USL: Băsescu poate demisiona chiar dacă e suspendat

Dan Şova a declarat, vineri, că preşedintele suspendat Traian Băsescu a minţit cu nonşalanţă când a spus că nu poate demisiona întrucât este suspendat, senatorul PSD citând din consilierul prezidenţial Ştefan Deaconu, care afirmă contrariul în cartea "Constituţia comentată pe articole".
Romania TV
03 aug. 2012, 15:09
USL: Băsescu poate demisiona chiar dacă e suspendat

Senatorul PSD, Dan Şova, spus că afirmaţia lui Traian Băsescu potrivit căreia nu poate demisiona întrucât este suspendat este una „şocantă” şi a arătat că preşedintele suspendat nu demisionează pentru că doreşte prelungirea crizei politice.

Traian Băsescu minte cu nonşalanţă. Citez din domnul Bogdan Deaconu, din «Constituţia comentată pe articole», unde Deaconu spune: «Pe toată perioada desfăşurării activităţii de suspendare şi demitere a preşedintelui, el are posibilitatea de a demisiona, iar procedura ia sfârşit şi în trei luni se organizează noi alegeri pentru funcţia de preşedinte». Domnul Deaconu e un consilier bun, pe care Traian Băsescu l-a avut aproape patru ani”, a spus Şova.

Preşedintele suspendat, Traian Băsescu, a fost întrebat vineri dacă ia în calcul demisia sa din funcţie, el răspunzând: „Din postura de suspendat, eu n-am cum demisiona”.

DailyBusiness
Mihai Daniel Dragu, expert in drone, vine cu o ipoteză șocantă. Drona care a explodat în portul Constanța a fost permanent în controlul ucrainenilor
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Cum a fost surprinsă Ivana Knoll, frumoasa fană a Croației, pe străzile din SUA, înainte de meciul țării sale cu Anglia de la Cupa Mondială
Capital.ro
Programul „Viața la țară” devine lege: sprijin pentru gospodării și turism rural
Playtech.ro
Card sau cash? Metoda de plată care te face să cheltui mai mulţi bani în fiecare lună
Adevarul
De ce războiul din Iran înseamnă pentru SUA o înfrângere mai severă decât în Vietnam. Explicațiile unui expert
wowbiz.ro
A murit Lucian Isar, cunoscut și ca Lucică Diamanta! Bărbatul s-a stins la doar 44 de ani din cauza unei boli autoimune
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un bărbat de 69 de ani și-a pierdut viața după ce a mâncat o bucată de brânză. Soția i-o oferise cadou de Ziua Îndrăgostiților
iamsport.ro
”Am fost pur și simplu un idiot!”. Legenda României regretă decizia luată în privința naționalei: ”Eram foarte impulsiv, foarte orgolios, am greșit”
MediaFlux
Lista completă a miniștrilor din Guvernul Veștea. Care sunt surprizele înainte de depunerea listei în Parlament (Surse)
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?