Şova: În fiecare an se strică peste 300 de kilometri de cale ferată şi se repară 16 kilometri

Ministrul Transporturilor, Lucian Şova, spune că în fiecare an se strică peste 300 de kilometri de cale ferată şi tot anual sunt reparaţi 16 kilometri, precizând că cei 23.000 de angajaţi ai Companiei CFR, cea care administrează infrastructura, ar putea repara calea ferată dacă ar exista resursa bugetară aferentă. El a solicitat CFR SA ca bugetul de anul viitor să fie realizat pe proiecte, nu pe fond de salarii.

RomaniaTV.net
12 oct. 2018, 10:48
Şova: În fiecare an se strică peste 300 de kilometri de cale ferată şi se repară 16 kilometri

Lucian Şova a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă susţinută la Mamaia, că începând de la 1 iulie 2019 va exista o ofertă mai largă de transport pe calea ferată şi din partea altor operatori, în afara celor existenţi în prezent pe piaţă.

“Vreau să menţionez că acest Regulament 1370 nu se referă doar la transporturile regulate de pasageri pe rutier, se referă şi la transportul de pasageri pe calea ferată. Deja am avut discuţii şi cu componenta sindicală şi cu componenta managerială, unde deja pregătim legislaţie şi vom implementa legislaţie tot în acest sens, de liberalizare. Începând de la 1 iulie 2019 vor găsi consumatorii români o ofertă mai largă de transport şi pe calea ferată din partea şi a altor operatori decât cei care sunt astăzi, fie că e vorba de compania naţională şi cei câţiva operatori privaţi”, a afirmat ministrul Transporturilor.

El a spus că dacă va exista susţinerea bugetară corespunzătoare atunci pot fi reduse foarte multe restricţiile de viteză care sunt în prezent în vigoare pe calea ferată.

“În măsura în care voi avea susţinere bugetară corespunzătoare, avem capacitatea să reducem foarte mult din restricţiile de viteză care operează astăzi. Dincolo de modernizarea magistralei care duce capabilităţile de operare la 120 de kilometri pe oră pentru trenuri de marfă, 160 kilometri pe oră pentru trenuri de pasageri, desigur că va trebui să avem şi materialul rulant corespunzător exploatării pe acest tip de linii. Dacă am avea resursă suficientă, în compania de Căi Ferate SA, cea care administrează infrastructura, sunt 23.000 de angajaţi. Aceşti oameni pot repara, pot construi cale ferată măcar la standardele pe care le-am avut în 1990”, a mai spus ministrul.

El a precizat că au fost peste 200 de restricţii de viteză anulate în ultima perioadă, menţionând că anual se strică peste 300 de kilometri de cale ferată şi se repară 16 kilometri pe an.

“Reducerea restricţiilor se face şi în aceste zile. Au fost peste 200 de restricţii anulate, au fost refăcute condiţiile. Însă, aşa cum am mai spus-o, se strică şi este evaluat acest lucru peste 300 de kilometri de cale ferată în fiecare an şi cu resursa bugetară pe care ministerul, compania au pus-o la dispoziţie se repară în jur de 16 kilometri. Am cerut companiei de Infrastructură Căi Ferate să-şi proiecteze bugetul pentru anul viitor şi face acest lucru, nu pe fond de salarii, ci pe proiecte. Sunt 23.000 de oameni care astăzi păzesc nişte macaze în loc să construiască, în loc să repare, doar păzesc nişte macaze sau nişte linii afectate şi se uită, aproape metaforic o spun, după trecerea fiecărui tren dacă mai trebuie redusă viteza”, a menţionat ministrul Lucian Şova.

Şova: Există prea multe exemple de supraglomerare în mijloacele de transport

Ministrul Transporturilor, Lucian Şova, susţine că sunt prea multe exemple de supraaglomerare în mijloacele de transport interjudeţene, iar acest lucru este generat de dorinţa de optimizare a profiturilor din partea operatorului. El consideră că nu este normal ca statul să impună condiţii de calitate, acestea urmând să fie generate de exigenţa pieţei, iar un cetăţean să poată alege când merge cu un autobuz clasa de confort, preţul, dar şi alte servicii conexe.

Lucian Şova a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă susţinută în Mamaia, că proiectul de ordin de ministru care reglementează activitatea de transport persoane pe curse interjudeţene nu vizează excluderea nimănui de pe piaţă.

“Acest proiect de ordin nu vizează excluderea nimănui de la o anume piaţă. Reliefez faptul că până acum, însă, această piaţă a fost închisă, iar criteriile de alocare, de acces la piaţă erau guvernate de o reglementare absolut neconcurenţială, foarte criticată de către cei de la Consiliul Concurenţei, aceea de vechime pe traseu. Dacă o firmă deţine autorizările corespunzătoare poate face transport de la Bucureşti la Madrid oricând. Niciodată în ultimii 15 ani şi în viziunea unora nici de acum încolo nu ar trebui să se întâmple ca o firmă, alta care face de mult timp transport de la Bucureşti la Urziceni, repet, nicio altă firmă n-ar trebui să poată face acest lucru”, a afirmat ministrul Transporturilor.

El a precizat că nu este normal ca statul să impună anumite condiţii de calitate şi că aceată condiţie de calitate trebuie să fie generată de exigenţa pieţei.

“Nu este normal ca statul să impună anumite condiţii de calitate. Condiţia de calitate a serviciului trebuie să fie generată de exigenţa pieţei astfel încât un cetăţean care doreşte să meargă cu un autobuz să poată alege clasa de confort, preţul şi alte detalii ce ţin de servicii conexe, cum ar fi rezervări de bilete online, servire online, servicii de bagaje, calitatea autogării. Ieri au fost făcute filmări în unele autogări aşa zis oprite. Aş vrea să se uite toată lumea cum arată acele autogări”, a menţionat ministrul.

Lucian Şova a mai afirmat că există multe exemple de supraaglomerare în mijloacele de transport în comun, iar acest lucru este generat de dorinţa de optimizare a profiturilor din partea operatorului.

“Condiţiile de transport sunt de la foarte bune la foarte rele. Eu nu vreau să demonizez pe nimeni, nici nu vreau să ridic statuie cuiva, sunt anumite situaţii, anumite companii, anumite trasee pe care operează şi astăzi mijloace de transport de calitate. Însă ce vreau să spun cu caracter general pentru că pretind şi o spun privind în ochi pe toată lumea, măcar la domeniul transporturilor rutiere mă pricep şi am experienţă. Există însă multe, prea multe exemple de supraglomerare în mijloacele de transport. Acest lucru nu va putea nimeni să mă combată atunci când spun că este generat de dorinţa de optimizare a profiturilor din partea operatorului”, a menţionat ministrul Şova.

El a spus că nici reglementările în vigoare nu împiedică un transportator să pună la dispoziţia călătorilor un autobuz de 50 de locuri dacă a vândut atâtea bilete, iar a doua zi unul de 20 de locuri dacă există cerere doar pentru 15 locuri.

“Nimeni, nici pe reglementarea de astăzi, nu împiedică un transportator care dacă vede că a vândut sau are cerere pentru 50 de bilete ar putea pune un autobuz de 50 de locuri, iar mâine dacă are cerere doar de 15 bilete să pună un autobuz de 20 de locuri sau de 17 locuri. Exclusivitatea, lipsa altei oferte pe care un cetăţean să o poată folosi generează astfel de reflexe. Datoria statului este să optimizeze aceste procese şi să lase atât consumatorul, cât şi firma, omul de afaceri, să se dezvolte liber, să aleagă între calitatea pe care doreşte să o ofere şi sigur calitatea de care are nevoie un consumator”, a explicat Lucian Şova.

Întrebat dacă au fost formulate critici din partea colegilor de partid referitoare la anularea acestui ordin, ministrul a răspuns: “Au fost formulate critici de nişte persoane cu interese directe în activităţile de transport rutier de pasageri aşa cum sunt ele astăzi, adică în exclusivitate pentru câte un operator”.

Peste 16.000 de autovehicule comerciale au întrerupt activitatea la nivel naţional, joi dimineaţă, în semn de protest faţă de ordinul dat de ministrul Transporturilor, Lucian Şova, prin care acesta a modificat normele privind transportul interjudeţean de persoane. După prânz, transportatorii au reluat activitatea, după ce au avut discuţii cu reprezentanţi ai Camerei Deputaţilor, a declarat, pentru News.ro, preşedintele Federaţiei Operatorilor Români de Transport (FORT), Augustin Hagiu.

”Am reluat activitatea, ne-am lămurit cu cei de la Parlament. Săptămâna viitoare vom avea o întâlnire, sper să clarificăm situaţia. Aştept declaraţiile de la minister”, a spus Hagiu.

FORT şi Confederaţia Operatorilor de Transport Autorizaţi din România (COTAR) au anunţat miercuri organizarea de proteste la nivel naţional din cauza ordinului dat de Lucian Şova, prin care se doreşte liberalizarea transportului interjudeţean de persoane. Ulterior, COTAR a anunţat că renunţă deocamdată la manifestaţii.

Cea mai contestată măsură este cea prin care este eliminată vechimea pe un traseu ca o condiţie pentru atribuirea traseului respectiv.