Aproximativ 60% dintre angajații din primării, autoritățile de control pentru protecția consumatorilor sau prefecturi sunt plătiți cu salariul minim pe…
Specialiștii Agenției Naționale Antidrog (ANA) atrag atenția asupra efectelor dăunătoare asupra sănătății ale fumatului secundar, în special asupra copiilor care…
Obligativitatea obținerii avizului/autorizației de securitate la incendiu este aplicabilă construcțiilor noi cu destinația de învățământ sau celor existente la care…
Primarul municipiului Botoșani, Ovidiu Portariuc, a solicitat, miercuri, procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani verificarea a 27 de angajați…
Procurorii DNA efectuează, miercuri, percheziții la Serviciul Poliției Rutiere din IPJ Teleorman, la Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere…
ATENTATE TERORISTE FRANŢA. Românul ucis în atentatele teroriste din capitala Franţei făcea parte din familia celebrului duhovnic ortodox Gheorghe Calciu-Dumitreasa.
REZIDENŢIAT 2015. Peste 5.700 de absolvenți ai universităților de medicină, medicină dentară și farmacie au susţinut duminică examenul de rezidențiat.…