Zebra de la Zoo Timişoara va fi incinerată la două luni de când a murit înecată într-un heleşteu

Zebra de la Gradina Zoologică din Timişoara, care a murit la începutul lunii octombrie, imediat după ce a fost adusă din Cehia, urmează să fie incinerată, ea fiind ţinută până acum într-o cameră frigorifică întrucât firma cu care unitatea încheiase contract nu putea incinera un singur cadavru.
Romania TV
10 dec. 2013, 13:26
Zebra de la Zoo Timişoara va fi incinerată la două luni de când a murit înecată într-un heleşteu

Directorul Direcţiei de Mediu din Primăria Timişoara, Adrian Bere, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, că în prezent cadavrul zebrei se află într-o cameră frigorifică de la Grădina Zoologică şi urmează să fie incinerat.

„Cadavrul zebrei se află în camera frigorifică de la Grădina Zoologică. Între timp (n.r. – după moaprtea zebrei), s-a încheiat un contract pentru neutralizarea unor deşeuri rezultate la Zoo, vorbim şi de deşeuri infecţioase rezultate din tratamentul animalelor, truse medicale, seringi, alte materiale, inclusiv acest cadavru. Avem un contract cu firma Pro Air Clean pentru aceste activităţi”, a afirmat Bere.

Întrebat de ce nu a fost incinerat cadavrul zebrei până acum, deşi încheiase între timp contractul respectiv, Bere a spus că este nevoie de o anumită cantitate de deşeuri pentru ca firma să trimită o maşină la Zoo pentru a prelua ceea ce trebuie incinerat.

„Nu se face deplasare, ci doar peste un anumit număr de kilograme de către cei de la Pro Air Clean. Trebuie transportate cu o maşină specială, nu putem umbla cu o carcasă de animal, aşa, prin Timişoara. Există posibilitatea ca atunci când sunt accidente în urma cărora rezultă decesul unui animal de la Grădina Zoologică, acesta să poată fi pus în consumul animalelor carnivore. Se poate şi în acest caz. O să spun foarte sincer: nu! Nu prefer această variantă, dar mi-a părut foarte rău de ceea ce s-a întâmplat. Din punct de vedere sanitar-veterinar, normele nu ne permit să îngropăm acel animal la Grădina Zoologică”, a mai spus Adrian Bere.

În pofida celor întâmplate, reprezentanţii Primăriei Timişoara nu au renunţat la ideea de a aduce o nouă zebră la Zoo.

„Probabil anul ce vine vom aduce un nou animal. Ne dorim să aducem cât mai multe într-un timp cât mai scurt. O să vă spun foarte sincer, n-am renunţat la ideea de a aduce zebre”, a precizat Bere.

Potrivit Mediafax, zebra în vârstă de un an şi care a fost primită cadou de la Grădina Zoologica din Liberec (Cehia) a murit în 11 octombrie, după ce a evadat a doua oară din ţarc şi s-a aruncat într-un heleşteu.

Prima evadare din ţarc a avut loc în momentul în care primarul municipiului Timişoara, Nicolae Robu, a prezentat animalul jurnaliştilor.

Ulterior, întrebat cine este responsabil de moartea animalului, Nicolae Robu a precizat că „zebra e responsabilă”.

„Zebra e responsabilă. Animalele au comportament dificil câteodată. Nu e cazul să fie nimeni vinovat. Animalul a avut un comportament imprevizibil, agresiv. Animalele mai au un asemenea comportament”, declara Nicolae Robu în octombrie.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Momente de cumpănă pentru un fotbalist celebru din Liga 1! Tatăl său a suferit un infarct și două stopuri cardiace
Fanatik.ro
Gigi Becali confirmă Fanatik: El e omul cu transferurile la FCSB! „Îl știu de copil, a făcut niște tâmpenii”. Update exclusiv
Capital.ro
Un val de aer rece aduce ploi și ninsori în România. ANM anunță cum se schimbă vremea la începutul săptămânii
Playtech.ro
Firmele renunță la angajați, dar un domeniu face recrutări. Cine are cele mai mari șanse să se angajeze
Adevarul
Razie în centrul Moscovei. Sute de tineri au fost luați din parc, duși la secție și presați să semneze contracte cu Armata
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Autorul atacului armat din Cracovia și-a pierdut viața la spital
iamsport.ro
Fotbalistul de 8.000.000 de euro a refuzat convocarea lui Gică Hagi: ”Asta e opțiunea lui”
MediaFlux
Dispar sute de localități din România! Anunț oficial de la cel mai înalt nivel
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT