CORONAVIRUS: Prim-ministrul Italiei spune că Europa va fi lovită de o recesiune „grea şi severă”

Prim-ministru Italiei, Giuseppe Conte, a declarat joi, că toată Europa va fi lovită de o recesiune "grea și severă" în urma stării de urgenţă provocată de coronavirus, pentru care au fost necesare măsuri speciale pentru a-i atenua impactul.

RomaniaTV.net
26 mart. 2020, 11:41
CORONAVIRUS: Prim-ministrul Italiei spune că Europa va fi lovită de o recesiune „grea şi severă”

Conte a declarat că Europa va fi capabilă să „înfrunte șocul doar cu măsuri extraordinare și excepționale”.

Cu Italia în blocaj în ultimele două săptămâni și economia în genunchi, Conte a promis miercuri un al doilea pachet de stimulare în valoare de peste 25 de miliarde de euro (27,35 miliarde de dolari) pe care l-a adoptat în martie pentru a face față impactului asupra sănătății şi a crizei.

Citeşte şi: Coronavirus Italia: 683 de morţi în ultimele 24 de ore

Pentru a patra zi, numărul cazurilor actuale de coronavirus scade: 3.491 în ultimele 24 de ore, marţi erau 3.612 cazuri; este în scădere şi numărul deceselor dar rămâne încă mare: 683 într-o zi, cu o zi înainte fiind 743. În total, au murit 7.503 persoane, o cifră înspăimântătoare, scrie La Repubblica.

Citeşte şi: În plină pandemie de coronavirus, italienii au primit o veste bună. Cine este Aurora Maria, fetiţa care le-a adus zâmbetul pe buze 

Persoanele vindecate, potrivit datelor Protecţiei Civile, într-o zi au fost 1.036, în total fiind 9.362. De la începutul epidemiei, numărul total al celor infectaţi, morţi şi vindecaţi este de 74.386.

Datele despre criza de coronavirus pentru ziua de miercuri au fost anunţate de directorul operativ al Departamentului Protecţiei Civile, Luigi D’Angelo.