Şoferul de la Baia Mare care a ucis-o pe Denisa în staţia de autobuz, arestat preventiv. Iubitul fetei a ramas infirm după accident

Șoferul criminal din Baia Mare, care a ucis o tânără de 20 de ani, iar pe iubitul ei l-a lăsat fără un picior, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. Bărbatul fusese reţinut pentru 24 de ore la două zile de la accident, iar în ziua în care Denisa a murit, şoferul criminal a fost eliberat. După protestele din ultimele zile şi ca urmare a contestaţiei depuse de procurori, magistrații au schimbat sentința, iar şoferul de 20 de ani se întoarce după gratii.  
Filip Stan
09 iul. 2021, 16:35
Şoferul de la Baia Mare care a ucis-o pe Denisa în staţia de autobuz, arestat preventiv. Iubitul fetei a ramas infirm după accident

Răsturnare de situație în cazul lui Florin Onaci, șoferul de 20 de ani care a spulberat doi tineri în stația de autobuz din Baia Mare. Denisa a murit la spital, iar iubitului ei i-a fost amputat un picior. Cu toate astea, inițial, judecătorii l-au lăsat pe șoferul criminal în libertate. S-a întâmplat chiar în ziua în care Denisa a decedat în spital.

Decizia iniţială i-a nemulţumit pe procurori, mai ales că după moartea Denisei, a fost schimbată încadrarea juridică, fiind cercetatat pentru ucidere din culpă.

Astăzi, magistraţii de la Tribunalul Maramureş au schimbat complet decizia Judecătoriei Baia Mare. Bărbatul a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.

„Tribunalul Maramureş a admis, în data de 09.07.2021, contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Baia Mare împotriva încheierii penale nr. 2085 din 6 iulie 2021 pronunţate de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Baia Mare, a desfiinţat-o în totalitate şi, rejudecând, a admis propunerea formulată şi a dispus arestarea preventivă a inculpatului cercetat pentru comiterea infracţiunilor de ucidere din culpă şi
vătămare corporală din culpă pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 9 iulie 2021 şi până în data de 7 august 2021 inclusiv.
Pentru a dispune măsura arestării preventive a inculpatului, instanţa a reţinut existenţa unor indicii temeinice care justifică suspiciunea rezonabilă că acesta, în data de 03.07.2021, în jurul orei 20:05, conducând un autoturism marca BMW în Municipiul Baia Mare, din cauza nerespectării dispoziţiilor legale care reglementează circulaţia rutieră şi a neadaptării vitezei de circulaţie la condiţiile de carosabil umed, a pierdut controlul autoturismului, a derapat, autoturismul intrând într-o construcţie special amenajată cu destinaţie de staţie de autobuz, în afara părţii carosabile, în urma accidentului rezultând vătămarea corporală gravă a uneia dintre victime, care, din cauza leziunilor suferite, a decedat în data de 06.07.2021. Hotărârea Tribunalului Maramureş este definitivă”, se arată în decizia instanţei.

Timp de două zile, zeci de oameni au ieșit să protesteze împotriva deciziei iniţiale a magistraților. Abia după ce oamenii au cerut dreptatea în stradă, șoferul vinovat de producerea accidentului din zona Vivo Mall a fost arestat preventiv.

„Să-l bage în puşcărie că nu merită să fie în libertate. Fata mea e in mormant si el e inca liber”, a spus mama Denisei.

Cei doi tineri ieşiseră în oraş şi aşteptau în staţie un autobuz care să-i ducă acasă. Nu au mai ajuns. În timp ce se aflau în staţie, cei doi tineri au fost loviţi în plin de un autoturism condus de Florin Onaci, un tânăr de 20 de ani.

În urma impactului, Denisa a fost aruncată prin geamul stației de autobuz şi i-a fost amputat un picior. Tânăra a ajuns în stare de inconştienţă la spital şi a intrat în comă.

Iubitul ei, Raul, a fost lovit grav la picioare şi medicii sunt rezervaţi în privinţa şanselor ca el să mai meargă vreodată.

Denisa a murit la câteva zile dupa tragedie, pe patul de spital. Joi, a fost condusă pe ultimul drum. Familia, prietenii, dar și cei care au cunoscut-o pe fată au venit să-și ia rămas bun.

Între timp, Raul, iubitul ei, este în continuare în stare gravă la un spital din Cluj Napoca. Raul a suferit deja o primă intervenţie care a durat aproximativ 13 ora. Joi, medicii l-au operat din nou. I-au amputat un picior.

DailyBusiness
Costul orar al forței de muncă în România a crescut semnificativ în trimestrul IV 2025
Spynews
Fiul lui Nicolae Guță a fost prins drogat și fără permis la volan. A fost reținut de poliție
Fanatik.ro
Și-a lăsat iubitul pentru antrenor! Triunghiul amoros în care a fost implicată una dintre cele mai bune jucătoare de tenis din România
Capital.ro
Elena Udrea, mărturii în premieră despre viața după gratii. Cât valorează un deținut. A spus suma exactă în bani
Playtech.ro
Ai voie să toaletezi copacii din jurul blocului? Mulţi români se apucă de curăţenie în acest sezon fără să cunoască legea
Adevarul
Cămile injectate cu acid hialuronic în buze și cu lifting facial, descalificate la un concurs de frumusețe
wowbiz.ro
S-a dat alarma în Covasna! Autoritățile au început căutările după ce Emil Gânj ar fi fost văzut într-o pădure
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un bărbat și-a pierdut viața în Bârlad, după ce un tren a dat peste el. Victima a fost resuscitată timp de 30 de minute
iamsport.ro
După 32 de ani. Florin Prunea a dezvăluit ce i-a spus Gică Hagi imediat după gafa cu Suedia. Drama pe care a trăit-o fostul mare portar
MediaFlux
Irina Ponta, fiica lui Victor Ponta, întoarsă în România cu un avion comercial. Daciana Sârbu a confirmat: Vă mulțumesc din suflet tuturor
stirilekanald.ro
Bărbat ucis de propriul frate și aruncat în...
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj