WSJ: Depozitele marilor bănci din UE la băncile centrale au crescut cu 50% în 2011

Depozitele marilor bănci comerciale europene la băncile centrale au crescut cu 50% anul trecut, la 816 miliarde de dolari, reflectând atât impactul reglementărilor mai dure din sistem, cât şi prudenţa instituţiilor financiare, care se feresc de creditare, potrivit unei analize a Wall Street Journal.
Romania TV
21 feb. 2012, 13:56
WSJ: Depozitele marilor bănci din UE la băncile centrale au crescut cu 50% în 2011

Cele mai mari opt bănci europene care au prezentat recent rezultatele financiare de la finalul anului trecut au raportat deţineri totale de bani cash şi depozite la băncile centrale de 816 miliarde de dolari, faţă de 543 miliarde de dolari la finele lui 2010.

Instituţiile se asigură astfel că banii sunt în siguranţă, iar autorităţile de reglementare a sistemului financiar sunt în acelaşi timp satisfăcute că băncile au acces lejer la lichidităţi într-o eventuală situaţie de criză.

Strategia are însă şi dezavantaje importante: băncile nu mai împrumută acei bani către populaţie, companii sau guverne, accentuând „seceta” de pe piaţa de credit din zona euro, iar dobânzile mici plătite de băncile centrale pe depozite frânează creşterea profiturilor în sistem.

Băncile franceze mizează din plin pe această strategie: sumele depuse de Societe Generale la băncile centrale au crescut de peste trei ori anul trecut, la 44 miliarde euro, iar depozitele BNP Paribas au urcat cu 74%, la 58 miliarde euro, potrivit WSJ.

Peste jumătate din depozitele BNP Paribas, cea mai mare bancă europeană după active, sunt constituite la Rezerva Federală a SUA, cu restul la Banca Centrală Europeană, Banca Japoniei şi alte bănci centrale.

„Am trecut printr-o criză uriaşă în a doua jumătate a anului trecut. Astfel, am reacţionat cât mai urgent posibil pentru siguranţă”, a declarat săptămâna trecută directorul general al BNP Paribas, Jean-Laurent Bonnafe.

Celelalte şase bănci incluse în analiza realizată de WSJ sunt Banco Santander şi BBVA (Spania), UBS şi Credit Suisse (Elveţia), Deutsche Bank (Germania) şi Barclays (Marea Britanie). Fiecare dintre acestea a raportat pentru finele anului trecut depozite la băncile centrale mai ridicate decât la sfârşitul lui 2010.

Semnificaţia istorică a datelor este greu de cuantificat, notează WSJ, deoarece majoritatea băncilor nu au raportat până recent sumele depozitate la băncile centrale, indicator care a devenit o practică obişnuită în ultimul an odată cu atenţia tot mai ridicată acordată de investitori lichidităţilor instituţiilor de credit.

Analistul Andrea Filtri de la Mediobanca Londra estimează că sumele depuse de băncile comerciale la centrale au ajuns la maximul ultimilor 15 ani. Filtri consideră însă că situaţia a fost determinată în principal de presiunile venite din partea autorităţilor, care nu vor să se ajungă la o nouă criză de lichiditate în sistem.

Surse din conducerea mai multor mari bănci europene au declarat pentru WSJ că volatilitatea recentă a obligaţiunilor guvernamentale din zona euro şi percepţia negativă a pieţelor în privinţa instituţiilor care deţin astfel de titluri au determinat marile grupuri financiare să opteze pentru creşterea depozitelor la băncile centrale.

„Este un efect al poziţiei actuale a pieţelor şi al faptului că instituţiile de credit se simt mai în siguranţă cu banii la băncile centrale”, comentează un director de bancă din Spania.

Alţi bancheri susţin că majorarea depozitelor este un rezultat al infuziei uriaşe de lichiditate, de 489 miliarde euro, efectuată de BCE în decembrie. Măsura avea rolul de a preveni o potenţială criză a creditelor şi de a reduce costurile de finanţare ale guvernelor din zona euro, însă mai mulţi directori de bănci contactaţi de WSJ au afirmat că au preferat să depoziteze banii împrumutaţi înapoi la BCE.

Deutsche Bank, care nu a accesat operaţiunea BCE din decembrie, avea la finele anului trecut depozite de 136 miliarde euro la diverse bănci centrale, faţă de 94 miliarde euro la sfârşitul lunii septembrie. Grupul german a început recent să raporteze astfel de date, însă WSJ estimează că banca avea la sfârşitul anului anterior depozite de 70 miliarde euro la băncile centrale.

Santander, cea mai mare bancă spaniolă, a arătat că creşterea depozitelor la băncile centrale cu 58% în 2011, la 97 miliarde euro, a fost determiantă în principal de reglementările mai dure din Marea Britanie şi Brazilia.

BBVA, a doua bancă din Spania, a arătat în raportul anual că depozitele de la băncile centrale au avut în trimestrul al patrulea un randament mediu de 0,99%, faţă de 4,41% pentru totalul activelor. BBVA are depozite de 31 miliarde euro la bănci centrale, în urcare cu 55% în 2011.

DailyBusiness
RO-Wine: Vinuri din 15 țări și trei zile în care Bucureștiul devine, din nou, capitala vinului internațional
Spynews
Iubita lui Andrei Ștefănescu a împlinit 37 de ani! Ștefania Ducă a sărbătorit alături de prezentator și de fiul acestuia
Fanatik.ro
De câte ori s-a băgat Mihai Rotaru peste antrenorul Craiovei: “De 3 ori în 13 ani!” Patronul Universității a dezvăluit ce discuții a avut cu tehnicienii
Capital.ro
Lege la bloc în toată România. Proprietarii de apartamente, obligați la plată. Vecinii pot obține despăgubiri zeci de mii de lei
Playtech.ro
Cât câştigă o menajeră în Bucureşti. Salariul poate depăşi 10.000 de lei în anumite condiţii, în 2026
Adevarul
SURSE Cei trei tehnocrați din mintea lui Nicușor Dan. De ce ezită președintele
wowbiz.ro
Răsturnare de situație în cazul crimei din Bihor! Tatăl Alisiei a făcut publice ultimele mesaje ale adolescentei ucise: „Nu mă lasă în pace”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Boala care bagă spaima în părinți. Spitalele din România înregistrează tot mai multe cazuri în rândul copiilor
iamsport.ro
”A zis că retrogradează și a plecat”. Prunea s-a dezlănțuit la adresa unui antrenor român: ”Bă, băiatule, eu nu te-aș mai lua niciodată! Cum să pleci când arde casa?!”
MediaFlux
DIGI, anunț pentru toți clienții din România! Decizia a venit după șapte ani. Intră în vigoare de miercuri, 27 mai
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi