreşte creşterea salariilor şi a alocaţiilor.

„Să nu uităm şi că ieri Ludovic Orban şi-a recunoscut intenţia de a nu majora punctul de pensie la 1.775 de lei din luna septembrie, aşa cum este prevăzută în legea pensiilor. Aşa cum a recunoscut şi că nu doreşte creşterea alocaţiilor copiilor, creşterea salariilor profesorilor, anunţând chiar şi măsuri dure de austeritate, cum ar fi eliminarea scutirii de impozite la IT-işti”, a mai spus Vasilescu.

Paul Stănescu: PSD va depune moţiune de cenzură, dar nu trebuie să revină la guvernare în perioada următoare 

Ea a mai anunţat că, în cadrul şedinţei de luni a conducerii PSD, s-a decis reactualizarea programului de guvernare al PSD în raport cu ultimele măsuri luate de Guvernul Orban.

„O altă decizie a fost trasarea sarcinii către departamentele PSD de a reactualiza programul de guvernare al PSD în raport cu ultimele măsuri luate de Guvernul Orban care a reuşit să anuleze în doar trei luni de zile toate progresele economice făcute de România în ultimii ani. De la 2,97% deficit au ajuns la 4%, de la 35% datorie publică se prognozează o datorie publică de 39%, de la aproape 5% creştere economică, am avut chiar şi 7% în anul 2017, se îndreaptă spre o creştere economică de 2%, potrivit analiştilor economici, de la 3,4% inflaţia în luna noiembrie a ajuns la 4,2%, iar cursul leu-euro a cunoscut de asemenea un nivel fără precedent istoric”, a mai afirmat Lia Olguţa Vasilescu.

Ea a mai spus că în Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor din 20 ianuarie PSD va cere suplimentarea ordinii de zi cu legea privind eliminarea pensiilor speciale.

Vasilescu a adăugat că toţi parlamentarii social-democraţi au semnat pentru moţiunea de cenzură, care va fi susţinută şi de cei de la UDMR.

Întrebată cu cine va mai negocia PSD pentru a aduna voturile de care mai are nevoie, Lia Olguţa Vasilescu a spus: „Cu toată lumea, toţi parlamentarii care doresc să dea jos acest guvern care, iată, în trei luni de zile a reuşit să anuleze toate măsurile bune luate în ultimii trei ani de zile, cred că orice parlamentar care doreşte să voteze moţiunea este binevenit. (…) Sper să fie şi alţi parlamentari în afară de cei de la PSD şi UDMR care se susţină această moţiune de cenzură”.
Întrebată dacă săptămâna viitoare în CEX se va stabili dacă PSD va susţine o propunere de premier chiar dacă nu din partid, Vasilescu a spus: „Sigur că vom juca la vremea respectivă cu cărţile pe care le vom avea pe masă. Deocamdată, primul punct este acela de a da jos acest guvern. Mai departe ce se va întâmpla e o decizie pe care o vom lua în CEX şi desigur că vă vom anunţa imediat”.

„PSD este pregătit să-şi asume inclusiv riscul anticipatelor. PSD-ul îşi reactualizează programul de guvernare. Orice partid politic trebuie să îşi propună să intre la guvernare, mai ales în situaţii de criză cum este aceasta, din păcate”, a mai spus ea.

Preşedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă la Piteşti, că în situaţia în care moţiunea de cenzură va trece, nici PSD, nici UDMR nu vor propune un premier şi că există varianta unui guvern de uniune naţională.

„Este o moţiune serioasă şi chiar dorim să treacă această moţiune (…). După moţiune, dacă va trece, nici PSD, nici UDMR nu vor propune un prim-ministru, deoarece nu avem un proiect politic şi nu avem un program de guvernare. Cred că este suficientă experienţa guvernării PNL fără un program de guvernare coerent şi vedem cu toţii şi simţim mai ales cu toţii costurile. Este varianta unui guvern de uniune naţională până în noiembrie, când sunt alegerile la termen. Nu înţelegem acest moft de a face alegeri cu două-trei luni sau patru-cinci luni înainte de alegerile care sunt la termen. Preşedintele României are atributul de a desemna un prim-ministru şi cred că intrăm într-o logică constituţională democratică”, a spus Ciolacu. Acesta a subliniat că important este acum ca pachetul de legi electorale să nu fie modificat altfel decât de Parlament.

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Doliu în familia fraților Gavril. Cine este persoana dragă pe care au pierdut-o și ce mesaj a transmis Jean Gavril
Fanatik.ro
Profesorii preuniversitari, în vizorul unei schimbări majore. Ce interdicții ar putea avea în viitor
Capital.ro
Raportul CSAT din 2024. De ce s-au anulat alegerile? Ce spune despre Călin Georgescu și Rusia
Playtech.ro
Noi ajutoare financiare pentru pensionari. Anunţul a fost făcut de ministrul Muncii
Adevarul
Raportul CSAT despre anularea alegerilor din 2024 ajunge în Parlament. Ce spune despre Rusia și campania lui Călin Georgescu
wowbiz.ro
Veștile de care românii se temeau! Legea tocmai a fost publicată în Monitorul Oficial. Taxele și impozitele vor exploda începând cu ianuarie 2026
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Prietenii lui Marco, gest impresionant chiar înainte de înmormântare. Postarea care a îndurerat pe toată lumea
iamsport.ro
Adi Popa și-a desființat fostul coleg de la FCSB: ”Am mai multe trofee decât are el goluri!”
MediaFlux
Se dau explicații în Parlament. De ce au fost anulate alegerile de anul trecut
stirilekanald.ro
Un microbuz cu români, implicat într-un accident mortal pe autostrada A4 din Germania
Momente extrem de grele pentru Madalin Voicu. Familia, in centrul unei dureri profunde