Vlad Voiculescu aruncă bomba: În momentul acesta avem mai puţine paturi de arşi decât în 2016

Vlad Voiculescu a declarat că, în acest moment, România are mai puţine paturi de arşi decât avea în 2016, atunci când a avut loc incendiului de la Colectiv.
Loredana Brumă
09 feb. 2021, 21:23
Vlad Voiculescu aruncă bomba: În momentul acesta avem mai puţine paturi de arşi decât în 2016

Vlad Voiculescu spune că deşi după incendiul de la Colectiv au fost luate o serie de măsuri, în prezent numărul paturilor de arşi este mai mic decât era în 2016. Reamintim că Vlad Voiculescu a fost ministrul Sănătăţii şi în acea perioadă.

Vlad Voiculescu aruncă bomba: S-au aruncat bani, investițiile s-au făcut prost

Ministrul Sănătăţii a trecut în revistă câteva dintre măsurile pe care le-a luat în urma incendiului de la Colectiv.

”Am crescut sporurile, pentru că nimeni nu voia să lucreze în acele secții, unde se tratează mari arși, am făcut o posibilitate de finanțare separată tocmai pentru tratamentul arsurilor, pentru ca spitalele să poată să dezvolte aceste secții, am renovat secția de ATI de Spitalul de Arși din București, a fost închisă și renovată din temelii, am deschis secția de la Floreasca și am crescut capacitatea de acolo.

Săptămânile astea am făcut analiza a ceea ce s-a întâmplat în ultimii 4 ani și trebuie să vă spun și asta este în premieră: în momentul acesta avem mai puține paturi de arși decât am avut în 2016. Ăsta este adevărul sumbru al unei țări care nu a investit în a-și proteja oamenii.

Ce s-a întâmplat în ultimii ani, de ce nu s-au făcut centre de arși? Da, s-a aruncat cu niște bani și folosesc corect cuvântul, s-au aruncat bani, investițiile s-au făcut prost” a mai spus ministrul Sănătății, acuzând că ”nu s-a construit nimic și acolo unde s-a cârpit, s-a cârpit prost”, a spus ministru Sănătăţii la Realitatea Plus. 

Citeşte şi Vlad Voiculescu, spulberat de senatorul PNL Daniel Fenechiu. „Va avea o mare problemă. Instituțiile noastre sunt la pământ”

Vlad Voiculescu, atacat din toate părţile. Alexandru Rafila: „Nu am văzut soluţii, am văzut doar scuze”

Alexandru Rafila spune că PSD pregătește o moțiune simplă pe Sănătate, motivată de „acțiunile și mai ales inacțiunile” ministrului Vlad Voiculescu. Deputatul îi reproșează ministrului modul în care gestionează criza din sănătate, scoţând în evidenţă faptul că amenințările cu amenzi pot să demobilizeze personalul medical.

„Există un grup de lucru la nivelul PSD care lucrează la un astfel de material, rămâne de văzut dacă în perioada imediat următoare acest lucru se va concretiza prin depunerea unei moțiuni simple. În mod evident, acțiunile și mai ales inacțiunile Ministerului Sănătății și ministrului Sănătății, Vlad Voiculescu, în ultima perioadă probabil că justifică un astfel de demers politic”, a declarat deputatul Alexandru Rafila, la Digi24.

Citeşte şi Dana Budeanu, despre declarația de avere a lui Vlad Voiculescu: „Ştiu exact de ani de zile”

Între motivele de nemulțumire la adresa ministrului Vlad Voiculescu, medicul Rafila a enumerat „modalitatea de testare, lipsa de acțiune și de asumare în ceea ce privește spitalele și secțiile ATI și riscurile pentru pacienți, modul de gestionare a redeschiderii școlilor, care n-a fost în concordanță cu Ministerul Educației, și, mai mult, lipsa de soluții, pentru că nu am văzut soluții, am văzut doar scuze și menționări legate de o anumită grea moștenire în aceste săptămâni care au urmat numirii în funcție a domnului ministru Voiculescu”.

Alexandru Rafila, reprezentantul României  la Organizaţia Mondială a Sănătăţii, critică ideea amenzilor pentru vaccinare, spunând că acestea pot demoraliza angajații din centrele de vaccinare. „Vaccinarea trebuie făcută cu responsabilitate, trebuie analizate cazurile. Eu îmi aduc aminte că tot domnul Voiculescu, la început, fiind întrebat în legătură cu propunerea unui medic din Găești – dacă îmi aduc aminte – susținea că trebuie vaccinate persoane decât să arunce vaccinul, acum văd că cei care fac acest lucru sunt sancționați. Ar trebui să existe puțină consistență și logică în ceea ce afirmă și mai ales măsurile punitive ar trebui să fie adaptate contextului și să nu ducă la demobilizarea personalului medical, care de multe ori lucrează voluntar în aceste centre de vaccinare”, a mai spus Rafila.

DailyBusiness
Cei care primesc pensii de serviciu sau militare pot rămâne în activitate, dar cu pensie diminuată cu 85%
Spynews
O artistă celebră a devenit mamă pentru a treia oară, în secret! Bebelușul a fost adus pe lume cu ajutorul unei mame surogat
Fanatik.ro
Ce se întâmplă cu Daniel Bîrligea?! Atacantul care rupea plasele la FCSB a primit un sfat prețios de la Adi Ilie: „E prea nervos”
Capital.ro
Pensiile care se reduc cu 85%. Decizia Guvernului luată azi, 22 ianuarie. Pensionarii care vor primi mai puțin lunar
Playtech.ro
Semaforul intermitent la dreapta te lasă fără permis de conducere. Noile reguli din Codul Rutier
Adevarul
Fermierii au o idee simplă care poate salva hrana românească: „Clientul poate cu un singur click să vadă de unde este roșia”
wowbiz.ro
Primele declarații ale mamei lui Alin, băiatul de 15 ani ucis în Timiș! Femeia îi anunțase dispariția cu doar două zile înainte de a fi găsit mort
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Angajații pot beneficia de 10 zile libere pe an, fără reducerea concediului de odihnă. În ce condiții se acordă și ce obligații au angajatorii
iamsport.ro
Uluitor! Angelo Niculescu a spus înainte să moară de ce nu a jucat Nicolae Dobrin în Mexic: ”Inadmisibil, lipsă de conștiință!”
MediaFlux
Întâlnire de ultimă oră Trump – Zelenski, la Davos. Liderul ucrainean s-a răzgândit brusc
stirilekanald.ro
VIDEO El este tânărul care se zbate între viață și moarte după ce mașina i-a fost spulberată de tren, în Chiajna. Ghițan are doar 30 de ani și este tatăl a doi copii
Fotbal de Crăciun în Premier League: City poate urca pe 1 după etapa de Boxing Day