Vicepremierul Ungariei reafirmă sprijinul Budapestei pentru autonomia maghiarilor din România

Vicepremierul Ungariei, Semjen Zsolt, a reafirmat, joi, în cadrul lucrărilor Universităţii de Vară de la Băile Tuşnad, sprijinul Guvernului de la Budapesta pentru autonomia maghiarilor din România, despre care spune că nu este un gest extrem şi a îndemnat reprezentanţii politici ai maghiarilor din ţara noastră să ajungă la consens pe chestiuni fundamentale, care privesc comunitatea maghiară, transmite Agerpres.
Romania TV
25 iul. 2013, 12:26
Vicepremierul Ungariei reafirmă sprijinul Budapestei pentru autonomia maghiarilor din România

La fel ca şi în anii precedenţi, Semjen Zsolt, a declarat că, în ceea ce priveşte autonomia, maghiarii nu cer altceva decât ceea ce există deja în Uniunea Europeană, punctând că autonomia nu este un gest extrem iar drepturile minorităţilor sunt drepturi ale omului.

‘În ţările în care maghiarimea este în minoritate trebuie să conştientizăm că drepturile colective sunt, la nivelul comunităţii, drepturi ale omului, deci nu este o extremitate. Drepturile minorităţilor sunt drepturi ale omului. În ceea ce priveşte autonomia, maghiarii nu vor face niciodată altceva decât s-a întâmplat deja în Uniunea Europeană (UE). Şi atunci punem întrebarea: dacă pentru alţii se poate, dacă altora li se permite, atunci de ce nouă nu ni se permite? Dacă am putea accepta faptul că în UE există ceva ce este permis pentru alţii şi pentru maghiarime, pentru Secuime nu, atunci am declara că ne considerăm cetăţeni ai UE de rangul 2. Deci, autonomia nu este un extremism nu este un gest extrem pe care îl vrem, autonomia nu a fost debitată de maghiari, ci este ceva acceptat pentru alţii’, a afirmat Semjen Zsolt, potrivit traducerii oficiale.

Vicepremierul de la Budapesta a dat exemplul României, care ‘intervine pentru românii din Republica Moldova, pentru valahii din Serbia sau pentru toţi românii din diaspora’, susţinând că acest lucru este absolut normal şi corect, motiv pentru care şi Guvernul Ungariei poate face aceleaşi demersuri pentru comunitatea maghiară.

Semjen Zsolt a făcut apel şi la reprezentanţii politici ai maghiarilor din România să ajungă la un consens în probleme fundamentale, cum ar fi autonomia, regionalizarea sau drepturile lingvistice.

‘E important ca politica maghiară din România să ajungă la consens în problemele fundamentale. Nu trebuie să le spun ce să facă maghiarilor (..) în politica de aici, dar în teme precum autonomie, drepturi lingvistice, regionalizare (…) aici trebuie să fie consens. (…) Deci, trebuie să existe consens între maghiari pe problemele de bază dar şi cu politica românească. (…) Maghiarii din Ardeal trebuie să-şi formuleze dorinţele, care vor fi sprijinite de Ungaria şi să caute parteneri în politica românească. Maghiarii din Ardeal trebuie să ştie şi să simtă că orice se întâmplă (…) Ungaria, cu toată greutatea sa, se află lângă ungurii din Ardeal. Noi contăm pe dumneavoastră, dumneavoastră puteţi conta pe noi!’, a spus vicepremierul Ungariei, potrivit traducerii oficiale.

În timpul discursului său, Semjen Zsolt a subliniat faptul că ‘ cea mai mare tragedie a naţiunii maghiare este că, în urma celor două Războaie Mondiale şi a dictaturilor, marea parte a naţiunii maghiare nu trăieşte în interiorul Ungariei, ci în Bazinul Carpatic şi în lumea largă, în diaspora’. Oficialul de la Budapesta consideră că procesul de asimilare a maghiarilor din afara graniţelor poate fi oprit doar prin acordarea cetăţeniei maghiare şi a dreptului de vot.

‘De la anul, vom avea un Parlament ungar pentru toţi maghiarii din lume, pentru ca voinţa lor politică să se poată materializa în Parlamentul ungar şi aşa concepem noi menţinerea în viaţă a naţiunii maghiare. Maghiarimea poate să rămână în viaţă aşa cum este ea doar dacă rămâne fiecare particulă a ei. Altminteri, naţiunea maghiară devine ciuntită. Sensul statului ungar este ca toată naţiunea maghiară să rămână în viaţă’, a spus Semjen Zsolt.

Acesta a vorbit şi de importanţa participării la alegerile din Ungaria a maghiarilor de peste hotare, care au dublă cetăţenie, prin care vor demonstra faptul că nu mai pot fi neglijaţi.

‘Participarea la alegeri este de importanţă cheie pentru că prin acordarea dreptului de cetăţenie şi dreptului de vot, maghiarii de peste hotare nu mai pot fi neglijaţi. Prin acest vot pot impune statelor, guvernelor, să fie luaţi în considerare, în serios. Pe urmă, care este motivul pentru care se dă acest vot nu contează, dar noi, oricum, dacă oamenii îşi dau votul, ne vor da de înţeles că nu am trăit degeaba. Şi chiar dacă acest vot va fi acordat de formă, şi atunci, prin acest vot acordat, vom putea face ceva pentru maghiarii de peste hotarele Ungariei’, a spus Semjen Zsolt.

După finalizarea dezbaterilor, vicepremierul Ungariei a refuzat să răspundă întrebărilor presei române, preferând să acorde interviuri doar presei maghiare. Jurnaliştii români prezenţi la Universitatea de Vară de la Băile Tuşnad i-au transmis vicepremierului Semjen Zsolt, prin intermediului consulului general al Ungariei la Miercurea Ciuc, Zsigmond Barna Pal, indignarea pentru faptul că sunt discriminaţi şi că oficialul ungar refuză să le răspundă la întrebări.

Cea de-a 24-a ediţie Universităţii de Vară Tusvanyos se desfăşoară sub moto-ul ‘Timpul Nostru!’, la dezbaterile din ultima zi urmând să participe şi premierul Ungariei, Viktor Orban.

DailyBusiness
Ramona Olaru, dezvăluiri despre relațiile din trecut. Cum a reușit celebra asistentă TV să evolueze pe plan personal
Spynews
Un celebru fotbalist român a purtat brățară de monitorizare dintr-o eroare! Fosta soție l-a reclamat, dar instanța i-a dat dreptate lui
Bzi.ro
Gina Pistol a pozat goală pe plajă! Imaginile au stârnit reacții aprinse! – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
Revoluție la ANAF! Cine va fi noul șef al Fiscului Bucureşti! Se schimbă toți directorii de colectare. Exclusiv
Capital.ro
Ce se întâmplă cu afacerile Elenei Udrea după ce a ieșit din închisoare. Magistrații vor lua decizia
Playtech.ro
Cum se calculează viteza medie pe drumurile din România și ce amenzi primești pentru depășirea ei
Adevarul
Top 10 cele mai căutate mașini second hand. Pericolul din spatele ofertelor „bune”
wowbiz.ro
El este Răzvan, băiatul de 13 ani care a murit în fața școlii. Martorii povestesc cum au decurs ultimele clipe din viața sa
Economica.net
Şoseaua de mare viteză care va uni două oraşe din România. O construieşte "faraonul" Umbrărescu
Prosport.ro
FOTO. Imagini în costum de baie cu femeia care a construit un imperiu din nimic
kanald.ro
Mădălin, un băiețel de 11 ani, este de negăsit de două săptămâni! Un mesaj RO-ALERT a fost emis în 5 județe din România
Cancan.ro
Ce i-a spus asasinul lui Charlie Kirk tatălui său înainte să se predea. Tyler Robinson era mormon!
iamsport.ro
Iubitul Anamariei Prodan l-a ”înțepat” pe Mutu: ”Putea să fie noul Hagi, dar a ales să fie actualul nimeni”. Cum a reacționat ”Briliantul”
MediaFlux
Cine a fost Willy Pragher, fotoreporterul artist al Bucureștiului interbelic
stirilekanald.ro
(P) Ghidul rebelului energetic: cum să îți reduci factura fără să renunți la Netflix și aer condiționat
substantial.ro
Angajații de la stat vor lucra mai mult în 2026! Zilele libere legale care ar putea fi eliminate de anul viitor