Vlad Voiculescu, lămuriri despre raportarea eronată a deceselor COVID: „Nu e exclus să fie o diferență de mii de morți între cele două platforme”

Vlad Voiculescu, demis în urmă cu câteva zile din funcția de ministru al Sănătății, face declarații despre mandatul scurt pe care l-a avut, despre neînțelegerile cu cei din coaliția de guvernare, dar și despre afirmațiile sale referitoare la raportarea greșită a deceselor provocate de COVID.

16 apr. 2021, 21:08
Vlad Voiculescu, lămuriri despre raportarea eronată a deceselor COVID: „Nu e exclus să fie o diferență de mii de morți între cele două platforme”

Vlad Voiculescu, lămuriri despre raportarea greşită a morţilor de COVID:

Vlad Voiculescu, demis în urmă cu câteva zile din funcția de ministru al Sănătății, face declarații la Digi24 despre mandatul scurt pe care l-a avut, despre neînțelegerile cu cei din coaliția de guvernare, dar și despre afirmațiile sale referitoare la raportarea greșită a deceselor provocate de COVID.

Prezentator: Astăzi în conferința de presă ați vorbit despre o investigație începută la MS legată de diferențele de cifre reale și raportate în privința deceselor COVID. Despre câte cazuri ar fi vorba?

Voiculescu: Nu putem ști acest lucru încă. Vorbim de o metodologie care e imperfectă. Pot spune acest lucru ca pe o certitudine. E o diferență a cărei amplitudine nu o cunoaștem. E o investigație pe care am început-o în urmă cu câteva zile. Verificând în cele două platforme unde se raportează există, într-adevăr, o diferență. Diferența e semnificativă. Vorbim de un lucru pe care le-am constatat în urmă cu câteva zile.

CTP: De ce ați făcut publică această informație. Ați spus că nu e exclus să fie mii de oameni morți ascunși.

Voiculescu: Nu e vorba de morți ascunși. Tocmai de aceea am încercat să mă exprim cât mai clar. E vorba de metodologie. E o subraportare, nu schimbă realitatea.

CTP: De unde această siguranță?

Voiculescu: Am observat că în ambele platforme există o raportare. Avem o platformă unde raportează spitalele și o alta unde raportează toate entitățile. Nu am discutat cu Ministerul Sănătății și DSP urile, nu am apucat. În aceste zile au fost multe lucruri care s-au întâmplat. Au fost multe discuții, s-a încercat verificarea problemei, apoi s-a format un grup de lucru.

Ați spus că e o diferență dintre cele două platforme. Care e cifra?

Voiculescu: Datele nu sunt certe.

Și de ce le faceți publice?

Voiculescu: Ce e cert e că există o diferență și nu e exclus să fie de ordinul miilor.

Ați luat în considerare posibilitatea ca dvs să greșiți, să nu fie așa și să nu fi văzut un lucru corect?

Voiculescu: Ați dat un exemplu cu formule matematice. Nu am nicio îndoială că o diferență există.

Vă dați seama ce a creat în opinia publică declarația dvs de astăzi?

Voiculescu: Am urmărit, da. Ceea ce am auzit spunându-se de către unele partide politice a fost mesajul pe dos. Metodologia trebuie revizuită.

CTP. Afirmația că e vorba de mii de morți care nu au fost înregistrați.

Voiculescu: Nu e vorba de asta. Oamenii au fost înregistrați. Vorbim de o statistică la nivel național care e posibil să nu fie cea reală.

CTP: Și nu e infracțiune asta?

Voiculescu: Nu știu, nu eu decid acest lucru.

CTP: Există noțiunea de omor din culpă, unde nu e vorba de intenție. Aici e vorba de un număr de morți care nu a fost raportat în mod corect. Deci spuneți că nu trebuie o anchetă a Procuratorii.

Voiculescu: Nu pot spune eu acest lucru. Eu pot spune că cifrele trebuie bazate pe adevăr, pe realitate. Acum cifrele nu reflectă realitatea. Până una alta nu trebuie să vina Parchetul să facă niște verificări. Lucrurile nu sunt atât de complexe. Trebuie schimbată metodologia.

