Vladimir Găitan a împlinit 73 de ani. Marele actor se luptă cu o boală gravă de mai mulţi ani

Actorul Vladimir Găitan a sărbătorit duminică, 2 februarie, împlinirea celor 73 de ani de viaţă. A avut alături toată familia - soţia, fiica şi fiul revenit special de la Londra pentru acest eveniment.
Romania TV
03 feb. 2020, 09:33
Vladimir Găitan a împlinit 73 de ani. Marele actor se luptă cu o boală gravă de mai mulţi ani

„Voi sărbători într-un mediu cât se poate de restrâns, cu băiatul meu, care a venit de la Londra, cu fiica mea şi cu soţia, şi cu o pulpă de mistreţ gătită de soţia mea care găteşte vânatul foarte bine. Băiatul meu (Alexandru Găitan – n.r.) a venit special de la Londra să mă serbeze. Lui, din fericire, i-a plăcut cartea – este finanţist la Londra, iar fiica mea (Gloria Găitan – n.r.) este actriţă.

Deci, vom sărbători într-un mediu restrâns pentru că acum câteva luni de zile am serbat şi 45 de ani de căsnicie şi, dacă o ţinem tot aşa în petreceri, nu ştiu unde o să ajungem. Aşadar, voi petrece în familie”, spunea Vladimir Găitan pentru Agerpres, înainte de ziua lui.

Actorul a spus că s-a retras de pe scenă, dar a recomandat-o cu mare bucurie pe fiica sa, care poate fi văzută în spectacolul „Nunta lui Krecinski”, în regia lui Mihai Bendeac.”Sunt puţin şocat de ce se întâmplă în jurul meu şi am preferat să mă retrag. Mă bucur de cei doi copii şi de soţia mea scumpă şi dragă şi îmi ajung. (…) Pe fiica mea o puteţi vedea la Teatrul de Comedie în ‘Nunta lui Krecinski’, un spectacol excelent. Împreună nu o să ne mai vedeţi pe scenă. Am jucat în ‘Soare pentru doi’ şi a fost un succes extraordinar”, a mărturisit Găitan.

De ce boală suferă Vladimir Găitan

De aproape trei decenii, Vladimir Găitan suferă de o boală cumplită, cancer al sângelui. An de an, maestrul face transfuzii de sânge și citostatice la spitalul Fundeni, dar are și o schemă de tratament medicamentos pe care trebuie să o respecte cu sfințenie.   

Dacă până acum a reușit să ducă boala pe picioare, în ultima perioadă, starea actorului a început să se deterioreze.

Deși starea lui de sănătate se înrăutățește văzând cu ochii, actorul continuă să joace în piese de teatru și anul acesta. Nu numai pentru că își iubește meseria, ci și pentru că are nevoie de bani. Cu o pensie de aproximativ 1500 de lei, lui Vladimir Găitan nu îi ajung banii pentru medicamente, dar și pentru a-și întreține familia.

Vladimir Găitan, biografie

Actorul Vladimir Găitan s-a născut la 2 februarie 1947, la Suceava. A absolvit în 1970 Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică, secţia Actorie, clasa prof. George Carabin şi Elena Negreanu, potrivit site-ului Teatrului de Comedie.

A debutat pe scena Teatrului de Comedie, unde a realizat roluri memorabile în piese ca ”Mutter Courage” de Bertholt Brecht (1972), ”Trei surori” de A.P. Cehov (1975), ”12 oameni furioşi” de Reginald Rose (1977), ”Cinema” de Jean Anouilh (1979), ”Pierrot” de Moliere (1980), ”Turnul de fildeş” de Viktor Rozov (1981).

Vladimir Găitan a fost decorat la 13 decembrie 2002 cu Ordinul naţional Serviciul Credincios în grad de Cavaler, alături de alţi actori, ”pentru devotamentul şi harul artistic puse în slujba teatrului romanesc, cu prilejul împlinirii unui veac şi jumătate de existenţă a Teatrului Naţional din Bucureşti”.

În 2007, la împlinirea vârstei de 60 de ani, a jucat, alături de fiica sa, Gloria, pe scena Teatrului de Comedie, în ”Soare pentru doi”, spectacolul de debut al acesteia, la acea vreme studentă în anul IV la Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti.

Tatăl şi fiica au fost pentru prima dată împreună pe o scenă profesionistă, jucând rolurile de tată şi, respectiv, fiică în spectacolul regizat de Alice Barb, pe textul lui Pierre Sauvil.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Tiktokeriță celebră din România, în scandal cu fostul soț! Ce acuzații i-a adus: "M-a făcut să mă închid în casă de frică”
Fanatik.ro
Adrian Mihalcea și Dinamo, iubirea interzisă! Ce legendă îl vrea antrenorul „câinilor”
Capital.ro
Pensiile calculate greșit vor fi corectate, iar pensionarii își vor primi banii retroactiv. Florin Manole: Sunt sigur că sunt greșeli acolo
Playtech.ro
Un moștenitor refuză să vândă casa. Ce pot face ceilalți și când se poate ajunge la vânzare prin instanță
Adevarul
Porcul din gospodărie, între tradiție și faliment: „În următoarele trei săptămâni trebuie să vândă”
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cutremur la CFR Cluj! Șumudică poate pleca în următoarele două săptămâni. Unde ar putea semna
MediaFlux
Au fost anunțate primele ninsori în București. Data la care Capitala va fi acoperită de zăpadă
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT