Stefan cel Mare de la Steaua: Mai avem până în finală

Calificarea din grupele Europa League i-a aruncat pe stelişti pe culmile fericirii şi a "încoronat" un nou erou: Stefan Nikolici. Uriaşul din atacul Stelei a fost artizanul victoriei cu AEK Larnaca, dar cu toate astea a rămas modest şi cu picioarele pe pământ, în timp ce unii s-au grăbit să se ducă cu gândul la finala de pe Naţional Arena.
Romania TV
15 dec. 2011, 07:30
Stefan cel Mare de la Steaua: Mai avem până în finală

Stefan Nikolici a obţinut penalty-ul din care Rusescu a marcat primul gol al Stelei în meciul decisiv cu AEK Larnaca şi apoi a marcat de două ori, aducând calificarea. Ajuns în curtea „roş-albaştrilor” în vară, sub formă de împrumut de la Poli Timişoara, muntenegreanul de 21 de ani a avut oarece probleme în a se impune printre titulari. În ultima vreme, însă, Ilie Stan i-a dat credit, în ciuda aluziilor venite din loja lui Gigi Becali. Şi a câştigat pariul, în ultimele meciuri Nikolci reuşind să tragă echipa după el.

În ciuda postului pe care joacă, în competiţiile interne Nikolici a marcat doar de două ori: în Cupa României, în 16-imi, şi în Liga I, unde a jucat în 13 meciuri, dar doar în două, cu Dinamo şi CFR Cluj, ca titular.

Cele două reuşite din meciul cu AEK îl introduc însă în cartea de istorie a Stelei, ca artizan al celei de-a noua calificări în primăvara europeană. Golurile le-a dedicat suporterilor, familiei şi turor românilor. „Suporterii au fost extraordinari, al 12-lea jucător”, a spus Nikolici, după meci.

Beţia succesului nu i s-a urcat la cap muntenegreanului, care preferă să rămână cu picioarele pe pământ când alţi colegi de-ai lui, dar şi finanţatorul Gigi Becali, visează deja la finala Europa League, cu toate că Steaua are o misiune grea şi doar şansa i-ar putea scoate în faţă un adversar cât de cât accesibil în 16-imi. „Încă nu trebuie să visăm la finală. Să o luăm pas cu pas”, avertizează Nikolici.

Nikolici a semnat primul său contract de profesionist cu OFK Belgrad, unde a stat doi ani (2006-2008), în care a jucat doar trei meciuri, înainte de a se transforma la Lierse. În primul sezon în Belgia a marcat 4 goluri în 23 de meciuri, iar apoi a fost împrumutat la Roeselare (24 de jocuri, 2 goluri). În 2010 a ajuns în România, la FC Timişoara (18 meciuri, 3 goluri), iar în vara acestui an a fost împrumutat la Steaua, după ce bănăţenii au fost retrogradaţi ca urmare a neprimirii licenţei pentru primul eşalon.

La 21 de ani încă nu a jucat pentru prima reprezentativă a Muntenegrului, dar la tineret are la activ 16 meciuri şi 6 goluri, patru doar în ultima jumătate de an.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Valerie Lungu și Alex Gîlcă, scrisori emoționante la Asia Express. Ce declarații de dragoste și-au făcut după ce au fost despărțiți
Fanatik.ro
Andrei Vochin, lecție pentru familia Șucu și Daniel Pancu: „La masa fotbalului, locul din față nu se moștenește. Se câștigă!”
Capital.ro
Pensia de invaliditate poate fi refuzată din trei motive. Ce trebuie să facă persoanele care primesc o decizie nefavorabilă
Playtech.ro
Cum scazi consumul centralei pe timpul nopții. La câte grade să setezi termostatul înainte de culcare
Adevarul
Șase magazine din România, vizate de un posibil atac cibernetic. Temperaturile din frigidere au crescut brusc în toiul nopții
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
Unul dintre cele mai așteptate stadioane din România prinde contur: ”O arenă care va duce mai departe numele unei legende”
MediaFlux
S-a decis cu cât cresc pensiile. Anunț de ultimă oră făcut de ministrul Muncii pentru milioane de pensionari
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT