Transferoviar Group s-a retras din competiţia pentru privatizarea CFR Marfă

Asocierea TFG - Donau Finanz s-a retras din cursa pentru privatizarea CFR Marfă şi ar putea contesta procedura la instituţiile abilitate.
Romania TV
19 iun. 2013, 09:22
Transferoviar Group s-a retras din competiţia pentru privatizarea CFR Marfă

Grup Feroviar Român rămâne singura companie aflată în cursa pentru achiziţionarea pachetului majoritar de acţiuni al CFR Marfă, după retragerea din competiţie a asocierii româno-austriece TFG – Donau Finanz.

Asocierea româno-austriacă a anunţat miercuri că a decis să se retragă din procesul de privatizare a CFR Marfă şi îşi rezervă dreptul de a contesta procedura de privatizare la instituţiile abilitate.

TFG şi GFR rămăseseră singurele competitoare, după ce americanii de la OmniTRAX nu au înaintat oferta preliminară şi neangajantă.

Privatizarea CFR Marfă presupune vânzarea a 51% din acţiunile companiei. Licitaţia pentru privatizarea companiei porneşte de la 180 milioane de euro.

Pentru a participa la ultima etapă, respectiv licitaţia cu ofertă în plic, documentele de participare trebuie depuse până cel târziu miercuri, ora 12:00, acest termen fiind unul de decădere.

Joi, la ora 11:00, la sediul Ministerului Transporturilor, comisia de privatizare va deschide plicurile cu ofertele de cumpărare şi va stabili câştigătorul.

OmniTRAX, GFR şi asocierea dintre Transferoviar Grup şi Donau-Finanz au depus pe 23 mai din nou, documentele pentru precalificarea la privatizarea CFR Marfă, fiind singurii investitori care au participat la proces atât în prima fază, cât şi după reluarea acestuia. Cei trei investitori au depus şi anterior documentaţia de participare, dar nu s-au precalificat pentru etapa următoare.

Ministerul Transporturilor a reluat privatizarea CFR Marfă şi a relaxat unele condiţii impuse ofertanţilor, nivelul cifrei de afaceri solicitat fiind redus de cinci ori, de la 100 milioane euro la 20 milioane euro, însă nu a modificat preţul de pornire, de 180 milioane euro, sau termenul de desemnare a câştigătorului.

Privatizarea CFR Marfă reprezintă o precondiţie solicitată de experţii Fondului Monetar Internaţional pentru ca ultima evaluare a acordului început în 2011 să intre în Consiliul Director al instituţiei internaţionale.

Guvernul îşi asumă faţă de FMI doar desemnarea câştigătorului licitaţiei pentru privatizarea CFR Marfă, una dintre principalele solicitări ale instituţiei financiare, dar nu şi finalizarea tranzacţiei, arătând că operaţiunea depinde de îndeplinirea tuturor condiţiilor din contract.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Părinții din Iași, care au încercat să-și ucidă bebelușul, condamnați la închisoare! Cât timp vor sta în spatele gratiilor
Fanatik.ro
Gigi Becali a stabilit prețul uriaș cu care vinde FCSB: „Vine un american și o ia!”
Capital.ro
Regulă la bloc 2026. Cine plătește când apar probleme la bloc? Ce spune legea în cazul reparațiilor la acoperiș
Playtech.ro
Când este mai avantajos să faci rambursare anticipată: la începutul sau la finalul creditului
Adevarul
Au cumpărat o casă în Sicilia cu doar 40.000 de euro, dar au descoperit capcana care le poate ruina visul: „Devine o gaură neagră pentru bani”
wowbiz.ro
Durere fără margini după moartea Raisei, fetița de 9 ani ucisă în accidentul de la Cluj. Mesajul sfâșietor al mamei sale: „Te iubim…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident rutier cu patru mașini pe A1! Traficul a fost deviat pe o singură bandă, în apropiere de Sibiu
iamsport.ro
Fostul selecționer al României a anunțat că vrea să revină la națională: ”Mi-aș dori să reușesc o performanță mai mare decât ultima!”
MediaFlux
Ajutoare de stat pentru pensionari în 2026. Românii trebuie să depună o cerere
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România