STUDIU. Care sunt principalele griji ale românilor: siguranţa locului de muncă, datoriile, starea sănătăţii

Încrederea consumatorului din România se află în continuare pe un trend ascendent, cu un scor de 77 în ultimul trimestru al anului trecut, de la 73 în precedentele două trimestre, însă temerile cu privire la siguranţa locului de muncă rămân la un nivel ridicat, arată un studiu referitor la încrederea consumatorului la nivel global, potrivit Agerpres.
Filip Stan
27 ian. 2015, 21:22
STUDIU. Care sunt principalele griji ale românilor: siguranţa locului de muncă, datoriile, starea sănătăţii

Potrivit sursei citate, principalele îngrijorări ale românilor sunt starea sănătăţii, siguranţa locului de muncă, datoriile şi creşterea valorii facturilor la utilităţi.

‘Starea sănătăţii şi datoriile sunt menţionate semnificativ mai mult în rândul românilor comparativ cu media europeană, ca principale îngrijorări. Temerile cu privire la siguranţa locului de muncă au rămas în continuare la un nivel ridicat (20% faţă de 19% în T3), cu mult peste nivelul de 9% din T2. Îngrijorările referitoare la economie au continuat să crească, ajungând la un nivel de 10% (faţă de 8% în T3 şi 7% în T2). La polul opus, temerile cu privire la izbucnirea unui război au scăzut semnificativ în T4 2014, la 4%, după un nivel stabil de 7% în T2 şi T3. Printre alte îngrijorări de natură economică, temerile cu privire la datorii au crescut la 13%, semnificativ mai mult faţă de T3 (9%)’, arată studiul realizat de compania Nielsen.

Pe de altă parte, în ceea ce priveşte indexul încrederii consumatorilor, România îşi păstrează ritmul bun de creştere, înregistrând un scor uşor peste media europeană şi semnificativ mai mare decât al celorlalte ţări din vecinătate, precizează sursa citată. De altfel, încrederea consumatorului în România a consemnat cel mai înalt scor de la începutul turbulenţelor financiare globale din 2008, în pofida unui mediu socio-politic naţional şi european în continuă schimbare.

Încrederea consumatorului pe plan mondial a scăzut două puncte în T4 2014 faţă de trimestrul precedent, dar, la nivelul întregului an, a urcat cu două puncte şi a încheiat anul 2014 cu un index de 96.

Încrederea consumatorului a scăzut, în T4 din 2014, cu un punct în America de Nord (106) şi Asia-Pacific (106), singurele regiuni care au înregistrat scoruri peste nivelul de bază de 100. Încrederea a scăzut, de asemenea, cu un punct în Orientul Mijlociu/Africa (95), cu trei puncte în America Latină (88) şi cu două puncte în Europa (76), faţă de trimestrul anterior.

În rândul celor mai mari economii ale lumii, încrederea consumatorului a scăzut cu două puncte în SUA (106), cu patru puncte în China (107) şi cu patru puncte în Japonia (73).

Peste jumătate dintre respondenţii la nivel global (53%) cred că s-au aflat în recesiune în al patrulea trimestru, o îmbunătăţire de un punct procentual faţă de trimestrul anterior şi o îmbunătăţire de patru puncte faţă de anul anterior (T4 2013). În total, 58% dintre pieţele măsurate la nivel global au raportat îmbunătăţiri ale sentimentului de recesiune, pe parcursul anului.

În zona euro, încrederea a scăzut în 20 din 32 de pieţe. ‘Numai Danemarca, cu un scor al încrederii consumatorului de 103, a manifestat optimism, iar Germania şi Elveţia au fost singurele două ţări în care jumătate din respondenţi (49% şi 56%, în mod respectiv) sunt optimişti cu privire la perspectivele locurilor de muncă, în următoarele 12 luni. Încrederea în Germania, cea mai mare economie din regiune, a crescut cu un punct de index la un scor de 98’, se precizează în comunicatul citat.

Cea mai mare creştere a indexului la nivel regional, în comparaţie cu al treilea trimestru, s-a înregistrat în Irlanda (+6 la 90) în timp ce, în sens contrar, indicele Rusiei a scăzut cu opt puncte la un scor de 79, după trei trimestre consecutive de creşteri.

Intenţiile de cheltuieli/economii discreţionare, la nivel global, ori au rămas constante ori au scăzut uşor în al patrulea trimestru: aproape jumătate (48%) planifică să economisească banii rămaşi rest, aproximativ trei respondenţi din 10 se aşteaptă să cheltuiască pe concedii/vacanţe (34%), haine noi (34%) şi divertisment în afara casei (30%). Un sfert dintre respondenţii la nivel global planifică achiziţia de noi produse tehnologice (24%) şi plata datoriilor (25%). O cincime va cheltui pe îmbunătăţiri ale casei (21%) şi va investi în acţiuni (21%), iar unul din 10 oameni va economisi pentru pensionare (10%). La nivel global, 13% dintre respondenţi au spus că nu au bani lichizi de rezervă.

Sondajul global Nielsen, care include Indicele Încrederii Consumatorilor la nivel mondial, a fost iniţiat în 2005. Sondajul Global privind Încrederea Consumatorilor şi Intenţia de a Cheltui a fost realizat în perioada 10-28 noiembrie 2014 şi a adunat peste 30.000 de respondenţi cu acces la Internet din 60 de ţări din regiunile Asia-Pacific, Europa, America Latină, Orientul Mijlociu, Africa şi America de Nord.

DailyBusiness
Ministrul Energiei convoacă Comandamentul Energetic Național, pe fondul vremii severe și al avariilor din rețea
Spynews
Ce diferență de vârstă este între Vanessa și Bogdan de la Ploiești. Detaliul pe care mulți l-au ignorat până acum
Fanatik.ro
Ce s-a ales de Daniela Silivaș, singura gimnastă din România medaliată la toate probele la o ediție a Jocurilor Olimpice. Ce face astăzi
Capital.ro
Reguli la modificările în apartament, casă sau curte pentru românii din Europa. Când ai nevoie de permis sau acord de la vecini
Playtech.ro
Cum se calculează pensia pentru cei care se pensionează în 2026. Ce avantaje apar la punctaj
Adevarul
Momentul în care Trump citește din greșeală cu voce tare un bilet primit de la Marco Rubio la o întâlnire cu giganții petrolieri
wowbiz.ro
Imagini care frâng inima, la peste 7 luni de la moartea Teodorei Marcu. Cum apare fiica ei în primul story postat de Alex după tragedie
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Două femei au fost lovite de mașină, în timp ce mergeau pe marginea șoselei, în Dolj! Una dintre ele și-a pierdut viața
iamsport.ro
Finanțatorul din SuperLigă îl atacă pe primar: ”E strigător la cer! Trebuie un semnal de alarmă ca să facă el ceva, sunt probleme foarte mari, e vorba de respect”
MediaFlux
Prognoza meteo 10-12 ianuarie. Ger de crapă pietrele în România. ANM anunță zonele afectate de viscol și ninsori
stirilekanald.ro
El este polițistul care l-a ucis pe Sergiu, moldoveanul găsit pe un câmp din Italia. Ucigașul l-a privit în ochi și l-a împușcat în cap, după care a fugit din țară
Superliga 2025 – runda finală: FCSB vs Rapid și alte 2 meciuri de top în weekend