USR lansează primul index dedicat actelor normative adoptate de administraţia publică locală

Uniunea Salvaţi România (USR) anunţă lansarea primului index normativ local din România, care conţine, într-un format accesibil, documente oficiale relevante emise de autorităţile administraţiei publice locale.
Romania TV
19 feb. 2019, 11:00
USR lansează primul index dedicat actelor normative adoptate de administraţia publică locală

Acesta se găseşte pe hcl.usr.ro, iar principalul său avantaj este acela că permite realizarea de căutări după cuvinte cheie atât în titlul, cât şi în conţinutul hotărârilor, al dispoziţiilor de primar şi al proceselor verbale încheiate la nivelul primăriilor şi al consiliilor locale sau municipale, informează USR, prin intermediul unui comunicat.

Conform aceleiaşi surse, majoritatea autorităţilor administraţiei locale publică actele normative locale în format PDF scanat, „ceea ce face imposibilă indexarea lor în motoarele de căutare”. Voluntarii USR au realizat un sistem prin care documentele oficiale sunt descărcate de pe site-urile primăriilor, apoi transformate din format pdf în format text, cu ajutorului unui software OCR, apoi sunt încărcate pe site şi indexate folosind un motor de căutare local.

„Încă de când am ajuns în Consiliul General am spus că cel mai mare obstacol în calea transparenţei la Primăria Capitalei este maniera în care sunt gestionate documentele oficiale. Chiar şi atunci când sunt puse pe site, acestea sunt încărcate într-un format care nu îţi dă posibilitatea să lucrezi efectiv cu documentele respective. Bugetul, de exemplu, vine într-un format în care nu poţi verifica dacă s-au strecurat erori în tabele, nu poţi să mergi automat la o anumită secţiune, nu poţi să cauţi un anumit capitol bugetar sau o instituţie. Pur şi simplu, formatul în care ne sunt transmise aceste informaţii face extrem de dificilă depistarea erorilor sau a portiţelor lăsate intenţionat de către decidenţi”, a declarat preşedintele USR Bucureşti, Roxana Wring.

În prezent, pe hcl.usr.ro sunt încărcate documente emise de autorităţile publice locale din Bucureşti (municipalitate şi sectoare), Iaşi şi Constanţa, urmând ca ulterior să fie analizată oportunitatea extinderii şi pentru alte primării.

„În mod normal, acest index şi facilitatea de căutare ar fi trebuit să fie oferite din oficiu pe paginile primăriilor. Pentru că acest lucru nu se întâmplă, ne-am gândit să-i ajutăm pe cetăţeni şi să le punem noi la dispoziţie un astfel de instrument”, a declarat Ştefan Cioc, responsabil de proiect hcl.usr.ro.

USR menţionează că acesta este cel de-al doilea instrument pe care îl pune la dispoziţia cetăţenilor pentru transparentizarea activităţii primăriilor. Primul astfel de instrument este transparenta.usr.ro, pagină care prezintă grafic datele oficiale aferente execuţiei bugetare (venituri şi cheltuieli) pentru primăriile din România. 

DailyBusiness
Mihai Daniel Dragu, expert in drone, vine cu o ipoteză șocantă. Drona care a explodat în portul Constanța a fost permanent în controlul ucrainenilor
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Restaurantul de 5 stele unde fiica lui Cristi Borcea și-a făcut ziua de naștere. Câți ani a împlinit Melissa
Capital.ro
Românii, peste media UE la ore lucrate: diferențe majore între statele europene
Playtech.ro
România se împrumută tot mai mult. Cum te afectează creșterea datoriei externe la rate, taxe și prețuri
Adevarul
Rusia ar pierde războiul din Ucraina, iar Putin devine tot mai imprevizibil și mai periculos
wowbiz.ro
Adi Sînă, acuzat de fostul coleg de la Akcent, Sorin Brotnei, că a destrămat trupa. Declarații explozive: „El lua mai mult și voia mai mult”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Băiat de 14 ani, înecat într-un iaz din Dorohoi. Medicii nu l-au mai putut salva
iamsport.ro
A distrus o națională de la CM 2026: ”Catastrofală, cea mai grețoasă echipă! Nici România lui Edi Iordănescu nu juca mai rău, era exclusă dacă exista un vot al publicului”
MediaFlux
Adevărul despre moartea lui Michael Jackson. Dezvăluiri din cadrul autopsiei
stirilekanald.ro
VIDEO PNL a decis să nu susțină guvernul Tomac. Ilie Bolojan: „Nu are puterea să continue reformele necesare”
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți