Vladimir Putin, avertisment pentru SUA. Exerciţiile militare NATO din Marea Neagră sunt „o provocare serioasă”

Preşedintele rus a catalogat drept o "provocare" exerciţiile militare din Marea Neagră pe care le efectuează Statele Unite şi NATO.
Filip Stan
16 nov. 2021, 08:31
Vladimir Putin, avertisment pentru SUA. Exerciţiile militare NATO din Marea Neagră sunt

În cadrul unei convorbiri telefonice cu omologul său francez Emmanuel Macron, Vladimir Putin „a atras atenţia asupra caracterului provocator al exerciţiilor de mare amploare desfăşurate de Statele Unite şi de unii dintre aliaţii lor în Marea Neagră şi care sporesc tensiunile dintre Rusia şi NATO”, se arată într-un comunicat emis de Kremlin.

Preşedintele rus s-ar fi referit la participarea mai multor nave militare americane la exerciţii în Marea Neagră, despre care Moscova a afirmat săptămâna trecută că le ”monitorizează” şi pe care Putin le-a calificat drept o ”provocare serioasă”.

Acuzaţiile lansate de preşedintele rus Vladimir Putin vin pe fondul tensiunilor în creştere, în jurul conflictului din Ucraina, o ţară riverană Mării Negre.

Citeşte şi: România şi Ucraina se simt ameninţate de Rusia. Ambele ţări fac presiuni la NATO pentru suplimentarea trupelor la Marea Neagră

Potrivit Agerpres, situaţia din această regiune a devenit una foarte tensionată după anexarea peninsulei ucrainene Crimeeea de către Rusia, în 2014. De peste şapte ani, Ucraina se află în conflict cu separatiştii pro-ruşi în partea de est a teritoriului său.

Citeşte şi: Rusia provoacă NATO, imagini din satelit. A masat trupe şi tancuri la graniţa cu Ucraina şi a exersat distrugerea de ţinte în Marea Neagră, în apropierea navelor de război americane

Între Rusia și Occident este un conflict din ce în ce mai mare, care ar putea duce la izbucnirea accidentală a unui război. Conform informațiilor oferite de șeful statului major al armatei britanice, generalul Nick Carter, acum, această izbucnire are șansele cele mai mari din toată perioada Războiului Rece.

Marea Neagră a devenit un punct fierbinte pentru relaţiile dintre Moscova şi Occident, mai ales după anexarea de către Rusia în 2014 a peninsulei Crimeea, situată în aceste ape. Mai mulţi membri NATO – Turcia, Bulgaria, România – se învecinează şi cu Marea Neagră, unde această alianţă militară occidentală desfăşoară regulat exerciţii şi patrule.

Șeful Armatei britanice susține că toate statele lumii încep să dezvolte din ce în ce mai mult sentimente de competitivitate, iar acest lucru poate aduce tensiuni majore. Conform acestuia, acum trăim într-o lume multipolară, cu persoane care concurează cu altele pentru atingerea unor obiective personale. Tocmai din această cauză, un război accidental are șanse mai mult ca oricând să izbucnească.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Anisia Gafton își sărbătorește ziua de naștere! Ce urare emoționantă i-a făcut soțul ei, Serghei
Fanatik.ro
„La asta nu renunță niciodată!” Dezvăluiri din vestiarul naționalei. Ce pregătește Hagi pentru meciul cu Polonia
Capital.ro
Pensia pe care o vei primi la bătrânețe poate fi verificată online. Cum afli ce vechime ai la pensie și câți bani vei încasa
Playtech.ro
Vine iarna în România. ANM anunță ninsori, rafale de până la 140 km/h și temperaturi de -10 grade
Adevarul
Ninel Peia propune ca România să fie împărțită în 9 județe cu nume inspirate din istorie, de la Apostolul Andrei la Regele Ferdinand
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O tânără de 27 de ani și-a pierdut viața după ce a mâncat ciuperci cumpărate din magazin
iamsport.ro
A văzut imaginile cu Gigi Becali și l-a făcut praf pe patronul FCSB: ”Se dă mare credincios, dar este, de fapt, un infractor și un fost pușcăriaș!”
MediaFlux
Pensionarii pot pierde gratuitatea pe mijloacele de transport. STB pregătește și scumpirea biletelor
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România