Două fotolii de parlamentari au devenit vacante. Cine sunt deputaţii care şi-au pierdut mandatul

Camera Deputaţilor a luat act, miercuri, de încetarea mandatelor de deputat în cazul Monica Iacob Ridzi şi Oana Niculescu Mizil. În cazu lui Gigi Neţoiu, Camera Deputaţilor nu a putut să ia act, miercuri, de încetarea mandatului pe motiv că ICCJ a comunicat data la care a rămas definitivă hotârârea, dar nu şi pentru ce.
Ionela Marcu
18 mart. 2015, 06:42
Două fotolii de parlamentari au devenit vacante. Cine sunt deputaţii care şi-au pierdut mandatul

Camera Deputaţilor a luat act, miercuri, de încetarea mandatului de deputat al Monicăi Iacob Ridzi în urma condamnării acesteia la închisoare şi a decis vacantarea postului de deputat din circumscripţia 22 Hunedoara, colegiul uninominal 5.

Pe 16 februarie 2015, fostul ministru al Tineretului și Sportului Monica Iacob Ridzi s-a predat la IPJ Cluj, după cea a fost condamnată definitiv de instanţa supremă, la 5 ani de închisoare cu executare.

Monica Iacob Ridzi a fost condamnată pentru abuz în serviciu în legătură cu manifestările organizate în 2009 de Ziua Tineretului.

Citeşte şi: Postul de deputat al Monicăi Iacob Ridzi devine vacant

Tot miercuri, Camera Deputaţilor a luat act de încetarea mandatului de deputat al Oanei Niculescu Mizil, ca urmare a demisiei sale.

„Având în vedere demisia din funcţia de deputat din 12 martie 2015, Camera Deputaţilor constată încetarea mandatului de deputat al Oanei Niculescu Mizil”, a precizat, în plen, preşedintele Camerei, Valeriu Zgonea.

Oana Niculescu Mizil şi-a depus, săptămâna trecută, la Parlament, demisia din calitatea de deputat, după ce a fost audiată la DNA în dosarul iubitului ei, primarul Marian Vanghelie.

Citeşte şi: ŞEDINŢĂ în plen. Două posturi de deputat vor fi VACANTATE

Deputaţii trebuiau să ia act de încetarea mandatului deputatului Gigi Neţoiu, condamnat în 2014 la închisoare. Acest lucru nu s-a întâmplat, pe motiv că ICCJ a comunicat data la care a rămas definitivă hotârârea, dar nu şi pentru ce.

Vicepreşedintele Comisiei juridice Ciprian Nica a precizat că membrii comisiei nu au putut să întocmească raportul încetării mandatului deputatului Gigi Neţoiu deoarece Constituţia prevede că mandatul de deputat încetează la data interzicerii drepturilor electorale, iar comunicarea de la ICCJ a cuprins doar data de la care a rămas definitivă hotârârea de condamnare, dar nu precizează pentru ce.

„Articolul 70, alineat 2 din Constituţie prevede că această calitate de parlamentar încetează la data interzicerii drepturilor electorale. Prin adresa pe care am primit-o de la Tribunal nu se spune decât data la care a rămas definitivă hotărârea de condamnare a inculpatului Gigi Neţoiu, dar nu se spune şi pentru ce. (…) Prin modificarea Codului Penal s-au disjuns acestea două, adică te poate condamna, dar nu-ţi poate interzice drepturile electorale”, a spus Nica.

El a arătat că membrii Comisiei juridice au trimis acest punct de vedere la Biroul Permanent, sugerând să ceară precizări de la ICCJ.

Deputatul PNL Costică Canacheu, susţinut şi de deputatul PNL Mircea Toader, a criticat acest lucru, arătând că „Biroul Permanent nu şi-a îndeplinit atribuţiile”, iar deputaţii sunt puşi într-o situaţie jenantă, Valeriu Zgonea replicându-i că Biroul Permanent nu are în atribuţii solicitarea acestui lucru la ICCJ.

Curtea de Apel Bucureşti l-a condamnat pe Gigi Neţoiu, în martie 2014, la trei ani şi patru luni de închisoare cu executare, în dosarul transferurilor de jucători.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un fenomen rar ar putea da peste cap vremea în Europa! Ce se întâmplă cu vortexul polar și la ce să se aștepte România
Fanatik.ro
Blestemul zilei de vineri 13 în sport! Tragediile care au îngrozit lumea
Capital.ro
Ai cumpărat un teren agricol și vrei să construiești o casă? Ce taxe trebuie să plătească românii și ce cheltuieli suplimentare pot apărea
Playtech.ro
Cât ar putea crește impozitul pe mașină în 2027. Diferențele dintre un autoturism vechi, unul hibrid și unul electric
Adevarul
Românii vor putea economisi pentru pensie fără impozit pe câștiguri. Cum funcționează noile conturi de investiții din 2027
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Atac armat în SUA, la mică distanță de Casa Albă! O persoană și-a pierdut viața
iamsport.ro
Noul antrenor de la FCSB a numit echipa favorită la câștigarea SuperLigii: ”Cea mai puternică!”
MediaFlux
Vești bune pentru pensionari de la șefa Casei de Pensii. Mica Recalculare a dosarelor e la final
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România