Ponta, după demisia lui Vâlcov: Încep discuţii cu potenţialii miniştri de Finanţe. Îl voi informa pe Iohannis

Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că încă nu a avut discuţii despre posibilul înlocuitor al ministrului Finanţelor, Darius Vâlcov, care şi-a dat demisia după ce DNA a început urmărirea penală în cazul său pentru pentru trafic de influenţă. Ponta a precizat că va trimite preşedintelui Klaus Iohannis solicitarea de demisie a lui Vâlcov imediat după aprobarea, în ședință de Guvern, a Codului fiscal și de procedură fiscală, ceea ce înseamnă maxim miercurea viitoare.
Ionela Marcu
16 mart. 2015, 10:58
Ponta, după demisia lui Vâlcov: Încep discuţii cu potenţialii miniştri de Finanţe. Îl voi informa pe Iohannis

Victor Ponta a declarat că Darius Vâlcov a fost un ministru de Finanţe „bun” şi că se gândeşte ca viitorul înlocuitor „să fie cel puţin la fel de bun” ca şi acesta.

„În aprecierea mea de prim-ministru şi în aprecierea tuturor care nu sunt orbiţi de patimă politică a fost un ministru şi este un ministru foarte bun de Finanţe”, a declarat Victor Ponta.

Şeful Guvernului a precizat că în zilele viitoare va începe discuţiile cu potenţialii miniştri de Finanţe, precizând că va prezenta public nominalizarea doar după ce îl va informa şi pe preşedintele Klaus Iohannis.

N-am avut timp să discut cu posibilii înlocuitori. Voi discuta şi cu preşedintele României şi în cadrul partidului şi voi face propuneri„, a declarat premierul.

Totodată, Victor Ponta a precizat că va transmite demisia lui Darius Vâlcov către preşedintele Iohannis, cel târziu până miercurea viitoare, după ce vor fi aprobate Codul Fiscal şi Codul de procedură Fiscală.

El a arătat că cele două proiecte se află în circuitul de avizare, iar schimbarea ministrului de Finanțe ar însemna întârzierea acestui circuit.

Cele două proiecte sunt plecate pe circuitul de avizare. În măsura în care se schimbă persoana ministrului trebuie să reluăm circuitul de avizare, ceea ce înseamnă încă o lună, o lună și jumătate. Or, voi transmite demisia dlui Vâlcov, solicitarea de demisie către președintele României imediat după ce în ședința de Guvern aprobăm cele două proiecte și pleacă spre Parlament. Nu știu dacă putem miercuri, dacă nu miercurea cealaltă cel mai târziu”, a precizat premierul.

Ponta a precizat că l-a anunțat pe șeful statului încă de duminică în privința demisiei lui Darius Vâlcov.

„Imediat ce adoptăm în Guvern și trimitem la Parlament, până atunci o să găsesc o persoană, pentru că la Ministerul de Finanțe nu pot să las funcția goală. Tot ce înseamnă funcționarea țării — salarii, pensii, instituții — depinde de semnătura ministrului de Finanțe, nu e o funcție pe care poți să o lași vacantă. Și atunci, imediat în zilele următoare, voi discuta cu posibilii miniștri, cine vrea din cei cărora le propun și îl informez și pe președinte și după aceea și pe dvs„, a detaliat șeful Executivului.

Darius Vâlcov a demisionat duminică din funcţia de ministru al Finanţelor, a anunţat premierul Victor Ponta, într-o intervenţie telefonică la România TV. Anunţul premierului a venit la puţin timp după ce preşedintele Klaus Iohannis i-a cerut primului-ministru să-l demită pe Darius Vâlcov, urmărit penal de DNA pentru trafic de influenţă în perioada în care era primar al oraşului Slatina.

Klaus Iohannis i-a cerut premierului Victor Ponta să-l revoce din funcţia ministru al Finanţelor pe Darius Vâlcov, după ce procurorii DNA au anunţat vineri începerea urmăririi penale pentru trafic de influenţă în perioada în care era primar în Slatina.

Având în vedere că procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție au dispus efectuarea urmăririi penale față de ministrul Finanțelor, domnul Darius Vâlcov, m-aș fi așteptat ca domnul Vâlcov să demisioneze din funcție, înțelegând că afectează activitatea și credibilitatea guvernului, ceea ce nu s-a întâmplat. 

În această situație, solicit premierului Victor Ponta să demareze procedura de revocare din funcția de ministru al Finanțelor a domnului Darius Vâlcov”, se arată într-un comunicat de presă al lui Klaus Iohannis, postat pe site-ul Administraţiei Prezidenţiale.

Citeşte şi: Victor Ponta, PRIMA REACŢIE după începerea urmăririi penale a ministrului Darius Vâlcov

DNA a anunțat vineri seară că a fost dispusă efectuarea urmăririi penale față de ministrul Finanțelor Publice, Darius Vâlcov, pentru trafic de influență în calitate de primar al municipiului Slatina. 

Citeşte şi: Darius Vâlcov, urmărit penal de DNA: „Nu am demisionat”

Darius Vâlcov este acuzat că a luat mită în valoare de circa 2.000.000 euro pe vremea când era primar al oraşului Slatina pentru a acorda contracte cu municipalitatea unor firme.

Citeşte şi: Minel Prina, primarul din Slatina, va fi cercetat în AREST LA DOMICILIU în dosarul lui Darius Vâlcov

În 2009, administratorul unei societăți comerciale l-a contactat pe Darius Vâlcov, în calitate de primar, căruia i-a propus ca în schimbul oferirii sprijinului în influențarea factorilor de decizie din cadrul autorității contractante, în vederea câștigării unor licitații de lucrări pentru obiective situate în municipiul Slatina, orașele Scornicești, Piatra Olt și Drăgănești, să îi dea 20% din valoarea sumelor încasate (fără TVA), conform contractelor de execuție a respectivelor lucrări„, se arată într-un comunicat al DNA.

Potrivit DNA, Darius Vâlcov se prezenta la sediul SC Tehnologica Radion la momentul efectuării plăților de către Compania de Apă Olt, primind banii în pungi de plastic, în tranșe cuprinse între 400.000 și 1.000.000 de lei.

Darius Vâlcov s-ar fi întâlnit cu apropiați ai săi într-un cimitir din București, unde i-ar fi asigurat că își asumă el totul, reiese din interceptările altor persoane implicate în dosarul ministrului de finanţe.

Citeşte şi: STENOGRAME BOMBĂ. Darius Vâlcov, întâlniri cu acoliţii în CIMITIR. Interceptări DNA

În referatul prin care procurorii au solicitat Înaltei Curți de Casație și Justiție arestarea preventivă a actualului primar al municipiului Slatina, Minel Prina, se află transcrise pasaje din conținutul convorbirilor purtate în mediul ambiental între Mocanu Marian Alexandru, reprezentant al SC MKS Still Grand Serv SRL, și Timofte Petre Bogdan, reprezentant a SC Bogmar Pro Design SRL.

Citeşte şi: REFERAT DNA. Darius Vâlcov primea ŞPĂGILE în pungi de PLASTIC

Cele două firme erau folosite pentru a mijloci plata unor mari sume de bani în contul unor contracte fictive încheiate între SC Tehnologica Radion SRL (companie care obținea lucrări din bani publici de la Primăria Slatina) și SC Plus Confort SRL, firmă controlată de Petre Lucian Sușală (fostul șofer al lui Darius Vâlcov).

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Tzancă Uraganu, ironizat de propriul frate. Ce a avut de spus Miraj Tzunami la adresa lui: „I-a fost rușine”
Fanatik.ro
Stadionul uriaș care se construiește pe locul unei foste fabrici. Valoarea investiției ajunge la 2,4 miliarde de dolari
Capital.ro
Impozit auto în România. Șoferii cu mașini vechi vor plăti cel mai mult din 2026. Primăriile iau date direct de la RAR
Playtech.ro
Programul maşinii de spălat rufe care consumă cel mai puţin curent. Puţini îl folosesc, dar scade factura considerabil
Adevarul
Momentul în care Putin a fost redus la tăcere la începutul unui discurs adresat liderilor mondiali
wowbiz.ro
Soțul Teodorei Marcu nu mai e om, la jumătate de an de când tânăra a fost ucisă! Ce se întâmplă cu el. Dezvăluiri cutremurătoare: „Din ce în ce mai greu…”
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Maseuzele din Cluj, diagnosticate cu lepră, au avut zeci de clienţi. Printre aceștia s-au numărat chiar și artiști de la Untold
iamsport.ro
HALUCINANT! Ce apare în declarația de avere a Liei Savonea: peste 700.000 de euro în conturi și 3 salarii consistente
MediaFlux
Anunțul ANAF privind plata taxelor. Cine trebuie să achite și câți români au făcut asigurare de sănătate DATE EXCLUSIVE
stirilekanald.ro
VIDEO El este bărbatul găsit carbonizat într-o mașină din Oradea. Polițiștii iau în calcul varianta sinuciderii
Ultimă oră: Traian Băsescu, operat de urgență! Medicii au făcut anunțul