Toţi tinerii vor fi evaluaţi, pas important pentru serviciul militar obligatoriu în Germania

Şeful marelui stat-major al forţelor armate germane, generalul Carsten Breuer, a cerut evaluarea tuturor tinerilor pentru un eventual serviciu militar.
Filip Stan
03 nov. 2025, 12:10
Toţi tinerii vor fi evaluaţi, pas important pentru serviciul militar obligatoriu în Germania
Primul pas spre reintroducerea serviciului militar obligatoriu. "Dacă vă uitaţi la Ucraina, pur şi simplu nu suntem capabili să rezistăm"

Germania face un pas important către serviciul militar obligatoriu. Într-un dialog difuzat de grupul de presă RND, generalul cu cea mai mare funcţie din Germania a susţinut că demersul este necesar pentru a nu se pierde vremea în caz de urgenţă în apărare.

„Din punct de vedere militar, este vital să fie evaluată întreaga cohortă de vârstă. Numai atunci vom şti cine e disponibil şi pe cine putem chema într-o situaţie de apărare, pe care dorim să o prevenim”, a spus Breuer, informează luni dpa, potrivit Agerpres.

Şi ministrul apărării, Boris Pistorius, susţine evaluarea la scară naţională a tuturor tinerilor germani, menţionează dpa.

Breuer a avertizat că efectuarea evaluărilor abia când se produce o criză ar irosi timp preţios. „Nimeni nu poate spune astăzi cu certitudine cum va arăta situaţia de securitate şi ameninţarea în anii următori”, a adăugat el.

Câţi bani primesc rezerviştii voluntari. Beneficiile înscrierii în programul MApN: soldă, hrană, cazare şi bonus net la final de 15.000 de lei

Noua lege germană privind serviciul militar, care va intra în vigoare la 1 ianuarie, prevede inţial doar voluntariatul ca modalitate de suplimentare a efectivelor. Deputaţii din coaliţia guvernamentală au propus tragerea la sorţi a tinerilor în vederea evaluării, iar ulterior alegerea tot în mod aleatoriu a celor selectaţi pentru serviciul militar obligatoriu, dacă numărul de voluntari este insuficient.

Potrivit generalului citat, forţele armate nu trebuie să îşi limiteze opţiunile operaţionale. El a insistat asupra importanţei voluntariatului, dar a arătat că, „dacă numărul de voluntari este insuficient şi înrolarea obligatorie este decisă de guvern şi parlament, îi vom selecta pe cei mai calificaţi şi motivaţi”, pe baza necesităţilor reale, nu aleatoriu.

Serviciul militar obligatoriu în Germania. Cancelarul Friedrich Merz anunţă cum se vor face recrutările

El a subliniat şi importanţa timpului: „Până la sfârşitul deceniului, avem nevoie nu doar de o forţă activă puternică, ci şi de o rezervă puternică pentru a fi gata de apărare”.

Serviciul miliatr obligatoriu în Germania? NATO consideră că Germania are nevoie de o forţă de 260.000 de militari ca să reziste unui potenţial atac

NATO consideră că Germania are nevoie de o forţă de 260.000 de militari ca să reziste unui potenţial atac, cum ar fi unul din partea Rusiei, ceea ce înseamnă că Bundeswehr are nevoie de aproximativ 80.000 de soldaţi activi suplimentari.

Propunerea ministrului apărării, Boris Pistorius, social-democrat, se bazează pe înrolarea voluntară şi urmăreşte să atragă mai mulţi tineri, făcând serviciul militar mai atractiv, inclusiv prin remuneraţie şi condiţii mai bune.

Legislatorii conservatori au criticat proiectul de lege pentru că nu specifică în ce circumstanţe ar putea să treacă serviciul voluntar la un sistem obligatoriu.

„Nu există nicio cale de a evita recrutarea obligatorie. Jumătăţile de măsură nu mai sunt suficiente. O politică de recrutare incertă nu ajută pe nimeni”, a declarat premierul bavarez Markus Soder, unul dintre cei mai puternici politicieni conservatori din ţară, în ediţia de duminică a ziarului Bild.

Armata obligatorie, dar plătită cu 2.300 de euro pe lună, miercuri se votează proiectul în Parlament

Noua lege a serviciului militar urma iniţial să fie dezbătută în primă lectură în Bundestag săptămâna aceasta joi. Cu toate acestea, sâmbătă, purtătorii de cuvânt ai ambelor facţiuni ale coaliţiei au anunţat că discuţiile parlamentare vor începe peste două săptămâni.

În interviul său televizat, Merz a abordat şi recentele observări de drone, pe care le-a atribuit Rusiei.

„Este o ameninţare serioasă la adresa securităţii noastre”, a spus el. El a încercat totuşi să liniştească publicul: „Până acum, nu am avut niciun incident care să implice o dronă înarmată. Sunt încercări de recunoaştere şi încercări de a tulbura populaţia”.

Guvernul va lua măsuri împotriva acestui lucru, a mai afirmat cancelarul.

Serviciul militar obligatoriu ar fi şi un compromis costisitor pentru economia germană. Institutul Ifo a calculat că ar costa 70 de miliarde de euro dacă serviciul ar deveni obligatoriu pentru toţi, în principal din cauza pierderilor de venit generate de intrarea mai târzie a tinerilor pe piaţa muncii.

Bundeswehr a încercat o varietate de strategii de marketing pentru a atrage interesul. De la un serial web despre viaţa de zi cu zi a recruţilor, până la prezenţa la cel mai mare târg de fitness din lume, la Köln — şi reclame pe pungile de pâine.

Dar niciuna dintre aceste iniţiative nu este suficientă pentru a depăşi diviziunile profunde din societatea germană. Lovită de o serie de crize, de la pandemie şi migraţie la recesiune şi inegalitate, angajamentul ţării faţă de democraţie şi disponibilitatea de a o apăra au fost zdruncinate, lăsând loc naţionalismului etnic şi tendinţelor autoritare.

„Democraţia, ca idee, nu este în prezent atât de populară pe cât ar trebui să fie”, a spus Niklas Schörnig, cercetător la Institutul pentru Cercetarea Păcii din Frankfurt.

La alegerile naţionale din acest an, mai mult de unul din cinci tineri sub 25 de ani au votat pentru partidul de extremă dreapta Alternativa pentru Germania (AfD), care a fost catalogat ca extremist de dreapta de serviciul de informaţii interne al Germaniei.

DailyBusiness
VIDEO ALERTĂ pe Aeroportul Băneasa. Un avion de mic dimensiuni a ieșit de pe pista de aterizare. Traficul aerian a fost blocat
Spynews
Fiica Alinei Pușcaș va fi operată astăzi. Motivul pentru care Melissa va fi supusă intervenției. Fetița ei va fi anesteziată general
Fanatik.ro
Gigi Becali a anunțat că plătește 6 milioane de euro pentru 4 transferuri la FCSB: unul este un român din străinătate! Exclusiv
Capital.ro
Călin Georgescu a anunțat decizia. Lovitură pentru AUR și POT: Nu le-am cerut să vorbească!
Playtech.ro
Când primesc copiii pensia de urmaş? Condiţii de acordare
Adevarul
Noul Donbas al Ucrainei. Cum se transformă Transcarpatia, regiunea de la granița cu România unde trăiesc și mulți etnici români, într-un centru industrial
wowbiz.ro
BREAKING NEWS! Accident CUMPLIT! Un autocar cu 50 de pasageri s-a răsturnat într-o prăpastie. Toți erau studenți
Economica.net
Atenție la ofertele de energie electrică pentru clienții casnici
kanald.ro
Bani în plus pentru pensionari! Suma intră direct pe card. Cine se bucură de ajutor înainte de Crăciun
iamsport.ro
Transferul-surpriză pus la cale de Gigi Becali: după Louis Munteanu, FCSB mai vrea un fotbalist de la CFR Cluj!
MediaFlux
Se dau mai multe zile libere în decembrie! Cea mai bună veste!
stirilekanald.ro
Lovitură de teatru în cazul livratorului lovit și umilit! Incredibil ce se întâmplă ACUM
substantial.ro
Primul complex cu jocuri de cazinou din Emiratele Arabe Unite va avea conexiune rutieră cu Dubai