Susţinătorii lui Bo Xilai au înfiinţat un partid politic în China. Noua formaţiune apără Constituţia

Susţinătorii fostului lider chinez Bo Xilai, destituit în urma unui imens scandal, au înfiinţat un partid politic în China, ţară în care Partidul Comunist conduce singur, a anunţat unul dintre membrii noului partid, citat de AFP, informează Mediafax.
Romania TV
10 nov. 2013, 15:27
Susţinătorii lui Bo Xilai au înfiinţat un partid politic în China. Noua formaţiune apără Constituţia

Wang Zheng, o profesoară în învăţământul superior, a declarat că partidul a fost înfiinţat miercuri, înainte de deschiderea plenului Partidului Comunist Chinez (PCC) care are loc în prezent la Beijing cu uşile închise, ca susţinere faţă de Bo Xilai, fostă stea în ascensiune şi condamnat în septembrie la închisoare pe viaţă.

Wang a adăugat că acest partid, denumit Zhi Xian („Constituţia Supremă”), l-a numit pe Bo preşedinte pe viaţă, fără să precizeze dacă acesta din urmă a fost de acord să aibă legătură cu acest demers. Autorităţile chineze au sufocat în faşă orice tentativă de înfiinţare a unui partid în timp ce PCC exercită monopolul asupra vieţii politice.

Dar Wang, profesor asociat la Institutul de economie şi management din Beijing, a declarat: „Nu-mi este teamă că voi fi arestată”. „La început, instituţia mea a încercat să mă convingă să nu fac acest lucru, dar am trecut peste”, a explicat ea, potrivit Mediafax.

Pedeapsa de închisoare pe viaţă a fost confirmată la sfârşitul lui octombrie în apel pentru Bo Xilai, fost membru al Biroului politic al Partidului, condamnat pentru corupţie şi abuz de putere.

Ambiţios şi charismatic, perceput drept un rival de actualul preşedinte Xi Jinping, fostul ministru al Comerţului a preluat în 2007 conducerea imensei metropole Chongqing (sud-vest).

El a orchestrat o campanie de reabilitare a valorilor maoiste în paralel cu o reprimare violentă sub pretextul luptei împotriva „mafiei” care i-a adus susţinere din partea cetăţenilor.

Wang a apreciat că procesul lui Bo nu s-a desfăşurat conform legii. Ea a refuzat să spună câţi membri numără acest partid, dar a adăugat că formaţiunea încearcă să organizeze „o reuniune naţională” în şase luni.

Citeşte şi Se întâmplă chiar şi în Partidul Comunist: Politicienii se plictisesc la muncă

Presupuşi membri ai noii formaţiuni, ale căror nume circulă pe Internet, au asigurat că nu fac parte sau nu au putut fi contactaţi.”Scopul partidului nostru este de a proteja autoritatea Constituţiei„, a declarat Wang. Constituţia garantează, în teorie, libertatea de exprimare şi de reuniune în China, o ţară care nu ezistă să condamne la tăcere disidenţii.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Cristiano Ronaldo s-a retras OFICIAL de la naționala Portugaliei. Prima reacție a selecționerului Jorge Jesus. Update
Capital.ro
Premierul Luca Niculescu confirmă: Va exista o mărire de pensii în 2027. Ce spune despre procentul majorării
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Putin nu mai are încredere în Trump și vrea să intensifice atacurile asupra infrastructurii energetice a Ucrainei
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Bani pentru chirie. Se dau până la 600 de lei pe lună pentru tineri
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT