Teodor Atanasiu: Este puţin probabil să fie alegeri anticipate

Teodor Atanasiu, prim-vicepreşedintele PNL, a declarat că nu se aşteaptă la alegeri anticipate.
Romania TV
28 nov. 2014, 12:59
Teodor Atanasiu: Este puţin probabil să fie alegeri anticipate

Teodor Atanasiu a afirmat că nu crede să fie organizate alegeri anticipate, el menţionând că Parlamentul României nu poate fi dizolvat decât dacă se autodizolvă. „Nu prea cred eu că se va întâmpla acest lucru. Deci, e puţin probabil ca în viitori doi ani să asistăm la alegeri. (…) Ceea ce se întâmplă acum e o reaşezare a partidelor. Practic, îşi pregătesc motoarele pentru cursa de peste doi ani. Deci, frământările astea din PSD nu ne ajută, nu ne încurcă”, a declarat prim-vicepreşedintele PNL, potrivit Agerpres.

Atanasiu a mai spus că „presiunea populară” este în a prelua PNL guvernarea. „Adevărul este că noi încă nu avem o majoritate. (…) Dacă te uiţi în Parlament, aproape 25% dintre parlamentari sunt cei care au migrat de la diversele partide şi nu se mai regăsesc în partidele în care au intrat în Parlament. Deci, e foarte greu să faci o majoritate fără trădători. Cel mai uşor este ca trădătorii să poată să-şi creeze o majoritate cu un partid, dacă e să discutăm aşa. De aceea vă spun: e foarte greu să îmbini şi latura morală, haideţi să le dăm o lecţie şi să nu-i mai băgăm în seamă pe niciunul dintre trădători, şi dorinţa populară de a veni să guvernezi. Şi atunci între cele două va trebui să găseşti o soluţie. Cea mai bună ar fi alegeri anticipate, dar puţin probabil să se întâmple”, a declarat Teodor Atanasiu.

În altă ordine de idei, Atanasiu crede că cei din PSD fac aceeaşi greşeală pe care au făcut-o foarte multe partide şi foarte mulţi lideri în momentul în care au pierdut alegerile.

„Au considerat că asta reprezintă o fatalitate şi nu e din vina lor. E din vina americanilor, e din vina marţienilor, e din vina alinierii planetelor, e din vina oricui altcuiva decât din vina lor. Dacă suntem mai pragmatici şi venim cu picioarele pe pământ trebuie să înţelegem că fiecare acţiune a noastră are şi un efect. Dacă efectul e benefic, acţiunea a fost cum trebuia, dacă efectul nu e benefic, înseamnă că avem ceva de corectat. Dacă se vor prinde la timp că au ceva de corectat e bine pentru ei, dacă nu, probabil că o să asistăm la o luptă, o măcinare internă de lungă durată”, a opinat prim-vicepreşedintele PNL.

Atanasiu a mai spus că ceea ce s-a întâmplat în turul doi al alegerilor prezidenţiale seamănă cu o „minirevoluţie, cu o solicitare a poporului, a cetăţenilor de schimbare fundamentală a comportamentului clasei politice”. Liderul PNL a opinat că cei cei care înţeleg „necesitatea acestei schimbări vor avea succes, cei care nu înţeleg vor trebui să se dea de o parte”.

El a adăugat că poporul a spus „foarte clar” că nu îi mai convine modul de politică ce a fost făcut până acum. „Îi plac (poporului – n.r.) lucrurile să fie foarte clare şi foarte bine delimitate. Ierarhia de valori trebuie să se întoarcă la cea care a fost învăţată din moşi strămoşi în România (…), adică ierarhiile de valori trebuie să se întoarcă la fundament, la ceea ce au fost ele iniţial şi atunci lucrurile vor merge bine”, a conchis prim-vicepreşedintele PNL.

DailyBusiness
Palatul Parlamentului, fără apă timp de 3 zile. Lucrări urgente la rețeaua internă
Spynews
Gabriela Cristea a slăbit enorm! Cum arată acum! Are picioare de model
Fanatik.ro
La 31 de ani, Georgina Rodriguez, iubita lui Cristiano Ronaldo, a dat o mare lovitură. E anunțul momentului
Capital.ro
Obligație la bloc. Proprietarii vor plăti inclusiv pentru un apartament gol. Nu poți invoca neutilizarea spațiului
Playtech.ro
Noua vârstă de pensionare pentru angajații MApN: cele două variante aflate în discuție
Adevarul
Măsura care îi poate ține pe elevi la școală. „În prima zi n-a venit și au început copiii: păi, nu ne dați azi?”
wowbiz.ro
Mădălin Ionescu, în doliu! Fostul prezentator TV a făcut anunțul trist: „A sfârșit discret, în somn”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Familia Regală a României este îndoliată! S-a stins din viață la vârsta de 83 de ani: „A fost verișoară primară cu Regele Mihai”
iamsport.ro
Valentin Ceaușescu l-a vrut la Steaua pe membrul Generației de Aur, dar Mircea Lucescu l-a convins să vină la Dinamo cu o promisiune extrem de controversată: ”L-a lăsat”
MediaFlux
Începe Superliga 2026. Lista meciurilor programate începând cu 16 februarie
stirilekanald.ro
Mama lui Sergiu Țârnă, sfâșiată de durere după moartea tânărului. Mesajul dureros transmis polițistului criminal: ”Mi-au rupt sufletul”
Superliga 2025 – runda finală: FCSB vs Rapid și alte 2 meciuri de top în weekend