Zile libere 2019: Veste două pentru două milioane de români, două zile libere ÎN PLUS de Paşte

Salariații din țara noastră se bucură, în fiecare an, de mai multe zile de sărbătoare legală în care nu se lucrează. Unele dintre aceste zile sunt acordate cu ocazia unor sărbători religioase destinate, în principiu, creștinilor ortodocși, iar anul trecut, autoritățile au stabilit ca zilele libere speciale ale salariaților de alte religii să nu se mai suprapună cu celelalte sărbători legale sau cu concediul de odihnă.    
Filip Stan
18 apr. 2019, 06:31
Zile libere 2019: Veste două pentru două milioane de români, două zile libere ÎN PLUS de Paşte

ZILE LIBERE 2019. Conform Codului Muncii, atât numărul zilelor libere de care se bucură angajații din România, cât și modul în care pot beneficia de acestea o parte dintre salariați au suferit modificări. Mai exact, anul trecut, lista ce conține zilele de sărbătoare legală în care nu se lucrează a ajuns la nu mai puțin de 15 astfel de zile.

Minivacanţă prelungită cu PATRU ZILE. Vor exista 10 ZILEI LIBERE de Paşte şi 1 Mai 2019. Anunţul este oficial

Potrivit Codului muncii, persoanele care aparțin altor culte religioase legale beneficiază, pe lângă cele 15 zile de sărbătoare legală în care nu se lucrează, de două zile pentru fiecare dintre cele trei sărbători religioase anuale, declarate astfel de cultele religioase legale, altele decât cele creștine”.

Astfel, salariații care aparțin altor culte religioase decât cel creștin ortodox, inclusiv alți creștini, precum protestanții, catolicii și alții, au dreptul la liberele de care se bucură și ortodocșii, dar și la alte două zile pentru fiecare dintre cele trei sărbători religioase anuale.

PAŞTELE CATOLIC 2019. Tradiţii în Săptămâna Mare pentru creştinii catolici 

Totodată, după cum stabilește Codul muncii, în cazul salariaților de alte religii, angajatorii vor fi obligați să le dea zile libere acestora în afara sărbătorilor legale și a concediului anual de odihnă. În România, aproape două milioane de români sărbătoresc Paştele catolic în acest sfârşit de săptămână.

„Zilele libere stabilite (…) pentru persoanele aparținând cultelor religioase legale, altele decât cele creștine, se acordă de către angajator în alte zile decât zilele de sărbătoare legală stabilite potrivit legii sau de concediu de odihnă anual”, stipulează documentul.

VOUCHERELE de vacanţă vin pe card în 2019. Se adaugă 10% spor de fidelitate. Decizia finală se ia marţi

S-a făcut această modificare deoarece angajații de alte religii ai unor firme nu se puteau bucura de drepturile lor și erau lipsiți de liberele la care aveau dreptul.

În prezent, zilele de sărbătoare legală în care nu se lucrează din Codul muncii sunt:

  • 1 și 2 ianuarie;
  • 24 ianuarie (Ziua Unirii Principatelor Române);
  • Vinerea Mare (ultima zi de vineri înaintea Paștelui)
  • prima și a doua zi de Paște;
  • 1 mai (Ziua Muncii);
  • 1 iunie (Ziua Copilului);
  • prima și a doua zi de Rusalii;
  • 15 august (Adormirea Maicii Domnului);
  • 30 noiembrie (Sfântul Andrei);
  • 1 decembrie (Ziua Națională a României);
  • 25 și 26 decembrie (prima și a doua zi de Crăciun).

PRIME DE PAŞTE. Ce angajaţi vor primi 150-200 de lei pe card în zilele următoare. Cine primeşte mai multe ZILE LIBERE şi un city break 

După cum stabilește Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor, în România sunt recunoscute 18 culte religioase, și anume:

  • Biserica Ortodoxă Română;
  • Episcopia Ortodoxă Sârbă de Timișoara;
  • Biserica Romano-Catolică;
  • Biserica Română Unita cu Roma, Greco-Catolică;
  • Arhiepiscopia Bisericii Armene;
  • Biserica Creștină Rusă de Rit Vechi din România;
  • Biserica Reformată din România;
  • Biserica Evanghelică C.A. din România;
  • Biserica Evanghelică Lutherană din România;
  • Biserica Unitariană din Transilvania;
  • Uniunea Bisericilor Creștine Baptiste din România;
  • Biserica Creștină după Evanghelie din România – Uniunea Bisericilor Creștine după Evanghelie din România;
  • Biserica Evanghelică Română;
  • Uniunea Penticostală – Biserica lui Dumnezeu Apostolică din România;
  • Biserica Creștină Adventistă de Ziua a Șaptea din România;
  • Federația Comunităților Evreiești din România;
  • Cultul Musulman;
  • Organizația Religioasă Martorii lui Iehova.

Atenție! Angajatorii care nu acordă salariaților timp liber în zilele nelucrătoare sau care nu-i recompensează pentru munca în respectivele zile riscă amenzi între 5.000 și 10.000 de lei.

DailyBusiness
Premierul Ilie Bolojan, indignat de situaţia aberantă a sporurilor în cascadă din ministere: „Un funcţionar de execuţie ajunge să câştige mai mult decât un ministru”
Spynews
Un cioban a fost atacat de urs, într-o comună din Argeș. Un incident asemănător a avut loc în aceeași zonă în urmă trei zile
Bzi.ro
Cât ia Andra Măruță pentru un concert de o oră, în iulie 2025: Tu muncești un an și nu câștigi suma asta!
Fanatik.ro
1.375 euro pe minut! Parlamentul României cheltuieşte 453.000 de euro pe zi! Cât costă fiecare ales al poporului în țara fără bani de pensii și burse
Capital.ro
S-a stins cea mai iubită și apreciată actriță ale scenei și filmului românesc. O țară întreagă o plânge. Nu va fi uitată
Playtech.ro
PENSII 2025: Ce sumă pierd pensionarii din cauza CASS, în funcție de pensie
DailyBusiness
CCR a stabilit că statul poate elimina sporurile bugetarilor fără renegocierea contractelor. Bugetarii nu au drept absolut nici la grevă!
Adevarul
Ce ascunde mesajul lui Viktor Orban pentru România
wowbiz.ro
Anna, soția lui Mihai Leu, interviu în lacrimi: „I-am spus să se odihnească… și el mi-a răspuns cu o lacrimă, deși era în comă profundă”. Ultimele clipe ale campionului povestite în exclusivitate
Spynews
Iubita lui Iustin Petrescu, dezvăluiri exclusive la Un Show Păcătos! Hara a spus cum era influencerul când l-a cunoscut și a vorbit și despre Marilu Dobrescu: "A dat în el"
Spynews
Iustin Petrescu a ajuns la tribunal, alături de iubita lui. Astăzi are loc primul termen din procesul cu Marilu Dobrescu
Evz.ro
Doliu în teatrul românesc. O actriță celebră a murit
Ego.ro
Ion Iliescu NU a purtat niciodată verighetă! Secretele căsniciei cu Nina Iliescu FOTO
Prosport.ro
FOTO. Arată ca un manechin, dar a fost livratoare de mâncare
kanald.ro
Cutremur în această dimineață în România! În ce zonă s-a produs
Cancan.ro
Ce a făcut patroana unui restaurant din Costinești, când l-a văzut pe Piedone. Cum a încercat să-l păcălească pe șeful ANPC
Playsport.ro
Vremea, la extreme. ANM a emis avertizări de vreme rea! Singurele două judeţe în care canicula persistă azi
Capital.ro
Dezvăluire despre anularea alegerilor din 2024. Cine l-a eliminat pe Călin Georgescu. S-a implicat din umbră
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Prezentatoarea TV care întoarce toate privirile la 34 de ani e fericită, după ce iubitul cu 11 ani mai mic decât ea a semnat contractul vieții
stirilekanald.ro
Ministrul rus găsit împușcat în parc, implicat într-o anchetă pentru deturnare de fonduri. Roman Starovoit a fost demis luni de Vladimir Putin
Atenție, posesori de carduri bancare: riscuri majore pentru conturile voastre!
MediaFlux
POLITICO: ”Noul președinte al României, Nicușor Dan, se află în centrul unui triunghi amoros Macron-Merz”
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
PORR nu încetinește ritmul pe Autostrada Sibiu – Pitești! Imaginile din șantier te vor surprinde (VIDEO)