Ţuica cu schinduc nu se găsește în comerț și este oferită pelerinilor de către călugării de la Schitul de la Dochia sau de la Mănăstirea Durău. De asemenea, unii dintre proprietarii de pensiuni din zona masivului Ceahlău au schinduc pe care îl scot și îl oferă turiștilor doar la momentele festive din an.Considerat de secole ca fiind Athosul României, Muntele Ceahlău oferă, în locuri știute doar de călugări, o plantă cu proprietăți miraculoase asemănătoare ginsengului. Schinducul, așa cum se numește această plantă, a fost adusă de călugări chiar de pe Athos și aclimatizată pe Ceahlău, aici fiind de altfel singurul loc din România unde poate fi găsită.

Chiar și așa, locurile în care se găsește schinducul nu sunt la îndemâna oricui. Doar monahii din Durău știu unde, în urmă cu mai bine de o sută de ani, au fost plantate răsadurile aduse din Grecia. Iar acest secret este transmis doar în mediile monahale.

Alte Articole

Cât costă să petreci 1 Mai în complexul Andreei Esca! Vilele ...

Chiftele delicioase de post cu cartofi și morcovi. Rețete excelente ...

Cum se face uleiul de usturoi. Rețeta cea mai apreciată în ...

Călugării pun această plantă la macerat în țuica de prune, iar băutura devine, în urma acestui proces, un întăritor al organismului, datorită proprietăților miraculoase ale plantei.

Prin România, fiecare regiune se laudă cu preparate culinare care mai de care mai deosebite, lucru atestat prin aprecierile primite la târguri și festivaluri gastronomice, ori de cei ce ajung la pensiuni, pentru un sejur de câteva zile, unde vor ca pe masă să fie ceva tradițional, de-al locului, nu din cele găsite peste tot.

Dincolo de toate acestea, în ultimii ani, turismul ecumenic a început să capete amploare, astfel că bucatele oferite la trapeza mănăstirilor, după un drum lung și participarea la slujbele religioase, au o savoare unică. Și parcă nicăieri nu-i mai bun un banal borș de fasole, de ciuperci, de verdețuri, de lobodă, de leurdă, ori un pilaf cu hribi sau niște sarmale de post.

Dar pe la așezămintele de cult, după clipe de reculegere, obștile monahale mai pun la dispoziția pelerinilor și alte delicatese, unele cu ceva grade prin ele – fie un vin vechi sau mai nou, atunci scos de prin pivnițe, care face pe loc broboane pe pahare de rece ce este, fie o vișinată, afinată, cătinată, cornată, zmeurată. Sau vreun amestec din toate aceste fructe de pădure, despre al cărui gust doar cei care au băut pot să-l catalogheze.

Prin Neamț, mai este ceva deosebit în ceea ce privește licorile făcute meșteșugit la mănăstirile seculare: țuica cu schinduc, pe care o prepară călugării care trăiesc în cadrul lăcașurilor monahale străjuite de masivul Ceahlău.

Schinducul este o plantă rară, cu proprietăți miraculoase, care crește în țară doar în zona Muntelui Sfânt al românilor. Se vehiculează că a fost adusă cu veacuri în urmă – dar vreo dată certă nu este pomenită – de către călugări de la Muntele Athos și a fost aclimatizată în ținutul Neamțului, în arealul Ceahlăului.

„Doar țuica de prună face «casă bună» cu schinducul“
Pe unde crește schinducul o știu cu exactitate puțini mireni, iar turiștii care se avântă spre crestele muntelui n-au cum s-o recunoască, deoarece pare o banală plantă. Doar călugării și maicile cunosc locurile unde dezvoltarea acesteia este propice. „Se spune că schinducul este ginsengul României“, spune Florentina Buzenschi, de la Muzeului de Etnografie din Piatra Neamț.

Expertul în etnografie detaliază spunând că schinducul este o plantă întăritoare, folosită mai ales în perioadele de post sau primăvara, când omul iese slăbit din iarnă.

Țuica cu schinduc are o culoare spre galben și un gust aparte, pentru că dispare gustul de prune și capătă un parfum delicat. Aceasta se face în special în mediile monahale.

Despre cum se prepară, am aflat de la Iosif, un călugăr de la Mănăstirea Petru Vodă, care-i aflată chiar la poalele Ceahlăului, în comuna Poiana Teiului. Pare a nu fi mare lucru, dar, ca orice rețetă, are dichisurile ei pentru a căpăta aroma deosebită care i-a dus vestea.

„Odată ce a fost culeasă planta, indicat este să fie folosită cât îi încă verde, pentru că dacă se usucă își mai pierde din proprietăți, din aromă. Trebuie folosită, musai, numai țuică de prună, curată, nu altceva. Asta pentru că doar țuica de prună face «casă bună» cu schinducul și iese ce trebuie, nu vreo poșârcă“, detaliază Iosif.

Călugărul mai spune că esențial este și alt lucru, de fapt, un secret. Contează câtă tulpină și rădăcină de schinduc se pun în sticlă sau în damigeană, în funcție de câți litri de țuică sunt. Apoi se lasă la macerat luni în șir. Bună este de degustat atunci când țuica pusă limpede, împreună cu planta care crește numai în Ceahlău, a căpătat culoarea galbenă, ca a gutuii coapte.

„Și mai merge o cinzeacă, două-trei sau mai multe“
Monahul susține că dacă-i ceva de calitate, simți: „Înainte de masă, la agapele cu mirenii veniți la slubele de la sărbători, hramuri sau pomeniri, un păhărel de schinduc merge uns. Prima dată nu simți tăria, dar după vreun minut te iau călduri prin stomac și apoi se îmbujorează fața. Și mai merge o cinzează, două-trei sau mai multe, după cât poate «duce» fiecare“.

La prepararea licorii se mai poate folosi și palincă, dar băutura este mult mai tare. Un loc unde se poate degusta aceasta este chiar pe Ceahlău, pe creasta muntelui, la cabana Dochia. De ani, palinca cu schinduc a devenit o „carte de vizită“ a refugiului montan, fiind extrem de apreciată de turiști după urcușul greu pe potecile alpine.

Însă trebuie savurată cu precauție, pentru că mai multe pahare nu fac decât să îndemne la somn sau „toarnă plumb“ în bocanci și-nmoaie picioarele.

Alte locuri pe unde poate fi găsită este la pensiunile și restaurantele de la poalele masivului, cele din stațiunea Durău. Iar pe site-ul montaniarzi.ro sunt câteva comentarii edificatoare: „Excelentă… Numai cine nu a fost prin pensiunile Ceahlăului nu știe de magnifica țuică de prune cu schinduc“. „Țuica cu schinduc este o băutură foarte interesantă și este în pensiuni și restaurante din stațiunea Durău; nu e expusă la bar, așa că trebuie să întrebați dacă este la vânzare; eu am servit băutura la pensiunea (…)“.

Schinduc și schinduf, plante total diferite

Relevante sunt și articolele postate de un pelerin ajuns la un cunoscut așezământ: „Am trecut pe la Mănăstirea Neamț și am cumpărat o sticlă de țuică de prune cu rădăcină de schinduc în ea. Când am ajuns acasă, am servit un păhăruț. Pe loc m-am revigorat după oboseala acumulată într-o zi de călătorie. Este fantastică, e medicament curat“.

În mediul virtual, mulți confundă schinducul cu schinduful, spunând că și din ultima se prepară licoarea pomenită. Este greșit, plantele fiind total diferite. În dicționar, schinducul este astfel definit: „Plantă erbacee din familia umbeliferelor (Conioselinum vaginatum), cu flori albe-verzui, cu fructele ovale, aromatice, din care se prepară un fel de rachiu“.Aceasta se găsește în Masivul Ceahlău, fiind adusă de la Muntele Athos. Are proprietăți curative deosebite, fiind folosită sub formă de produs macerat în țuică tare de prune și ca energizant pentru călugării aflați în posturi prelungite. Se deosebește ușor de alte plante otrăvitoare prin mirosul cu tentă de pătrunjel.

În ceea ce privește schinduful (Trigonella foenum-graecum), i se mai spune fân grecesc, sfindoc sau regional molotru, aparținând familiei Fabaceae. Este o plantă erbacee din familia leguminoaselor, fiind cultivată pentru proprietățile sale medicinale încă din Antichitate. Despre schinduc se spune că are proprietăți afrodisiace.

Ce se întâmplă în organismul nostru când bem ţuică fiartă. Secretul pentru o „ţuiculiţă” aromată

Ţuica are proprietăţi de vindecare şi de prevenire a anumitor afecţiuni,cum ar fi gripă (chiar şi cea porcină) şi răceală de sezon. Prin fierbere, vaporii calzi de alcool ajută la dilatarea vaselor capilare şi deci, la oxigenarea sângelui, iar ţuică fiartă scade riscul de a face pneumonie.

De ce e bine să bei câte un păhărel de ţuică iarna. Beneficiile nebănuite pe care licoarea din prune le aduce sănătăţii

Este nerecomandat consumul de ţuică celor care suferă de ulcer, hepatită, persoanelor sedentare, anemice, care muncesc în frig şi femeilor gravide. Ţuica fiartă se bea în cantităţi mici (20 – 150 ml).

EXCLUSIV Gigi Becali: „Eu fac gargară cu ţuică de două ori pe zi. Cred că am avut de 50 de ori Covid, fac o gargară şi îl arunc”

Ţuica fiartă se prepară într-un ibric metalic şi nu trebuie exagerat adaosul de condimente, pentru că poate deveni o băutură foarte rea la gust.

Condimentele recomandate pentru ţuica fiartă sunt: piper, zahăr, miere, cuişoare, scorţişoară.

De ce e bine să pui o monedă în bradul de Crăciun. Tradiţia veche de sute de ani

Există două metode de a fierbe ţuica:

– se pune zahăr în ibric şi se topeşte până obţii un delicios zahăr-ars şi apoi se toarnă cantitatea de ţuică dorită, care prin fierbere va obţine o culoare maronie şi un gust plăcut.

– se amestecă zahărul, piperul şi ţuica (sau mierea, piperul, cuisoarele, scorţişoară şi ţuică) şi se ţine vasul acoperit pe foc, până da în clocot.

Greșeala imensă când prepari ţuică fiartă. Secretul pentru cea mai bună băutură tradițională fierbinte

Țuica fiartă, această băutură tradițional românească, este consumată în orice zi din an, însă puține persoane reușesc să obțină un gust aromat și un parfum puternic pentru țuică. De aceea, ți-am pregătit o listă cu toate detaliile de care trebuie să ți cont când faci țuică fiartă.

Secretul pentru o țuică fiartă perfectă
Atenția dedicată ingredientelor pentru țuica fiartă este importantă. Această băutură se face din combinarea țuicii cu mirodenii. Greșeala cea mai frecventă pe care o fac românii este alegerea acestor mirodenii.

Ingredientele necesare pentru o țuică fiartă excelentă sunt:

– 500 ml ţuică;

– 5 linguriţe de miere;

– 10 boabe de piper;

– 10 cuişoare;

– puțină scorţişoară.

Cum fierbem corect țuica pentru un gust aromat

Avem nevoie de un ibric curat și încăpător pentru a fierbe țuica în el. Turnăm alcoolul și îl fierbem la foc potrivit. Adăugăm treptat boabele de piper, scorțișoara și cuișoarele.

Ne putem da seama că preparatul nostru s-a încălzit suficient când încep să iasă aburi. Abia atunci putem adăuga mierea. Începem să amestecăm treptat până ce mirosul devine din ce în ce mai plăcut. Această este rețeta de țuică fiartă a lui Radu Anton Roman, publică în cartea „Bucate, vinuri şi obiceiuri româneşti”.

Ţuica fiartă, beneficii. Calităţile terapeutice nebănuite pentru organism

Atenție! Focul nu trebuie să fie puternic. Dacă observi că țuica dă în clocot, atunci îndepărtează rapid ibricul de pe aragaz și acoperă-l. Trebuie să avem răbdare pentru răcirea preparatului nostru, abia apoi îl putem servi. Țuica fiartă se toarnă în pahare mici și se bea dintr-o singură înghițitură. Este recomandat să mâncați ceva înainte de a consuma această băutură.

Tuica fiarta cu piper – leac babesc pentru raceala si gripa

Țuica fiartă cu piper este unul din cele mai vechi leacuri pentru răceală și gripă. De eficiența lui nu se îndoiește nimeni, chiar și astăzi când avem la dispoziție rafturi întregi de medicamente.

Mai mult decât o băutură reconfortantă și încălzitoare pe timp de iarnă, țuica fiartă este totodată un remediu „tradițional” pentru sezonul rece.

Ţuica fiartă cu piper pentru răceală

Efectul ei terapeutic crește și mai mult atunci când este asezonată cu diverse mirodenii. Cea mai populară rețetă de țuică fiartă împotriva răcelii este țuica fiartă cu piper.

Însă se pot folosi și alte condimente, precum cuișoare, scorțișoară, nucșoară, anason, chimen. Se adaugă de obicei și un îndulcitor, precum miere sau zahăr brun. Pentru o aromă și mai intensă se pot folosi și coji de citrice.

Dacă aveți țuică sau rachiu natural în casă, nu ezitați să încercați acest remediu data viitoare când simțiți că vă prinde răceala.

Nu trebuie să exagerați totuși. Se bea în doze terapeutice, adică în păhărele de 50 ml. Nu folosiți acest leac dacă aveți contraindicații la alcool din cauza unor boli de care suferiți sau medicamente pe care le luați.

Țuică fiartă cu piper pentru răceală și gripă – rețetă
Ingrediente

150 ml de țuică de casă
½ linguriță de boabe de piper
1 linguriță de miere
Preparare

Puneți țuica într-un ibric, pe foc. Adăugați boabele de piper și lăsați să dea în clocot. Stingeți focul, puneți capacul și lăsați piperul la infuzat până când lichidul se răcorește puțin.

Adăugați mierea, amestecați și consumați țuica fierbinte. Se pot bea 2-3 păhărele de țuică fiartă pe zi în timpul unei răceli.

Mai există o rețetă de țuică fiartă cu zahăr. Zahărul se pune prima dată în ibric și se lasă puțin la caramelizat, după care se toarnă țuica și condimentele.

Licoarea va avea astfel o aromă deosebită. Țuica are efecte tonice deosebite, dacă este consumată cu moderație, în scop terapeutic.

La fel de bun împotriva răcelii este și vinul fiert cu scorțișoară sau alte mirodenii.

Atenționări!
Dacă decideți să vă tratați cu leacuri „băbești”, evitați să faceți asocieri nepotrivite. Este important, de pildă, să nu se amestece alcoolul cu medicamentele.

Persoanele care suferă de ulcere, gastrită sau afecțiuni ale ficatului (ex. hepatite) nu trebuie să bea țuică fiartă când sunt răciți sau alte băuturi alcoolice.

De ce e bine să bei câte un păhărel de ţuică iarnă. Beneficii nebănuite