Vaccinarea cu doza a doua la copiii între 12 şi 15 ani, suspendată în Norvegia. Decizia e legată de riscul unor afecţiuni ale inimii

Norvegia opreşte vaccinarea copiiilor de 12-15 ani cu a doua doză de vaccin împotriva Covid-19 până la apariţia mai multor informaţii privind siguranţa acestora, parţial din cauza unui efect secundar rar care implică inflamaţia inimii.
Daniel Spătaru
23 oct. 2021, 09:43
Vaccinarea cu doza a doua la copiii între 12 şi 15 ani, suspendată în Norvegia. Decizia e legată de riscul unor afecţiuni ale inimii

Norvegia a recomandat până pentru vaccinarea minorilor doar vaccinul Pfizer/BioNTech. Ministerul Sănătății a transmis că nu există urgență pentru administrarea celei de-a doua doze pentru copiii între 12 şi 15 ani, dat fiind că aceştia au un risc scăzut de a se îmbolnăvi grav de COVID-19 și pentru că o singură doză de vaccin oferă oricum o rată de protecție de 85% împotriva bolii timp de până la 16 săptămâni, transmite Reuters.

„O a doua doză de vaccin este, de asemenea, legată de un risc mai mare de pericardită și miocardită, în special în rândul bărbaților și băieților tineri”, a transmis Institutul Norvegian de Sănătate Publică (FHI) într-un comunicat. FHI va evalua din nou situația la începutul anului 2022, după ce va aduna mai multe informații din studiile care se desfășoară în prezent în țările nordice.

Citeşte şi Managerul Spitalului de Copii „Grigore Alexandrescu”, despre eşecul campaniei de vaccinare: „40% dintre asistente şi infirmiere sunt vaccinate. Ce aşteptări să mai avem?”

Pericardita este inflamația mucoasei exterioare a inimii, în timp ce miocardita este inflamația mușchiului inimii.

Decizia luată de Norvegia este asemănătoare Marii Britanii, care a decis în septembrie că această grupă de vârstă va primi o singură doză deocamdată.

Citeşte şi Creşte numărul copiilor cu COVID-19 care ajung în spitale. Formularul prin care părinţii îşi dau acordul pentru vaccinarea copilului nu a ajuns încă în şcoli. Sorin Cîmpeanu: „Aşteptăm acord juridic”

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Primă la înfrângere! Premieră mondială în fotbalul românesc. Fanatik dezvăluie un caz halucinant: explicații și amenințări. „Mă ocup de tine!” Exclusiv
Capital.ro
Trebuie să declari la ANAF banii obținuți din vânzarea mașinii? Când nu plătești impozit și când riști sancțiuni
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT