Ungaria: manifestaţie pe marginea meciului Ungaria-România cu uşile închise

Mai multe mii de persoane au manifestat vineri seară pe marginea meciului de calificare Ungaria-România pentru Cupa Mondială 2014, la chemarea partidului de extremă-dreaptă ungar Jobbik, transmite din Budapesta AFP, potrivit Agerpres.
Romania TV
22 mart. 2013, 21:21
Ungaria: manifestaţie pe marginea meciului Ungaria-România cu uşile închise

Manifestaţia a fost organizată pentru a protesta contra faptului că întâlnirea se ţine cu uşile închise după incidentele rasiste şi antisemite din timpul unui meci precedent Ungaria-Israel.

În acest meci jucat pe 15 august şi încheiat cu o remiză (1-1), suporteri ungari au proferat insulte ca „evrei împuţiţi”, „Buchenwald”, referindu-se la lagărul de concentrare nazist din Germania, sau chiar „Viva Mussolini”. În timpul imnului israelian, „Hatikvah”, sute dintre ei au întors spatele la teren în mod ostentativ.

În timpul manifestaţiei, participanţii au cântat cântece şi au strigat sloganuri naţionaliste, subliniind solidaritatea lor faţă de minoritatea maghiară ce numără 1,2 milioane de locuitori în România.

La începutul meciului, manifestanţii s-au transformat în spectatori, după ce meciul a început să fie proiectat pe un ecran imens.

Într-o altă parte a capitalei ungare, asociaţia ungară de fotbal MLSZ a organizat o proiectare a meciului, care a atras aproximativ 4.000 de spectatori.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un copil din New York a murit după ce a făcut rujeolă! Este primul deces din ultimii 30 de ani
Fanatik.ro
Danny Armstrong, legătură specială cu fiica sa, care a fost prima dată pe stadion: „Acesta e visul meu în fotbal”
Capital.ro
Plafonarea prețurilor la gaze ar putea fi prelungită. Ministrul Energiei anunță noi măsuri și pentru carburanți
Playtech.ro
Cât mai ține frigul în România. ANM anunță când revin temperaturile normale și unde va fi mai cald
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Arbitrul care a dezavantajat-o pe FCSB și-a prezentat scuzele: ”Vă rog, spuneți-i lui Gigi Becali să mă ierte, am greșit!”
MediaFlux
Nicușor Dan a promulgat legea! Avem o nouă Zi Națională în România
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT