Un fost deţinut politic şi un ex-gardian, mărturii în comun despre închisorile comuniste

Un fost deţinut politic, Octav Bjoza, şi un ex-gardian în regimul comunist, Ioan Chertiţie, au vorbit vineri despre experienţele lor trăite în instituţiile pugnitive de dinainte de 1989 în faţa cursanţilor Şcolii Naţionale de Pregătire a Agenţilor de Penitenciare din Târgu Ocna.
Romania TV
17 oct. 2014, 17:47
Un fost deţinut politic şi un ex-gardian, mărturii în comun despre închisorile comuniste

„Evenimentul a avut drept obiectiv conştientizarea în rândul cursanţilor a principiilor umaniste care trebuie să le guverneze profesia şi cariera personală viitoare”, a declarat subcomisarul de penitenciare Mihaela Brăila, purtător de cuvânt al SNPAP Târgu Ocna.

Mărturiile fostului deţinut politic Octav Bjoza, în prezent subsecretar de stat la Secretariatul de stat pentru recunoaşterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945-1989 şi preşedinte al Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici, „au aruncat o lumină crudă asupra universului carceral comunist, care a fost unul al violenţelor şi abuzurilor, în care omul era umilit şi depersonalizat”.

„Uneori aş vrea să plâng şi nu pot. Şi dacă se va întâmpla vreodată, voi fi fericit că m-am reîntors în rândul oamenilor normali”, a mărturisit Octav Bjoza, cel care şi-a pierdut tinereţea în 14 lagăre şi la muncă silnică.

Ioan Chertiţie, scriitor şi preşedinte al Asociaţiei Pro-Activ Memoria, a făcut mărturisiri despre adevărurile din închisorile comuniste, fără să-şi menajeze ori retuşeze propriul portret de fost gardian, în acel „lăcaş al terorii” unde a fost încadrat. Amintirile sale expuse direct au fost completate şi de cele făcute în filmul „Gardianul” proiectat tot cu prilejul dezbaterii de la Târgu Ocna, peliculă ce se constituie într-o lecţie despre căinţă, regrete şi credinţă.

Mihaela Brăila a afirmat că, „atât expunerile, cât şi răspunsurile invitaţilor la întrebările cursanţilor SNPAP Târgu Ocna, au reflectat realităţile dure ale penitenciarelor din perioada dinainte de 1989, iar faptul că cei doi oaspeţi s-au prezentat în faţa auditorului ca fiind doi prieteni, a făcut ca denumirea evenimentului ‘Gratiile nu distrug suflete’ să dobândească o conotaţie profundă, constituindu-se într-o frumoasă lecţie de viaţă”.

Cu prilejul simpozionului a fost încheiat un parteneriat între Şcoala Naţională de Pregătire a Agenţilor de Penitenciare Târgu Ocna, Asociaţia Foştilor Deţinuti Politici şi Asociaţia Pro-Activ Memoria în scopul continuării proiectului „Muzeul penitenciarelor româneşti”, demarat de SNPAP în 2011, menit a iniţia construirea unui muzeu dedicat istoriei sistemului penitenciar românesc.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Cum arată mormântul lui Gheorghe Moldovan. Antrenorul care s-a împușcat a fost condus pe ultimul drum
Fanatik.ro
Mitică Dragomir dezvăluie discuția avută cu Gică Hagi: “Răzvan Burleanu i-a tras batista prin gură!”
Capital.ro
A muncit aproape 28 de ani, dar pensia lui a rămas la 1.088 de lei. Ce apare în decizia de recalculare
Playtech.ro
Câte zile de concediu medical poate da medicul de familie și câte poate da specialistul. Regulile din 2026
Adevarul
Câți bani cash ar trebui să avem puși deoparte. Diferenţa dintre „fondul de urgenţă” şi „fondul de rezervă”, explicată de un expert
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cristina Dorobanţu, vedeta Ştirilor Kanal D, s-a căsătorit şi va deveni mămică: „Este ca un vis frumos pentru mine”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident feroviar cu patru victime în Galați! O fetiță de 12 ani și-a pierdut și ea viața
iamsport.ro
Fostul jucător de la Dinamo: ”Era normal ca Hagi să își dea demisia după meci! A venit la națională ca să îl ia pe Ianis, care nu mai era convocat de alt selecționer”
MediaFlux
Primești bani de la părinți, prieteni sau rude? Când poate cere ANAF explicații și în ce situație se aplică impozitul de 70%
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte