Zelenski, anunţul care îl va înfuria pe Putin: „Era necesar!”

Preşedintele Zelenski a mulţumit atât preşedintelui Joe Biden, cât şi poporului american pentru ajutor, exprimându-şi speranţa ca Congresul SUA să sprijine rapid suplimentarea de 33 de miliarde de dolari.
Filip Stan
29 apr. 2022, 14:55
Zelenski, anunţul care îl va înfuria pe Putin:

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a salutat sprijinul financiar suplimentar din partea SUA ca un „pas foarte important”, transmite vineri dpa.

Preşedintele Zelenski a mulţumit atât preşedintelui Joe Biden, cât şi poporului american pentru ajutor, exprimându-şi speranţa ca Congresul SUA să sprijine rapid suplimentarea de 33 de miliarde de dolari.

Rusia trage cu rachete Kalibr de pe submarine din Marea Neagră VIDEO
„Preşedintele Biden a spus pe bună dreptate astăzi că acest pas nu este ieftin”, a declarat Volodimir Zelenski în discursul său video zilnic.”Dar consecinţele negative ale agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei şi împotriva democraţiei sunt atât de mari pentru întreaga lume încât, în comparaţie cu acestea, acest sprijin din partea Statelor Unite este necesar. Împreună, putem opri cu siguranţă agresiunea rusă şi putem apăra în mod fiabil libertatea în Europa”.

Din cea mai recentă sumă, 20 de miliarde de dolari vor fi folosite pentru ajutor militar, în timp ce 8,5 miliarde de dolari vor fi furnizate pentru ajutor economic.

Rachetele lui Putin, transformate în grătare pentru mici și cârnați în Ucraina. Reacția SUA (FOTO)

SUA au promis sau au livrat deja Ucrainei arme şi muniţii în valoare de peste 3,7 miliarde de dolari de la declanşarea invaziei ruse la sfârşitul lunii februarie.

Congresul american a adoptat în martie un buget ce prevedea 13,6 miliarde de dolari în ajutor umanitar, economic şi militar pentru Ucraina până la sfârşitul lunii septembrie, sumă destinată creşterii numărului de trupe americane în Europa şi sprijinirii ţările vecine cu Ucraina care au primit un număr mare de refugiaţi.

NATO este pregătită să continue ani la rând furnizarea de ajutor militar Ucrainei în războiul acesteia din urmă cu Rusia, inclusiv prin facilitarea transferului de arme de producţie sovietică pentru armata ucraineană, dar şi a unor arme moderne occidentale, a declarat joi secretarul general al Alianţei, Jens Stoltenberg, potrivit Reuters.

”Trebuie să fim pregătiţi pe termen lung”, pentru că ”există absolut posibilitatea ca acest război să se prelungească luni sau ani”, a spus Stoltenberg la o reuniune a tinerilor la Bruxelles.

”Aliaţii NATO se pregătesc să ofere sprijin pe o perioadă lungă de timp şi de asemenea să ajute Ucraina să facă trecerea de la echipamentele militare vechi din epoca sovietică la arme şi sisteme mai moderne conform standardelor NATO, care vor necesita mai multă instruire”, a explicat secretarul general.

Dacă la începutul invaziei ruse ajutorul militar oferit ucrainenilor s-a axat pe armament uşor şi pe rachetele antitanc şi antiaeriene portabile, în contextul noii faze a războiului în care Rusia se concentrează pe partea de est a Ucrainei armata acesteia are tot mai mult nevoie şi de arme grele. Majoritatea armelor de acest fel transferate Kievului de statele NATO au fost echipamente de concepţie sovietică preluate din stocurilor armatelor est-europene, dar recent mai multe membre ale NATO, în primul rând SUA, au început să ofere Ucrainei şi obuziere, precum şi alte categorii de armament greu.

De pildă, Marea Britanie a anunţat are în vedere să furnizeze tancuri Poloniei, pentru ca în schimb aceasta din urmă să transfere din stocul său Ucrainei tancuri T-72 de concepţie sovietică, aflate deja în dotarea armatei ucrainene şi pe care militarii ucraineni ştiu să le folosească.

Purtătorul de cuvânt al preşedintelui rus Vladimir Putin, Dmitri Peskov, a avertizat joi Occidentul să nu ”pompeze” arme în Ucraina, sau în alte ţări, precum Georgia sau Republica Moldova.

”Tendinţa de a pompa arme în Ucraina şi în alte ţări face parte din tipul de acţiuni care ameninţă securitatea continentului şi provoacă instabilitate”, a spus Peskov, răspunzând presei la o întrebare despre o declaraţie a şefei diplomaţiei britanice, Liz Truss, care a sugerat că este esenţial ca nu doar Ucraina să fie aprovizionată cu arme grele, ci şi Republica Moldova, Georgia şi ţările Balcanilor Occidentali.

”Unii susţin că nu ar trebui să oferim arme grele de teama că am putea provoca ceva şi mai rău. Dar, în opinia mea, tocmai inacţiunea ar fi cea mai mare provocare. Şi trebuie să asigurăm că, alături de Ucraina, Balcanii Occidentali şi ţări precum (Republica) Moldova şi Georgia au rezilienţa şi capabilităţile de a-şi păstra suveranitatea şi libertatea”, a declarat Liz Truss, potrivit CNN.

DailyBusiness
Ministerul Energiei convoacă un comandament de urgență. Sistemul Energetic Național, monitorizat în plin val de caniculă
Spynews
Este oficial! Când începe Insula Iubirii - Reuniuni la Antena 1
Fanatik.ro
Decizia luată după eliminarea Germaniei de la CM 2026: ce se întâmplă cu Julian Nagelsmann. Anunțul a fost făcut imediat. Klopp, prima declarație
Capital.ro
Taxă majorată. Se schimbă regulile pentru terenuri. Proprietarii ar putea plăti de cinci ori mai mult pentru aceste documente
Playtech.ro
La ce temperatură ajunge asfaltul pe timp de caniculă. România a înregistrat cea mai călduroasă zi de iunie din istoria măsurătorilor
Adevarul
Țara care dă bani proprietarilor de mașini diesel în loc să le interzică. Combustibilul care înlocuiește motorina clasică
wowbiz.ro
„Am început să plâng!” Florin Prunea, mărturisire emoționantă despre întâlnirea cu Dan Petrescu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Peste 1.300 de decese au avut loc în Europa, din cauza caniculei, dintre care 1.000 în Franța. Avertismentul făcut de OMS
iamsport.ro
Gigi Becali a ordonat transferul la FCSB, dar atacantul a picat vizita medicală!
MediaFlux
Patriarhul Daniel, propus premier. Se dorește numirea Guvernului Reconstrucției Naționale
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?