Şi-a ucis întreaga familie pentru o fată cunoscută pe un site porno. Cum s-a ajuns la această situaţie şi ce s-a întâmplat după aceea

Grant Amato, un american de 29 de ani din Florida, şi-a omorât părinţii şi fratele după ce aceştia l-au ameninţat că îl vor da afară din casă dacă va continua relaţia cu o fată cunoscută pe un site porno.

29 ian. 2019, 17:23
Şi-a ucis întreaga familie pentru o fată cunoscută pe un site porno. Cum s-a ajuns la această situaţie şi ce s-a întâmplat după aceea

După ce i-a omorât pe cei trei, Grant Amato a luat din casă suma de 210.000 dolari şi i-a trimis-o iubitei sale, tânăra pe care a cunoscut-o pe site-ul porno şi care a fost pricina tragediei. Şeriful din Comitatul Seminole, unde a avut loc crima, a declarat că Grant ava fi acuzat de crimă de gradul I pentru uciderea părinţilor săi Chad şi Margaret Ann Amato şi a fratelui Cody.

Trupurile celor trei au fost găsite vineri, în locuinţa lor din localitatea Chuluota, după ce un coleg de muncă de-al lui Cody a alertat autorităţile fiindcă acesta nu a ajuns în ziua aceea la serviciu. Iubita lui Cody le-a declarat autorităţilor că i-a spus că îi este frică de faptul că Grant „o să ucidă pe toată lumea”. Totodată, ea a dezvăluit că Grant Amato a fost dat afară dintr-un program de formare pentru a deveni un anestezist și fura sume mari de bani pentru a vorbi cu o femeie din Bulgaria, pe care a cunoscut-o online.

Ucigaşul, Grant Amato, a fost arestat luni, fără posibilitatea de a fi eliberat pe cauţiune.