Vicepremierul Ungariei: Cererea de recunoaştere a secuilor ca grup etnic independent e periculoasă

Vicepremierul Ungariei, Zsolt Semjen, a numit o iniţiativă cetăţenească privind recunoaşterea secuilor ca un grup etnic independent de naţiunea ungară ca fiind "dăunător şi periculos", relatează agenţia MTI.
Romania TV
07 aug. 2017, 18:01
Vicepremierul Ungariei: Cererea de recunoaştere a secuilor ca grup etnic independent e periculoasă

„Secuii sunt ungari şi, prin logica acestei iniţiative, maghiarii ar putea să fie divizaţi în alte grupuri etnice. Iniţiativa a fost depusă fie cu bune intenţii şi bazată pe incompetenţă totală, fie motivată de ceva mai rău”, a spus Semjen.

Vicepremierul Ungariei consideră că politicienii români „au dorit de mult să declare că nici ceangăii, nici secuii nu sunt unguri”, iar iniţiativa actuală „este împotriva realităţii istorice şi împotriva intereselor Ungariei”.

Comitetul Electoral Naţional al Ungariei (NVB) a aprobat iniţiativa cetăţenească la 25 iulie. Petiţionarul are la dispoziţie 120 de zile pentru a strânge 1.000 de semnături de susţinere, care vor fi verificate de Biroul Electoral Naţional (NVI).

Dacă semnăturile vor fi aprobate, comitetul urmează să solicite o opinie Academiei Ungare de Ştiinţe, iar ulterior să supună iniţiativa unui vot în Parlament.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Imagini incredibile din incinta hotelului din Saturn. Ce se întâmplase cu câteva zile înainte ca zeci de oameni să se îmbolnăvească
Fanatik.ro
Universitatea Craiova l-a prezentat oficial pe fundașul francez cu peste 150 meciuri la Guingamp, în Portugalia și Serbia. Update Exclusiv
Capital.ro
Obligație pentru românii care au carte de identitate. Cine sunt cei care trebuie să schimbe documentul în 15 zile. Amendă de până la 1.000 de lei pentru nerespectare
Playtech.ro
Ai plătit o factură, dar furnizorul spune că ai restanță. Documentele care te pot scuti de plată a doua oară
Adevarul
Un orădean, reținut după ce a fost filmat masturbându-se la fereastra apartamentului. Polițiștii au deschis anchetă
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Primele imagini de la priveghiul Ancăi Pandrea. Sicriul cu trupul actriței a fost depus la capelă
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Damian Diniș, primarul unei comune din Hunedoara, și-a pierdut viața într-un tragic incident cu tractorul
iamsport.ro
Bombă! Puiu Popoviciu, negocieri cu o mare echipă din SuperLiga. Cu o avere de sute de milioane de euro, vrea să investească în fotbalul românesc
MediaFlux
Un nou avantaj pentru pensionari. Casa de Pensii lansează documentele digitale: e-talonul și decizia de pensionare
stirilekanald.ro
VIDEO Cresc prețurile la alimente și energie. Presiune tot mai mare pe bugetele românilor