Unde va lovi cel mai puternic fenomenul El Nino. ONU avertizează asupra efectelor extreme

Fenomenul El Nino este pe cale să revină, iar specialiștii avertizează că ar putea avea un impact semnificativ asupra temperaturilor și precipitațiilor în întreaga lume, în lunile următoare.
Loredana Brumă
05 iun. 2026, 09:49
Unde va lovi cel mai puternic fenomenul El Nino. ONU avertizează asupra efectelor extreme

Unde va lovi cel mai puternic fenomenul El Nino. Potrivit celor mai recente estimări ale specialiștilor, există o probabilitate de 80% ca El Nino să revină în perioada iunie-august și de 90% să apară înainte de luna noiembrie.

Unde va lovi cel mai puternic fenomenul El Nino. Avertismentul specialiștilor

Ultimul episod El Nino, din perioada 2023-2024, s-a numărat printre cele mai intense cinci înregistrate vreodată și a contribuit la atingerea unor temperaturi globale record. Modelele climatice indică faptul că noul episod va avea cel puțin o intensitate moderată, însă nu este exclus să devină unul puternic.

Secretarul general al ONU, António Guterres, a descris fenomenul drept un „semnal urgent de alarmă climatică” și a avertizat că efectele sale se vor suprapune peste tendința actuală de încălzire globală și ar putea amplifica fenomenele meteorologice extreme, potrivit Antena 3. 

Citește și PROGNOZA METEO lunară: Un nou weekend cu exces de precipitaţii, când vine adevărata vară în România

Datele OMM arată că temperaturile apelor din Pacificul ecuatorial central și estic, zona-cheie pentru monitorizarea fenomenului, au crescut în ultimele săptămâni până aproape de pragurile specifice El Nino. În paralel, indicatorii atmosferici monitorizați de specialiști susțin aceeași tendință.

Prognozele climatice indică temperaturi peste mediile obișnuite în aproape toate regiunile globului în perioada iunie-august. Cele mai accentuate anomalii termice sunt așteptate în zone extinse din Pacific, Africa, Asia și Americi, acolo unde riscul valurilor de căldură va crește considerabil.

El Nino este asociat și cu modificări importante ale tiparelor de precipitații. Astfel, condiții mai umede decât normalul sunt așteptate în sudul Statelor Unite, sudul Americii de Sud, Cornul Africii și Asia Centrală.

În schimb, regiuni precum America Centrală, nordul Americii de Sud, zona Caraibelor, Australia și unele părți din sudul Asiei ar putea înregistra precipitații sub media obișnuită și un risc mai ridicat de secetă.

De asemenea, încălzirea apelor oceanice ar putea favoriza formarea cicloanelor tropicale în Pacificul central și estic, în timp ce activitatea uraganelor din Oceanul Atlantic ar putea fi redusă.

El Nino reprezintă faza caldă a ciclului climatic ENSO (El Nino- Oscilația Sudică), caracterizată prin încălzirea anormală a apelor Oceanului Pacific ecuatorial. Fenomenul apare la intervale neregulate, de regulă între doi și șapte ani, și influențează circulația atmosferică la scară globală.

Efectele sale variază de la regiune la regiune, putând provoca ploi abundente, secete severe, valuri de căldură și modificări ale activității ciclonilor tropicali.

 

 

DailyBusiness
Nicușor Dan, înainte de Summitul NATO: România cere ca importanța Mării Negre să fie inclusă în declarația finală
Spynews
Bianca Giurcanu a împlinit 31 de ani! Cum a fost surprinsă fosta concurentă de la Survivor de soțul ei
Fanatik.ro
Leo Messi, gest impresionant pentru Joao Paulo, jucătorul lui FCSB! Ce cadou i-a făcut superstarul. Foto
Capital.ro
Prețuri carburanți vineri, 10 iulie. Cât plătesc șoferii pentru benzină și motorină înainte de weekend
Playtech.ro
Cât timp rămâi fără permis dacă nu plătești o amendă de 500, 750 sau 1.000 de lei. Noua regulă explicată simplu
Adevarul
Colțul de rai de la granița României unde oamenii trăiesc ca acum sute de ani. Drama unui sat uitat de lume REPORTAJ
wowbiz.ro
A fost făcută publică cauza morții lui Gabi Mureșan! Cum au reușit pompierii să găsească trupul regretatului fotbalist
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Mișcare seismică în Marea Neagră! Ce s-a întâmplat în larg, după cutremurul de azi-noapte
iamsport.ro
Fostul atacant l-a desființat pe Ion Țiriac, dar a fost contrat dur: ”D-aia nu ați făcut voi miliarde?”
MediaFlux
Horoscop 10 iulie. Ziua care schimbă destine! O zodie primește vestea pe care o aștepta de luni întregi, iar alta trebuie să fie atentă la o decizie crucială
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
Masaj de cuplu la Soul Masaj București: de ce aleg cuplurile experiențe la salon în locul unei seri acasă?