Sorin Grindeanu a dezvăluit numele a doi miniștri care ar putea face parte din guvernul său, în cazul în care va fi nominalizat de Nicușor Dan: „Mi l-aș dori. Este un om care a făcut extraordinar de bună treabă” / „A ținut bine sub control lucrurile și, da, eu îl apreciez”

Sorin Grindeanu a declarat că îi are în vedere pe Luca Niculescu și Alexandru Nazare pentru un posibil guvern, după ce PSD a decis să își asume guvernarea și să îl propună pentru funcția de premier.
Mircea Filipescu
24 iun. 2026, 13:57
Sorin Grindeanu a dezvăluit numele a doi miniștri care ar putea face parte din guvernul său, în cazul în care va fi nominalizat de Nicușor Dan: „Mi l-aș dori. Este un om care a făcut extraordinar de bună treabă” / „A ținut bine sub control lucrurile și, da, eu îl apreciez”

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat miercuri, după ședința Biroului Politic Național în care social-democrații au decis să își asume guvernarea și să îl propună pentru funcția de premier, că îi ia în calcul pe Luca Niculescu și pe Alexandru Nazare într-un posibil guvern.

Întrebat de jurnaliști dacă Luca Niculescu ar putea prelua portofoliul de la Externe într-un viitor cabinet condus de el, Grindeanu a evitat să confirme o decizie, dar a vorbit elogios despre activitatea acestuia.

Citește și : Grindeanu anunță reforma administrativă: „Trebuie să fim curajoși, avem 1.700 de primari din 3.200, noi trebuie să venim și să spunem că nu mai pot exista comune sub 1.500 de locuitori”

„Pe Luca Niculescu mi l-aș dori, nici nu am primit nominalizarea de premier, să nu facem pași înainte de a se întâmpla lucrurile. Dar este un om care a făcut extraordinar de bună treabă și ca ambasador la Paris și este cel care este responsabil de închiderea dosarului aderării României la OCDE și a făcut treabă extraordinar de bine. Haide să facem lucrurile pas cu pas.”, a transmis Sorin Grindeanu.

Președintele PSD a fost întrebat și dacă Alexandru Nazare ar putea rămâne o opțiune pentru Ministerul Finanțelor. Acesta a răspuns că actualul ministru a avut un mandat bun și că apreciază activitatea acestuia, fără a anunța însă o decizie concretă.

„Alexandru Nazare în acest an a fost un ministru bun. Un ministru care a ținut bine sub control lucrurile și da, eu îl apreciez. Dar în acest moment facem pași, speculăm despre ceva ce e o etapă viitoare. Alex Nazare, dincolo de relația personală care mă leagă cu el, în acest moment este un ministru al Finanțelor care a făcut treabă. O să vedem.”, mai arată Grindeanu.

Citește și : Sorin Grindeanu, decis să le câștige încrederea românilor: „Rămâne să dovedești prin acțiunile pe care le faci câtă încredere meriți. Nu mă sperie guvernarea”

Declarațiile au fost făcute după ce conducerea PSD a decis, în ședința Biroului Politic Național, ca partidul să își asume intrarea la guvernare și să meargă la consultările politice cu propunerea ca Sorin Grindeanu să fie nominalizarea social-democraților pentru funcția de prim-ministru.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Ce-a făcut Florin Maxim la primă oră a dimineții, după ce a învins-o pe FCSB. Exclusiv
Capital.ro
Avertisment de la Poliția Română pentru șoferi. Mai multe drumuri sunt afectate de ceață și vizibilitate redusă. Ce artere rutiere sunt vizate
Playtech.ro
Ești în depășire și treci cu viteză prin dreptul radarului. Ce mașină apare în înregistrarea Poliției
Adevarul
A renunțat la o carieră de succes în România și a luat-o de la zero în America. Povestea cofetarului care a cucerit New Yorkul
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
Transfer spectaculos în SuperLiga! Fostul jucător de la Benfica și de la Gladbach a semnat: ”O să fie titular din start”
MediaFlux
Pensionare cu 5 ani mai devreme, fără penalizări. Românii pot primi pensia întreagă
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT