Tipuri de iubire cu care te confrunţi de-a lungul vieţii

Iubirea e ceva ce face plăcere oricui, indiferent sub ce formă vine şi este trăită. Şi nu poţi realiza cu ce fel de iubire te confrunţi decât în momentul în care chiar o experimentezi. Şi culmea este că indiferent de ceea ce trezeşte în noi – bucurie, durere, lacrimi, dor – o căutam toată viaţa şi nu putem trăi fără ea.
Romania TV
07 nov. 2012, 21:30
Tipuri de iubire cu care te confrunţi de-a lungul vieţii

Iubirea platonică este cea mai simplă forma dintre toate celelalte tipuri de iubire. N-are constrângeri şi nici implicaţii/intenţii sexuale. Ea apare la vârste foarte fragede, când încă nu suntem foarte conştienţi de ceea ce avem între picioare fiecare dintre noi. Este genul de iubire pe care o încerci în copilărie şi chiar în adolescenţă, la primele simpatii, atunci când conştientizăm pentru prima oară că ne e dor de o anumită persoană.

Iubirea egoistă e o formă de iubire care se întâmplă într-un cuplu la modul următor: partenerul tău te iubeşte pe tine, iar tu te iubeşti tot pe tine. Aşadar, vorbim de o dragoste de tip narcisist în cadrul căreia, deşi ai alaturi pe cineva, tu te iubeşti exclusiv pe tine. Dacă te surprinzi cum intri într-o relaţie doar ca să fii admirat şi iubit, dar fără să te îndrăgosteşti cu adevărat de cel de lângă tine, atunci, cel mai probabil, trăieşti o astfel de iubire.

Citeşte continuarea pe sfatulparintilor.ro.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Valerie Lungu și Alex Gîlcă, scrisori emoționante la Asia Express. Ce declarații de dragoste și-au făcut după ce au fost despărțiți
Fanatik.ro
El este omul care l-a ajutat pe Reghecampf să-l refacă pe Drăguș la FCSB. Exclusiv
Capital.ro
Copilul primește bursă socială, iar salariul părintelui crește. În ce condiții poate fi retras sprijinul
Playtech.ro
Cum scazi consumul centralei pe timpul nopții. La câte grade să setezi termostatul înainte de culcare
Adevarul
Șase magazine din România, vizate de un posibil atac cibernetic. Temperaturile din frigidere au crescut brusc în toiul nopții
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Unul dintre cele mai așteptate stadioane din România prinde contur: ”O arenă care va duce mai departe numele unei legende”
MediaFlux
S-a decis cu cât cresc pensiile. Anunț de ultimă oră făcut de ministrul Muncii pentru milioane de pensionari
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT