Paris Hilton, victimă a unei farse crude în cadrul unui show. VIDEO

Paris Hilton îi dă în judecată pe realizatorii unei emisiuni de la o televiziune din Egipt după ce a căzut victimă unei farse cât se poate de dure. 

01 iul. 2015, 13:21
Paris Hilton, victimă a unei farse crude în cadrul unui show. VIDEO

Vedeta s-a urcat la bordul unui avion pentru un zbor de agrement deasupra Dubaiului și a fost filmată cu o cameră ascunsă în timp ce pilotul anunța că aparatul de zbor este pe cale să se prăbușească, iar o altă persoană aflată în avion chiar a deschis ușa din spate a aparatului de zbor și s-a aruncat cu o parașută, informează Agerpres.

Citeşte şi FARSĂ PERVERSĂ. Reacţia FEMEILOR când o tânără îşi scapă VIBRATORUL într-o BAIE VIDEO

Paris Hilton a trecut prin spaima vieții ei, conform înregistrărilor. Vedeta plângea și țipa în timp ce pilotul executa o coborâre în picaj pentru a simula prăbușirea iminentă.

Farsa a fost pusă la cale de realizatorul egiptean de televiziune Ramez Galal, aflat și el în avion.

În cele din urmă avionul a aterizat în siguranță iar Paris Hilton, încă zdruncinată de experiență, a încercat forțat să zâmbească, spunându-i realizatorului tv că-l va omorî.

Portalul TMZ.com publică informația că după această experiență vedetei Paris Hilton îi este frică să se mai urce într-un avion. Conform declarațiilor vedetei, farsa era aproape să se transforme într-o tragedie pentru că pilotul a dus avionul în picaj foarte aproape de apele Golfului Persic, redresându-l în ultimul moment.