Ştefan Iordache, actorul REGE cu un destin marcat de iubiri şi regrete VIDEO

Ştefan Iordache a desăvârşit o carieră fără cusur şi fără eşecuri. Din căldura sufletului său îşi plăsmuia personajele asemeni unui nepământean meşter făurar. Uita de sine şi mistuit în flacăra talentului se dăruia scenei şi publicului în faţa căruia, cu nobleţe, îngenunchea după fiecare spectacol. I-a plăcut viaţa, a iubit oamenii şi nu s-a dezis niciodată de copilăria trăită în mahalaua Rahovei. Pe 14 septembrie 2008, Ştefan Iordache şi-a închis magazinul de vise de pe pământ şi a plecat printre stele, ca să-şi împlinească nemurirea.

Povestea magică a vieţii lui Ştefan Iordache a început în ziua de 3 februarie 1941, în cartierul bucureştean Rahova. Şi-a bucurat părinţii de la primul scâncet iar aceştia i-au mulţumit spunându-i Ştefan. Un nume cu semnificaţii regale, care în limba greacă înseamnă „coroană”. Şi tot atunci, ursitoarele l-au înzestrat cu talent cât pentru zece, sortindu-i să fie actorul-rege şi să ajungă cel mai iubit dintre pământeni.

Cartierul Rahova, acolo unde şi-a petrecut copilăria, era pentru Ştefan Iordache adevărata sa „patrie” şi vorbea întotdeauna despre el cu nostalgie. De acolo i-au rămas cele mai frumoase amintiri dar şi porecla „Cocoş” pe care i-au dat-o prietenii din copilărie.

Dar paradisul copilăriei lui se confunda cu vacanţele petrecute la bunici, la Calafat, unde fura pepeni şi îşi necăjea bunicii furând pepeni.

CITEŞTE ŞI: Scandal pe AVEREA actorului Ştefan Iordache

Părinţii, oameni simpli şi fără prea multă carte, au vrut ca fiul lor să ajungă intelectual. A intrat la Teatru din întâmplare, după ce a picat la Medicină şi a lucrat un an la cooperativa de croitorie „Sporul”.

În 1963 Ştefan Iordache a terminat Institutul de Teatru iar în anul următor a apărea în rolul principal din filmul „Străinul”, alături de actori de excepţie ai acelor vremuri. Avea 23 de ani şi acesta a fost doar începutul unei cariere spectaculoase.

Din neastîmpărul minţii lui creative, Ştefan Iordache a dat formă şi sens pentru 30 de personaje de film. Le-a crescut apoi cu pasiune, cu grijă şi cu multă răbdare, ca pe nişte copii născuţi din sufletul lui plin de iubire. Au fost roluri complexe precum cele din „Omul zilei”, „Glissando”, „Concurs”, „Noiembrie ultimul bal”, „De ce trag clopotele, Mitică?” sau „Cel mai iubit dintre pământeni”.

Teatrul, chemarea sfântă

Dar, mai presus de tot şi de toate, pentru Ştefan Iordache chemarea sfântă a vieţii lui a fost teatrul, iar scena i-a fost altarul pe care şi-a pus întregul său talent. Peste 60 de personaje poartă acum, o parte din sufletul lui Ştefan Iordache. Printre acestea Titus Andronicus, Hamlet, Richard al III-lea, Barrymore sau prinţul Potemkin din piesa Ecaterina cea Mare.

Poate cea mai bună caracterizare care i s-a făcut vreodată a venit din gura unui coleg de breaslă, Vladimir Găitan, care a spus despre Ştefan Iordache că „este genul de actor care a atins sublimul şi stă la masă cu Zeus, în Olimp”.

Pe scenă, Ştefan Iordache ardea ca o torţă vie. Ca un scamator, dădea viaţă personajelor din propria lui fiinţă şi trăia prin acestea la intensitatea maximă a sufletului său. Spectacolul Richard al III-lea pus în scenă la teatrul Mic în regia Cătălinei Buzoianu a fost, însă piatra de încercare pentru Ştefan Iordache. Rolul îl consuma într-atât încât ajunsese să joace cu salvarea la uşa teatrului.

Neavând urmaşi care să-i ducă povestea mai departe, Ştefan Iordache a scris o carte autobiografică, „Regele scamator”, în care mărturisea că toate cele 100 de roluri pe care le-a interpretat pe scenă şi în film sunt de fapt, copiii lui, cei care i-au adus cea mai importantă confirmare pe care a căutat-o în viaţa lui: „Nu eşti nimeni!”.

Actorul îndrăgostit de viaţă

Dedicat artei sale, Ştefan Iordache a fost vreme de jumătate de secol imprevizibil şi irepetabil. Îi plăceau oamenii, vinul bun şi, mai ales atmosfera boemă a cârciumilor, de unde-şi lua energia şi puterea de a merge mai departe. Dacă meseria a fost sfântă pentru el, viaţa i-a fost hobby şi a vrut s-o trăiască din plin şi cât mai aproape de oamenii simpli. Casa pe care şi-a construit-o la Gruiu era refugiul şi colţul lui de Rai unde îşi găsea liniştea printre flori şi viţă de vie, ocrotit de veşnicia nucului din grădină.

I-a plăcut şi să cânte, iar cu vocea lui caldă şi senzuală, Ştefan Iordache şi-a fascinat publicul şi atunci când cânta muzică uşoară. Fire sensibilă şi boemă, a cântat alături de Angela Similea, Monica Anghel şi Sanda Ladoşi. Spunea cu umor că e mai cunoscut pentru cântece decât pentru rolurile din teatru şi film.

Pentru Ştefan Iordache, femeia a fost cea mai mare minune pe care a lăsat-o Dumnezeu pe pământ. Sensibil la frumos, cu sufletul plin de iubire, a trăit câteva pasiuni fulgerătoare dar a cunoscut şi tristeţea despărţirilor. 

Mihaela Tonitza a fost femeia vieţii lui Ştefan Iordache

Le-a iubit pe Irina Petrescu şi Liliana Tomescu, dar marea dragoste şi femeia vieţii lui a fost Mihaela Tonitza. Avea 28 de ani când s-a îndrăgostit nebuneşte de cea care l-a făcut să se simtă cel mai iubit dintre pământeni. „Ea mi-a ordonat viaţa. Mihaela Tonitza (…) mă ocroteşte foarte tare: este şi soţia mea, este şi mama mea este şi iubita mea”, spunea Ştefan Iordache despre femeia vieţii sale.

Timp de aproape 40 de ani au fost nedespărţiţi dar ochii lor căpătau tristeţi nemărginite atunci când erau întrebaţi dacă au copii. În iureşul tinereţii au tot amânat apariţia pruncului şi şi-au sacrificat pentru profesie bucuria de a fi părinţi. Apoi a fost prea târziu.

În martie 2008 Ştefan s-a îmbolnăvit şi a început să se topească pe picioare. Discret, a cerut medicilor să nu-i facă public diagnosticul. Alături i-a fost tot timpul Mihaela, care cu devotament i-a vegheat nopţile şi suferinţa. Din dorinţa de a-i fi tot timpul aproape ea a renunţat la o excepţională carieră de profesor univesitar.

O zi mohorâtă de toamnă a vestit că actorul-rege a părăsit scena vieţii. Sufletul lui şi-a luat un discret rămas bun şi a plecat spre nemurire pe 14 octombrie 2008, în ziua Înălţării Sfintei Cruci, deopotrivă simbol al răstignirii, dar şi al învierii. Credincios până în ultima clipă, Ştefan Iordache a cerut să i se aprindă o lumânare şi apoi a plecat la întâlnirea cu îngerii.

Odată cu moartea bărbatului iubit, lumea Mihaelei Iordache s-a prăbuşit. La despărţirea de dragostea vieţii ei, soţia lui Ştefan a mai avut puterea să-i scrie pe coroană un ultim şi zguduitor mesaj: „Aşteaptă-mă!”.

De dorul lui, Mihaela s-a stins după un an şi jumătate, urmându-şi, cu paşi de lacrimi, soţul printre stele. Din prea multă iubire, ea a înduplecat destinul să-i aducă din nou împreună pentru veşnicie. Veşnicia marilor iubiri.