Peste 120 de medicamente dispar de pe piaţă. Ce bolnavi vor fi afectaţi

123 de medicamente ar putea iesi de pe piata de la 1 iulie. Încă nu se ştie exact care vor fi medicamentele retrase, lista nefiind definitivată, drept urmare oricine urmează un tratament în ţara noastră ar putea fi afectat. Potrivit lui Călin Gălăseanu, presedintele Asociaţiei Române a Producătorilor Internaţionali de Medicamente, 800.000 de români ar putea avea de suferit în urma retragerii celor 123 de medicamente.
Romania TV
13 iun. 2016, 08:05
Peste 120 de medicamente dispar de pe piaţă. Ce bolnavi vor fi afectaţi

Ziare.com a stat de vorba cu Calin Galaseanu, presedintele Asociatiei Romane a Producatorilor Internationali de Medicamente (ARPIM), pentru a afla de ce dispar aceste medicamente de pe piata si care ar putea fi consecintele pentru pacientii care au nevoie de ele.

Din datele pe care le are seful ARPIM, cei mai afectati vor fi romanii cu boli cardiovasculare, dar si cu afectiuni neurologice, endocrinologice, cu afectiuni respiratorii si bolnavii de cancer.

„Metodologia actuala de calcul al preturilor la medicamente impune, prin articolul 81, referentierea pretului medicamentelor originale la pretul celor generice. Astfel, pretul medicamentelor originale iesite de sub patent va cobori cu 35% sub pretul minim european anterior impus prin politica de preturi, ceea ce poate duce la disparitia a 123 de medicamente noi de pe piata”, a declarat Călin Gălăşeanu.

Cei mai afectati vor fi pacientii care sufera de boli cardiovasculare. 28 dintre medicamentele care ar putea disparea de pe piata la data de 1 iulie sunt destinate tratarii afectiunilor cardiovasculare.

Alte 19 medicamente sunt pentru tratarea afectiunilor neurologice, 8 pentru afectiuni endocrinologice, 7 pentru afectiuni respiratorii, 6 pentru medicamentele oncologice.

Aproximativ 55 din cele 123 de medicamente care pot disparea de pe piata au intre 1-3 alternative generice. Insa este important de subliniat ca unele dintre aceste alternative generice, desi listate in CANAMED, nu sunt disponibile pe piata.

Spynews
Tzancă Uraganu, gest impresionant în memoria lui Lucas. Ce decizie a luat în carieră, pentru nepoțelul său, care a murit: ”Am promis” / FOTO
Bzi.ro
Soția lui Radu Mazăre este însărcinată! Cum a reacționat acesta, la ieșirea din închisoare
Fanatik.ro
Locul de muncă unde poți câștiga lejer 7.000 de lei pe lună. Zeci de posturi sunt disponibile în România, în mai multe orașe
Capital.ro
Au decis să dea BANII ÎNAPOI. Astăzi, suntem ÎNCÂNTAȚI să vă anunţăm
Playtech.ro
Halep, acuzată de COMPORTAMENT ORIBIL de o româncă! Ce i-a făcut la un salon: Cea mai nasoală experienţă
DailyBusiness
Au început lucrările la cele mai lungi tuneluri din România! Pe unde vor trece
Adevarul
Atacuri dure ale lui Edgodan la adresa Israelului: „O amenințare pentru întreaga umanitate”. Netanyahu, un „vampir”
Spynews
Hidrologii, anunț de ultimă oră! Pericol de inundații în mai multe județe din țară. A fost emis un cod galben de viituri / FOTO
Spynews
EXCLUSIV! Fostul iubit al Cristinei Pucean, acuzații extrem de grave la adresa dansatoarei și a familiei ei! Bărbatul susține că a fost păcălit și își vrea banii înapoi! Declarații pentru Spynews.ro!
Evz.ro
Delicioasă și ușor de preparat. Rețetă de plăcintă cu iaurt grecesc și stafide
Impact.ro
Te CRUCEȘTI! Cum arată divele din showbiz FĂRĂ MACHIAJ! Unele sunt HORROR
Prosport.ro
FOTO. Are 75 de ani, dar arată ca la 30, are o avere impresionantă și își caută iubit la 12 ani de când a divorțat
wowbiz.ro
Șoc total în familia Raisei, fata găsită moartă în Dolj! Chiar el e principalul suspect
Cancan.ro
Câți euro a primit Sorin Pușcașu pentru cele 19 săptămâni la Survivor All Stars. Îi datorează o parte din bani lui Zmărăndescu!
Playsport.ro
Mădălina Ghenea a arătat TOT de data asta! Imaginile interzise au fost făcute publice
kanald.ro
A fost găsită o grenadă acasă la părinții Andreei Tonciu! Mama vedetei a făcut dezvăluiri, în exclusivitate, la „Follow us!”: „Este șocul vieții noastre”
Capital.ro
Imposibil pentru toți cei care locuiesc la BLOC. Ordinul UE devine lege în România
StirileBZI
Salariul minim pe economie va crește de la 1 iulie: Câți bani vor primi peste un milion de români
Prosport.ro
FOTO. Rusoaica superbă s-a cuplat cu un milionar mai tinerel ca ea! Cum arată Anna
stirilekanald.ro
Cine e Dani, băiatul înecat în bazin! Detalii șocante
substantial.ro
Empatia: Cheia către o lume mai bună – Cum să îți înveți copilul să fie plin de compasiune
MediaFlux
A fost CUTREMUR în ROMÂNIA! L-ați SIMȚIT?
Shtiu.ro
De ce evreii nu cred în Iisus Hristos? 'Nu este Mesia!'