Victor Ponta a fost desemnat premier. Băsescu a semnat deja decretul VIDEO

Preşedintele Traian Băsescu l-a anunţat, vineri seara, pe Victor Ponta drept candidat la postul de prim-ministru. Ponta a declarat că va încerca să formeze un nou guvern bazându-se în special pe USL.
Romania TV
27 apr. 2012, 16:39
Victor Ponta a fost desemnat premier. Băsescu a semnat deja decretul VIDEO

Preşedintele Traian Băsescu a declarat că a semnat deja decretul prin care îi încredinţează liderului PSD Victor Ponta misiunea de a forma viitorul Cabinet.

El a precizat că, în consultările pe care le-a avut vineri cu partidele parlamentare, singurul nume pronunţat pentru a fi desemnat prim-ministru a fost cel al lui Victor Ponta.

„L-am invitat la Cotroceni, am semnat decretul şi îi încredinţez misiunea de a forma noul Cabinet”, a spus Băsescu.

Băsescu a adăugat că, în timpul discuţiilor cu partidele, minorităţile au spus că vor rămâne consecvente abordării pe care au avut-o dintotdeauna, şi anume că vor susţine orice premier desemnat, iar UNPR, UDMR  şi PDL nu au avut nicio opţiune pentru desemnarea unui premier

Şeful statului a menţionat că astăzi nu s-a întâmplat nimic dramatic pentru România, procesul democratic, în Parlament, probând că Guvernul Ungureanu nu mai avea majoritate parlamentară.

„Ca atare, conform aceloraşi principii democratice care ne valideaza majorităţile numai în Parlament, opţiunea către domnul Victor Ponta a fost cu atât mai legitimă”, explicat preşedintele.

Şeful statului şi-a exprimat speranţa ca noul Guvern să fie cât de repede învestit, precizând că doreşte ca ceea ce a spus în Parlament, ca şef al statului, privind reîntregirea salariilor, să fie pus în aplicare.

„În această seară, potrivit prevederilor constituţionale, mi-a fost încredinţat de preşedintele ţării un mandat de a încerca să formăm un nou guvern care să obţină în Parlament în cel mai scurt timp posibil votul de învestitură pentru lista Guvernului şi pentru programul de guvernare. Este un moment special în viaţa noastră politică şi înţeleg, alături de colegii din USL, să accept acest mandat şi să încerc să îl duc la îndeplinire cu toate puterile până la momentul alegerilor„, a declarat premierul desemnat, Victor Ponta.

 Iată principalele declaraţii ale preşedintelui Băsescu:

Minorităţile au spus că vor rămâne consecvente abordării dintotdeauna, vor susţine orice premier desemnat. UNPR vrea stabilitate, UDMR şi PDL nu au avut o opţiune pentru desemnarea unui prim-ministru

Există un singur nume pronunţat în cadrul consultărilor şi acesta este Victor Ponta. Aşa că am semnat deja decretul.

Misiunea FMI rămâne la nivel tehnic şi îşi continuă activitatea urmând ca după validarea guvernului să aibă loc şi discutarea conţinutului scrisorii.

Acum nu există motive de panică pe pieţe cu atât mai mult cu cât este cunoscut că România are o rezervă consistentă la Ministerul de Finanţe, cu care poate face faţă oricăror evenimente. Guvernul Boc a preluat guvernarea cu 0 resurse, iar acum la Finanţe se află 5 miliarde de euro şi un program de a împrumuta încă un miliarde de la Banca Mondială pe termen lung. România nu are niciun motiv de panică. Totul este controlabil.

Sper ca ceea ce eu am rugat în Parlament legat de o obligaţie morală, politică şi economică-revenirea la salariile din 2010 să se producă în timp util. A fost unul din principalele puncte discutate cu delegaţia FMI. Sper ca noul guvern să ia în considerare această rugăminte pe care am adresat-o guvernului din acea vreme

Victor Ponta: Vă comunic că mi-a fost încredinţat de către preşedintele ţării un mandat de a forma un nou guvern. Este un moment special în viaţa noastră politică şi îneţeleg să accept acest mandat şi să încerc să-l duc la îndeplinire cu toate puterile până la momentul alegerilor.

Mă bazez în acest efort în special pe USL şi pe ceilalţi parlamentari care consideră util un asemenea guvern. Este un moment în care responsabilitatea unui om politic trebuie să funcţioneze şi voi încerca să formez un guvern şi să asigur o guvernare până la alegeri care să le dea românilor speranţa că lucrurile merg în direcţia bună

Băsescu: Domnule prim-ministru, vă doresc mult succes!

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un copil din New York a murit după ce a făcut rujeolă! Este primul deces din ultimii 30 de ani
Fanatik.ro
Lovitură pentru cluburile din SuperLiga! CFR Cluj, Petrolul și UTA în pericol: „Modificăm legea insolvenței”
Capital.ro
Curs valutar marți, 3 noiembrie. Cât valorează euro, dolarul american și celelalte valute. BNR a publicat noile cotații
Playtech.ro
Cine trebuie să plătească „taxa pe lux” și până când. ANAF trimite deja notificări, ce se întâmplă dacă nu depui formularul
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Legenda lui Dinamo a dezvăluit motivul pentru care a acceptat să semneze cu Steaua: ”Paradoxul a fost că...”
MediaFlux
Răsturnare în război! Se reiau negocierile de pace între Rusia și Ucraina săptămâna viitoare. Anunțul lui Steve Witkoff
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT