Un bărbat din Târgoviște, de 32 de ani, şi-ar fi tăiat gâtul cu un cutter. A fost găsit mort în casă

Un bărbat din Târgoviște, de 32 de ani, şi-ar fi tăiat gâtul cu un cutter. Tânărul a fost găsit fără suflare, miercuri, într-un apartament din localitate. Oamenii legii fuseseră anunţaţi că victima îşi provocase mai multe răni la gât.
Alina Costache
14 dec. 2022, 20:17
Un bărbat din Târgoviște, de 32 de ani, şi-ar fi tăiat gâtul cu un cutter. A fost găsit mort în casă

Un bărbat din Târgoviște şi-ar fi tăiat gâtul cu un cutter. Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgoviște au fost sesizați cu privire la faptul că, într-un apartament dintr-un bloc situat pe strada Avram Iancu, un bărbat și-ar fi provocat răni cu un cutter, în zona gâtului.

Un bărbat din Târgoviște şi-ar fi tăiat gâtul cu un cutter

Ajunși la fața locului, polițiștii au identificat în apartament trupul neînsuflețit al unui bărbat de 32 de ani. Oamenii legii nu au mai putut face nimic pentru victimă, fiind nevoiţi să constate decesul.

Cadavrul urmează să fie preluat de Serviciul de Medicină Legală pentru efectuarea necropsiei. Polițiștii efectuează cercetări în vederea stabilirii împrejurărilor producerii evenimentului și dispunerii măsurilor procedurale prevăzute de lege.

Citește și: Şoferul din Târgovişte care a spulberat o fată de 13 ani pe trecerea de pietoni, plasat în arest la domiciliu

Peluza stadionului din Târgovişte, construită în jurul colţului unei clădiri

Autoritățile nu au obținut acceptul de a demola o clădire aflată la câțiva metri de stadion. Arhitecții au fost nevoiți să improvizeze. Un sector al Tribunei I a fost construit în jurul clădirii buclucașe, lucru care se observă în imaginile postate pe Youtube de un vlogger din Târgoviște.

La finalul lunii septembrie, Cristian Stan, primarul orașului Târgoviște, dădea asigurări că arena va fi funcțională în această iarnă, potrivit Gsp.

În privința primului meci pe noua arenă, reiterez faptul ca finalul acestei toamne reprezintă un termen realist de finalizare a lucrărilor și facem toate eforturile ca debutul pe stadionul modernizat să se producă cu FCSB, pe 9 decembrie, acesta fiind primul meci de pe teren propriu din luna decembrie.

Și da, dincolo de alte comentarii, cred că acum este evident pentru toată lumea că foarte curând echipa noastră va juca la umbra Turnului Chindiei”, spunea Cristian Stan.

DailyBusiness
Nicușor Dan, înainte de Summitul NATO: România cere ca importanța Mării Negre să fie inclusă în declarația finală
Spynews
Tzancă Uraganu, copleșit după moartea lui Doru de la Constanța. Ce știa despre problemele cu care se confrunta
Fanatik.ro
Ion Oblemenco „fierbe“ pentru Champions League! Câți fani sunt așteptați la duelul dintre Universitatea Craiova și ML Vitebsk. Exclusiv
Capital.ro
Pensia poate fi suspendată chiar și după ce a fost aprobată. Situațiile prevăzute de lege pe care mulți pensionari nu le cunosc
Playtech.ro
Câți ani trebuie să lucrezi ca infirmier sau îngrijitor pentru stagiu complet. Explicațiile Casei de Pensii
Adevarul
Satul de la Dunăre care a cucerit mii de cehi. „Vin de la o mie de kilometri, dar pentru ei este ca o întoarcere acasă”
wowbiz.ro
A fost făcută publică cauza morții lui Gabi Mureșan! Cum au reușit pompierii să găsească trupul regretatului fotbalist
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Cine sunt cei doi alpiniști români găsiți morți în Alpii italieni. Emil și Cornel au căzut într-o crevasă la aproximativ 3.700 de metri altitudine
iamsport.ro
Mitică Dragomir șterge pe jos cu finanțatorul din SuperLiga: ”Vai de mine, am ținut cu el, dar nu îmi place! Ce să facă antrenorul?!”
MediaFlux
Cum arată mama lui Connect-R! Imagini inedite cu cei doi
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
Masaj de cuplu la Soul Masaj București: de ce aleg cuplurile experiențe la salon în locul unei seri acasă?