Voiculescu: Dacă nu eram demis, continuam investigația

Spuneați că ați aflat de aceste discrepanțe care ar putea fi de câteva mii.. Ați spus că ați aflat acum nu mai mult de 10 zile. Când i-ați spus domnului Barna?

Voiculescu: Am discutat cu domnul Barna abia acum câteva zile. înainte să vorbești cu orice alt decident ar trebui să îți faci temele. Noi nu am apucat să terminăm această investigație. Odată ce aveam o dimensiune a problemei, evident că ajungea această problemă și la premier, vicepremier, președinte.

De ce ați făcut publice aceste lucruri acum?

Voiculescu: Din mai multe considerente. o astfel de informație este deja la premierul cîțu de ieri. tot ieri dl barna a avut o discuție cu domnul cîțu, într o pauză a ședinței de guvern. discuția e despre o problemă semnalată.

Ați spus că dacă nu erați la ms nu ați fi făcut acest lucru public astăzi, ci mai târziu.

Voiculescu: E o problemă de metodologie. nu e nicio conspirație. e o problemă importante ce trebuie verificată cu celeritate.

Primele declarații ale lui Voiculescu referitoare la morții de COVID

Vlad Voiculescu a anunţat în cadrul conferinţei de presă de vineri că s-au raportat greşit morţii de COVID. Fostul ministru al Sănătăţii spune că există diferenţe semnificative între cifrele raportate şi cele reale.

„Avem nevoie de adevăr și asta încercat Ministerul Sănătății prin transparentinzare, prin schimbarea criteriilor de carantină. Nici pandemia, nici sănătatea nu pot fi gestionate doar în spitale, dar este datoria noastră să prezentăm și să vedem cifrele reale, nu cifre inventate, nu cifre iluzorii.

Avem acum un ministru interimar al Sănătății, care nu știu cât timp are, dar sunt câteva lucruri la care lucram și pe care le investigam. Îl rog pe domnul ministru interimar, care ocupă și funcția de prim-ministru, să revadă metodologia de raportare a deceselor Covid-19. Nu aș vrea să arunc numere, însă investigația noastră ne arată că există diferențe semnificative între cifrele raportate și cifrele reale. Există o diferență între cifrele raportate în platforma Coronaform și cifrele primite de Ministerul Sănătății. Sunt mai puține decese și este o statistică care trebuie clarificată”, a spus Vlad Voiculescu.

Alexandru Rafila: Poate fi vorba de fapte penale

Rafila a spus despre afirmațiile lui Voiculescu că acestea sunt acuzații foarte grave și, dacă se vor dovedi a fi adevărate, Parchetul trebuie să se autosesizeze.

„Dânsul a spus că numărul de morți este necloncudent, că cifrele nu sunt adevărate, și așa mai departe, după care a spus că nu are nicio dovadă în acest sens. Este aceeași diversiune pe care o practică de foarte mult timp. Se victimizează. Aduce în discuție subiecte care nu au legătură cu gestionarea eficientă a pandemiei. Așa a făcut și în perioada ministeriatului, încearcă să ducă atenția opiniei publice în alte zone. Lipsa de asumare, probabil, a fost încununată de conferința de presă de astăzi, când a introdus în ecuație nu numai greaua moștenire, ci și persoana prim-ministrului, dar, mă rog, nu e treaba mea, nu facem parte din aceeași coaliție.

Este evident, nu a venit cu niciun fel de soluție, iar referirile (la numărul de morți raportat greșit – n.red.) mi se par foarte grave. Cred că Parchetul ar trebui să se autosesizeze la aceste declarații, dacă este așa. Dacă nu este așa, trebuie să existe o explicație din partea domnului fost ministru Voiculescu, de ce le-a făcut, mai ales că centrul de comandă, unde se strâng toate aceste informații, este la Ministerul Sănătății, în directa sa subordine, și lucrează angajații Ministerului Sănătății acolo. Așa că ideea asta că nu a documentat, dar a declarat, mi se pare absolut neserioasă”, a declarat deputatul PSD vineri, la un post de televiziune, conform realitatea.


loading...