VIDEO și GALERIE FOTO Donald Trump s-a predat la Tribunalul din Manhattan și a fost eliberat după o oră. Care sunt acuzaţiile oficiale

Donald Trump a ajuns marţi după-amiază la tribunalul din Manhattan unde urmează să se predea şi să fie pus sub acuzare. El a salutat mulţimea strânsă pe trotuarul de vizavi în timp ce intră a intrat în clădire, dar nu a declarat nimic presei.
Filip Stan
04 apr. 2023, 23:14
VIDEO și GALERIE FOTO Donald Trump s-a predat la Tribunalul din Manhattan și a fost eliberat după o oră. Care sunt acuzaţiile oficiale

UPDATE –  Actul de acuzare a fost făcut public. Documentul susţine că Trump a fost implicat într-o „conspiraţie ilegală” pentru a submina integritatea alegerilor prezidenţiale din 2016. Procurorii susţin că fostul preşedinte a luat parte la un plan ilegal de suprimare a informaţiilor negative, inclusiv o plată ilegală de 130.000 de dolari către Stormy Daniels, care a fost ordonată de inculpat pentru a suprima informaţiile care ar fi afectat campania sa.

Următoarea dată de audiere în persoană în cazul fostului preşedinte Donald Trump este stabilită, deocamdată, pentru 4 decembrie, la New York. potrivit CNN.

UPDATE –  34 de capete de acuzare au fost formulate împotriva lui Donald Trump. Fostul preşedinte a pledat nevinovat la toate dintre ele, relatează Reuters.

UPDATE: Donald Trump a părăsit sala de judecată din Manhattan. El nu a făcut niciun comentariu și a ignorat întrebările reporterilor. A stat în sală timp de aproximativ 57 de minute, anunță BBC. Este posibil ca el să se întoarcă la casa sa din Florida, unde se așteaptă să vorbească mai târziu.

UPDATE: Fostul președinte Donald Trump a pledat nevinovat la 34 de capete de acuzare într-un tribunal din Manhattan, după ce a auzit acuzațiile care i se aduc, potrivit unei surse citate de presa americană. Acuzațiile decurg dintr-o anchetă privind o plată de bani pentru tăcere făcută actriței de filme pentru adulți Stormy Daniels în timpul campaniei prezidențiale din 2016. Actul de acuzare emis săptămâna trecută de un mare juriu împotriva fostului președinte Donald Trump a fost desigilat, potrivit unei surse.

Trump a pledat nevinovat la cele 34 de acuzații penale care i se aduc, marți după-amiază, într-o instanță penală din Manhattan, a declarat pentru CNN o sursă familiarizată cu această chestiune.

Elon Musk acuză New York Times de „propagandă”. Publicația din SUA, umilită pe Twitter
Donald Trump a părăsit marţi Trump Tower în jurul orei locale 13.00 pentru a face scurta deplasare până la tribunalul din Manhattan, unde umează să fie pus sub acuzare la ora locală 14.15 (21.15, ora României).

În momentul în care a părăsit Trump Tower pentru a se îndrepta spre tribunalul din Manhattan, Donald Trump a ridicat pumnul – în semn că este încrezător şi puternic – către susţinătorii care îl aşteptau afară.

Camerele de luat vederi au surprins apoi coloana de maşini a fostului preşedinte parcurgând cei şase kilometri dintre Trump Tower şi sediul tribunalului, unde o intrare a fost deja eliberată pentru sosirea sa.

La sosire, Trump va fi arestat în mod oficial, i se vor lua amprentele şi va fi procesat ca orice inculpat înainte de a se prezenta la audierea sa, unde se aşteaptă să pledeze nevinovat pentru toate acuzaţiile care i se vor aduce.

Din punct de vedere juridic, Trump se află în arest înainte de a fi pus oficial sub acuzare, menţionează CNN.

Din momentul în care fostul preşedinte Donald Trump a sosit la biroul procurorului districtual din Manhattan, el se află în arest şi este în custodia poliţiei până la punerea sa sub acuzare.

Urmează ca lui Trump să i se ia amprentele digitale ca parte a procedurii, deşi încă nu este clar dacă i se va face şi o fotografie de identificare.

El va fi apoi dus într-o sală de judecată, unde va fi pus oficial sub acuzare – o înfăţişare care se aşteaptă să fie rapidă şi de rutină, dar care reprezintă un moment de referinţă în istoria SUA.

Nu este de aşteaptat ca Trump să fie încătuşat în urma arestării sale, întrucât va rămâne sub protecţia constantă a forţelor de ordine.

Citește și: Rusia, prima reacție după aderarea Finlandei la NATO. Ce pune la cale Vladimir Putin

DailyBusiness
Donald Trump și Friedrich Merz au discutat în Biroul Oval despre Iran, tarife și Ucraina
Spynews
Cea mai emoționantă imagine cu părinții Laurei Cosoi! Mama prezentatoarei TV era însărcinată pe atunci: "Am fost concepută pe 1 aprilie"
Fanatik.ro
Mădălina Ghenea, ipostază de infarct. Cum s-a fotografiat fosta iubită a lui Grigor Dimitrov 
Capital.ro
Banii care se achită lunar la bloc. Proprietarii sunt obligați, chiar dacă nu locuiesc acolo. Asociația nu poate modifica modul de repartizare
Playtech.ro
Ce este mecanismul de protecție civilă activat de România pentru aducerea românilor din Orientul Mijlociu
Adevarul
„Lucrurile stau considerabil mai rău decât în 1977" - Avertismentul dur al unui inginer constructor cu privire la infrastructura României
wowbiz.ro
Donald Trump, decizie șoc! A tăiat legăturile comerciale dintre SUA și Spania, după ce țara nu a permis folosirea bazelor sale militare în conflictul cu Iran
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Când și unde va fi înmormântată Andreea Aniță! Mesajul plin de durere al mamei: „Golul pe care îl lasă în urmă nu va putea fi umplut niciodată”
iamsport.ro
Gigi Becali insistă, dar jucătorul nu mai vrea la FCSB!
MediaFlux
Alertă nucleară! S-a aflat ce viza racheta iraniană trasă asupra Turciei
stirilekanald.ro
(P) Importanța farmacistului în alegerile informate pentru sănătatea inimii
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj