Statul Islamic a executat 13 adolescenţi, vinovaţi că s-au uitat la un meci de fotbal

Un grup afiliat Statului Islamic a executat fără milă 13 adolescenţi, pe care i-a găsit vinovaţi de a se fi uitat la meciul de fotbal dintre Irak şi Iordania, din Cupa Asiei.
Daniel Spătaru
20 ian. 2015, 14:41
Statul Islamic a executat 13 adolescenţi, vinovaţi că s-au uitat la un meci de fotbal

Tinerii executaţi au fost surprinşi uitându-se la televizor, la un meci de fotbal, în oraşul irakian Mossul, controlat de forţele Statului Islamic. Fără pic de milă, gruparea „Raqqa is Being Slaughtered Silently” i-a omorât pe cei 13 adolescenţi, făcând apoi public anunţul executării acestora.

Citeşte şi Nouă AMENINŢARE de la Statul Islamic. Doi ostatici, la un pas de EXECUŢIE – VIDEO

„Crima” de care s-au făcut vinovaţi cei ucişi a fost că aceştia au încălcat legile religioase şi s-au uitat la un meci de fotbal. De altfel, sentinţa le-a fost citită cu voce tare, înainte de a fi pusă în aplicare pedeapsa, tinerii fiind apoi mitraliaţi. Potrivit agenţiilor de presă corpurile lor au fost lăsate abandonate.

Citeşte şi Liderul grupării Statul Islamic, RĂNIT GRAV într-un raid aerian

Partida pe care au privit-o tinerii a fost cea dintre naţionalele Irakului şi Iordaniei, ea disputându-se pe 12 ianuarie, în cadrul Cupei Asiei. Între timp, naţionala Irakului s-a calificat în semifinalele competiţiei.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un copil din New York a murit după ce a făcut rujeolă! Este primul deces din ultimii 30 de ani
Fanatik.ro
Danny Armstrong, legătură specială cu fiica sa, care a fost prima dată pe stadion: „Acesta e visul meu în fotbal”
Capital.ro
Plafonarea prețurilor la gaze ar putea fi prelungită. Ministrul Energiei anunță noi măsuri și pentru carburanți
Playtech.ro
Cât mai ține frigul în România. ANM anunță când revin temperaturile normale și unde va fi mai cald
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Arbitrul care a dezavantajat-o pe FCSB și-a prezentat scuzele: ”Vă rog, spuneți-i lui Gigi Becali să mă ierte, am greșit!”
MediaFlux
Nicușor Dan a promulgat legea! Avem o nouă Zi Națională în România
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT