Traian Băsescu, despre şansele de a avea alegeri anticipate: „Destul de mari pentru că se vede jocul pe care îl face PSD”

Fostul preşedinte Traian Băsescu crede că sunt şanse mari să avem alegeri anticipate, însă doar aşa cum vrea PSD care "va forţa nota pentru alegeri parlamentare şi locale în aceeaşi zi" pentru că astfel au cea mai mare mobilizare în teritoriu. Europarlamentarul PMP susţine că "numai când ai majoritatea poţi să faci alegeri anticipate, când nu ai majoritate parlamentară, nu te apuci", iar ordonanţa de urgenţă privind alegerile anticipate "nu prea are mare rol".
Romania TV
19 feb. 2020, 20:53
Traian Băsescu, despre şansele de a avea alegeri anticipate:

„PSD are toată îndreptăţirea să facă acest joc. Responsabilitatea este a celor care au împins jocurile dând posibilitatea PSD-ului de joc atât de largă. Aş trage o concluzie de început, numai când ai majoritatea poţi să faci alegeri anticipate, când nu ai majoritate parlamentară, nu te apuci”, a declarat Traian Băsescu, miercuri, la Digi24, citat de News.ro.

Cât despre şansele organizării alegerilor anticipate, Traian Băsescu crede că jocul este făcut de PSD în acest sens.

”Ca să fiu foarte sincer, destul de mari pentru că se vede jocul pe care îl face PSD, eu cred că va forţa nota pentru alegeri parlamentare şi locale în aceeaşi zi. Este singura variantă în care PSD ar merge la alegeri anticipate. De ce? Pentru că ziua în care sunt alegerile locale, PSD mobilizează foarte bine tot aparatul pe care îl are în teritoriu. Primarii vor să îşi menţină funcţiile, consilierii se bat pentru funcţiile lor, plus directorii locali, tot ce au numit în timpul mandatului se va bate şi dacă tot se bat pe voturile lor, vor pune o ştampilă şi pe partidul care i-a numit pe posturi, care i-a sprijinit să câştige alegeri”, a precizat fostul preşedinte.

Citeşte şi: Marcel Ciolacu, despre planul PSD: „Suntem pregătiţi şi de anticipate”

Mai mult, Traian Băsescu spune că PSD are şansa de a ţine Guvernul Orban într-un interimat care să îl erodeze până la toamnă.

”Gândiţi-vă la Bucureşti cum ar arăta. Problema nu e prea multe buletine de vot, dar există o decizie a Curţii Constituţionale care nu recomandă alegerea în aceeaşi zi şi a Parlamentului şi a demnitarilor locali, dar cu o ordonanţă de urgenţă multe se pot rezolva. Deci atenţie, eu lansez această ipoteză ca o posibilitate. PSD are această posibilitate sau are posibilitatea să ţină guvernul Orban într-un interimat care să îl erodeze până la toamnă, când vor fi alegerile legislative”, a spus europarlamentarul PMP, conform sursei citate.

Citeşte şi: Ludovic Orban, despre alegerile anticipate: „Nu putem să renunţăm la un obiectiv fundamental”

Băsescu mai spune că ordonanţa privind alegerile anticipate ”nu prea are mare rol”.

”Nu prea are mare rol acea ordonanţă pentru că procedura asta se putea face fără nicun fel de ordonanţă, pe prevederile constituţionale existente. Orice partid din opoziţie ar face jocul pe care îl face PSD. Este adevărat, sunt câteva lucruri criticabile în ordonanţă, dar nu sunt fundamentale pentru stabilirea momentului alegerilor. În momentul de faţă, stăpânii jocului de alegeri sunt cei din opoziţie, PSD. Îmi doresc din tot sufletul ca PSD să piardă alegerile, dar nu pot să nu observ că nu am auzit la PSD ideea de anticipate, ci am auzit-o la preşedintele ţării şi pusă în aplicare de Orban. Responsabilitatea instabilităţii o au ei, alianţii noştri, ai PMP-ului au această responsabilitate pentru că eu şi înainte de declanşarea acestei proceduri nefericite am tot spus că nu-i bine, dar în momentul de faţă toate piesele sunt în mâna PSD-ului. Nu ai voie ca partid care vrei să câştige sau care are minimă capacitate de analiză să nu realizezi că neavând majoritatea, eşti dependent de unii şi de alţii. Şi uite, Ponta le-a arătat cum e cu cuvântul dat, dacă s-au gândit la Tăriceanu, Tăriceanu a mai rămas el cu Tudy, lucrurile sunt dificile”, a declarat fostul preşedinte.

Traian Băsescu mai spune că singura variantă pe care o vede e un guvern format din mai multe partide.

Citeşte şi: Avertismentul PSD: Obsesia pentru anticipate ar putea determina intrarea României în recesiune în cursul anului 2020

 

DailyBusiness
PSD cere reducerea urgentă a prețului la motorină pentru fermieri și îl presează pe Bolojan să decidă rapid
Spynews
Încă o despărțire în showbiz! Un artist celebru din România a confirmat separarea de iubită, în exclusivitate
Fanatik.ro
Dezastru pe datoria României. Războiul și criza politică scumpesc împrumuturile statului. „Țara este într-un moment foarte prost”
Capital.ro
Obligație pentru proprietarii de la bloc cu aragaz. Nu poți refuza, îți vor intra în casă, plătești amendă și cheltuieli de judecată
Playtech.ro
Ce reprezintă triunghiul de pe bluzele de bumbac. Nu este decorativ, a fost realizat în 1926 pentru a rezolva o mare problemă
Adevarul
De ce moartea șefului securității din Iran are mai multă greutate decât cea a fostului lider suprem
wowbiz.ro
Dan Petrescu a fost operat de urgență! Care este starea antrenorului de fotbal: „Îi ținem pumnii”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Pensiile ajung mai devreme în aprilie. O anumită categorie de pensionari vor primi bani în plus înainte de sărbătorile pascale 
iamsport.ro
Radu Banciu, marcat pe viață de un fost jucător al Rapidului: ”Înainte să devină fotbalist era tractorist”
MediaFlux
Va urma un cutremur precum cel din 1977? Anunțul seismologilor
stirilekanald.ro
S-a dat lege! Miercuri e zi liberă!
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj