Voiculescu spune că nici premierul, nici președintele nu i-au cerut demisia după tragedia de la Balș: „Nu am avut să ne reproșăm lucruri”

Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, a declarat că nici președintele României, nici premierul Cîțu, nu i-au cerut demisia din funcție după tragedia de la Institutul Matei Balș.
Filip Stan
31 ian. 2021, 17:09
Voiculescu spune că nici premierul, nici președintele nu i-au cerut demisia după tragedia de la Balș:

Vlad Voiculescu a precizat că premierul Florin Cîțu și Klaus Iohannis nu au avut ce să-i reproșeze până acum.

„Ne reproşăm în faţă ce avem de reproşat şi lucrăm împreună în fiecare zi”, a explicat ministrul.

Totuși, Vlad Voiculescu a adăugat că până acum nu a avut nimic a reproşa prim-ministrului şi nici nu a primit reproşuri din partea acestuia.

„Nu am avut până acum să ne reproşăm lucruri, dar atunci când avem ceva de discutat discutăm cât se poate de deschis. Cred că este singura formă de colaborare care poate să ducă lucrurile mai departe şi mă bucur să spun că în guvernul ăsta, până în acest moment, avem tipul ăsta de colaborare cu toţi miniştrii, nu numai cu domnul Cîţu”, a precizat Vlad Voiculescu.

Voiculescu: „Firea e direct responsabilă”

Ministrul aruncă vina pe PSD și în special pe Gabriela Firea, pe care o consideră „direct responsabilă pentru situația termoficării din București”.

„Mi-am adus aminte că PSD mi-a cerut demisia și e foarte interesant și folosesc cuvântul interesant în mod expres. Un partid precum PSD cere demisia mea și am văzut că este o linie de atac similară la Nicușor Dan, la Nicușor Dan pentru că nu era căldură, atunci când prima pe lista domniilor de la PSD era doamna Firea, care este direct responsabilă pentru situația termoficării din București – 4 ani de zile în care nu s-a întâmplat nimic”, a afirmat Vlad Voiculescu, fiind întrebat dacă Adrian Streinu-Cercel are vreo responsabilitate morală sau administrativă pentru incendiul de la „Matei Balș”.

Ministrul Sănătății a susținut ieri o conferință de presă în care a spus că „sistemul de sănătate are păcate vechi, nu sunt de ieri, de azi. Astăzi vorbim despre incendii și de o pandemie, nu știm ce grozăvie va veni peste noi mâine”.

Când i s-a adus la cunoștință faptul că sute de persoane au ieșit în stradă pentru a-i cere demisia și a fost întrebat dacă are de gând să renunțe la funcție, Vlad Voiculescu a spus că „echipa noastră a început aici în urmă cu mai puțin de o lună. Cred că e sănătos ca atunci când e o problemă să o privim în față și să vedem care sunt responsabilii. Trebuie să vedem care sunt cauzele care au dus la ceea ce s-a întâmplat ieri”.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
El e jucătorul de la UTA a cărui soție a vrut să-și ia viața. În vară, a fost refuzat de FCSB! Exclusiv
Capital.ro
Taxele și impozitele locale din 2027, decise diferit în marile orașe. Ce se întâmplă cu impozitul pe locuințe
Playtech.ro
Indexarea și majorarea pensiilor nu sunt același lucru. Care este diferența și când primesc pensionarii mai mulți bani
Adevarul
Moarte șocantă în Brazilia: fereastra unui hotel a cedat, iar o tânără a căzut în gol de la etajul 7. Momentul, surprins de camere
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Pescobar s-a însurat cu aleasa inimii sale, Lavinia Lorena. Cum și-a făcut apariția soția afaceristului în ziua cea mare
iamsport.ro
Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”
MediaFlux
Avertisment fără precedent privind siguranța la metrou. Tragedia cu 69 de morți din Spania s-ar putea repeta în România
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT